joi, 30 octombrie 2014

Politică

Ştiţi cum se cheamă în zilele acestea imposibilitatea de a-ţi exprima opinia în cadrul redacţiei? Nu? Hai că e simplu!... Gândiţi-vă!... Bine, vă spun eu! Scârbă faţă de politică! Curva asta e irelevantă, banală, neimportantă, supraapreciată etc. Are ciorapi vechi, rupţi... tocuri scâlciate... vagin larg şi nespălat... boli venerice. Nu merită atâta atenţie pentru jurnalistul cu nasul pe sus şi cu opinia tăiată.

Or, singura care dă dreptul jurnalismului să se autoproclame ca a patra putere în stat este taman politica. Fără ea, gazetăria se reduce la o simplă bârfă între ţaţe... despre ţaţe de profesie...

Sau, pentru cei cu har în condei (cum s-ar zice) şi cu spirit de observaţie al societăţii, scrisul despre actualitate să devină un update pentru Caragiale. Adică, literatură. Ceea ce nu mai este jurnalism! Că doar de aia poartă denumiri diferite cele două specii.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Vite sunteţi voi, bă!

Acu’ v’o câteva zile când bântuiam netul încercând să găsesc ceva de citit pe ziarul gandul.info am văzut în capul paginii o reclamă care înfăţişa două vite discutând despre mersul la vot. N-am avut inspiraţia pe moment să fac un printscreen (aşa ca să fie prezentă şi dovada), dar mă puteţi crede pe cuvânt că acolo vorbeau două vite – una lăudându-se că nu se duce la vot, iar cealaltă, la rândul ei, mugea satisfăcută aprobând gestul întrucât nici dânsa n-o să-şi facă apariţia în cabina de ştampilare. Plm, în conformitate cu isteţul care a avut ideea... noi cei care nu ne prezentăm la vot (întrucât nu avem cu cine vota) am fi o cireadă de bovine... vite imbecile, cornute incompetente, care nu înţeleg importanţa momentului!

În plus, site-ul cu pricina are un fel de campanie denumită „voteşti”, care să determine indivizii ieşiţi recent din braţele adolescenţei să meargă să-şi exprime opţiunea electorală activ. Că aşa se schimbă lumea. Se răstoarnă valorile sau ceva de genul. Şi ca mesajul lor să prindă la puţoi internauţi au chemat întru susţinere toată floarea cea vestită a muzicii româneşti alături de alte vedete: Alexandra Stan (şi Bran), Puia, Mihai Găinuşă etc.

Ce pervers a fost deşteptul care a venit cu idee: pe faţă mesajul este du-te la vot, iar subliminal ţi se spune stai în pula mea acasă! Ca târfele pasiv agresive care se poartă frumos doar ca să scape de prost!

marți, 21 octombrie 2014

construcţie 1

îmi contruiesc speranţe
cum sculptorul scoate din marmură
chipul iubitei
cu sâni
coapse
şi călcâie
cercei
şi gene şi culori

tăcerea şi privirea
nu înseamnă până la urmă nimic
abia cuvintele spintecă
sufletul precum o katana

doar că
dacă aş depăşi acest firewall
şi aş iniţia un schimb permanent de pachete
wireless
până la sărut & co.
m-aş face cât un punct în mine
considerând că îmbrăţişarea asta
e precum colivia pentru fiinţele
care pier încet în captivitate

P.S. sufăr, dar staţi liniştiţi... că mă plictisesc repede! :)