joi, 29 mai 2014

Politica e o siglă

Multă vreme Crin Antonescu a umblat cu sigla PNL - ca partid istoric - prin presă. Probabil i se părea că rostind nişte vorbe lipsite de orice sens - legăturile dintre PNL-ul condus de către Brătieni şi PNL-ul din ziua de astăzi sunt la fel de relevante ca legăturile dintre un dinozaur şi o găină plouată - ei bine, dacă le rostea căpăta o aură importantă... dincolo de jocul politic mărunt al cotidianului.

După ce a lipit sigla PNL la cea a PSD creând o chestie pe care doar laboratorele doctorului Animo o puteau aduce în natură - numai citind denumirea, Uniunea Social Liberală, îţi puteai da seama că există o contradicţie gravă între termeni - în speranţa că are să-i facă felul lui Băsescu, Antonescu este gata astăzi să arunce la gropa de gunoi a istoriei sigla PNL.

Primul pas l-a făcut mutând partidul în grupul popularilor europeni. Al doilea, se pare că va fi cel de aducere la sânul liberal a PDL-ului. Mai ţine minte cineva cum a luat naştere banda asta mafiotă de şterpelire a avutului public?! La un moment dat exista PD şi din catrul PNL s-a desprins aripa "dragă Stolo" formând PLD... după care PLD-ul a fost înghiţit de către PD, denumirea după această ghiftuirie devenind PDL. La fel ca în cazul acelor monştri din filme SF care înhaţă tot în cale şi cresc, metamorfozându-se în dihănii şi mai mari, în mingi de gelatină murdară...aşa a apărut şi PDL-ul. De la un partid mărunt şi insignifiant, înmagazinând PLD şi având la breloc sigla UNPR, PD-ul devenit PDL a contat electoral foarte tare la un moment dat. Apoi, s-a stins în propria osânză.

Acum, ar fi comic ca noua bandă electorală construită în jurul "partidului istoric" să se cheme PLD. Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi după nume!

În ceea ce mă priveşte mă doare în pix dacă o să dispară "doctrina liberală" şi sigla PNL de pe piaţă. Pentru că oricum ele nu au existat niciodată decât cu numele. De ce a fost posibilă crearea USL? Pentru că liberalismul nu exista de fapt! Şi nici socialismul nu există.

PSD nu e altceva decât o gaşcă de baroni locali care ţin de ani de zile cu mână forte pe loc zonele în care au devenit stăpâni cumpărând din timp în timp o sumă considerabilă de voturi şi furând ca în codru în rest. Care doctrină de stânga?! Banii nu au culoare politică atunci când ajung unde trebuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu