joi, 24 aprilie 2014

Povestea lui Harap-Alb - comentariu

Nu ştiu cum mai e pe vremea voastră, stimaţi elevi de liceu, dar pe vremea mea la examenul de bacalaureat - la limba română - putea să existe un subiect legat de basm. Nu mai cunosc ce basme moderne sau mondene citiţi voi în zilele noastre antebelice... eu m-am oprit la Povestea lui Harap-Alb (un fel de Games of Thrones, numa' că fără efecte speciale). Aşa că revenim la o rubrică foarte apreciată de către noi toţi: cea a comentariilor literare, cea de prezentare a unor opere de liceu.

Bă, uite un titlu cu adevărat cinstit! Toată stima pentru Ion Creangă - dacă el l-a conceput - sau pentru oricine de la revista Convorbiri literare - care se îndeletnicea cu punerea de titluri în cadrul revistei. Titlul vorbeşte de la sine: este vorba despre povestea unui tânăr - care capătă la un moment dat nickname-ul de Harap-Alb - şi trece printr-o serie de întâmplări ca să ajungă împărat şi să fie fericit de-acolo până la adânci bătrâneţi, când, inevitabil, o să crape şi o să i se facă mausoleu ţigănesc.

Şi acum să vorbim despre poveste în sine. La început puştiul nostru este prezentat drept mezinul lui unui crai - frate cu Verde-Împărat. Dacă nu v-aţi dat seama deja împăratului i se trăgea numele de la obiceurile sale sănătoase - mai un zarzavat rulat după colţ, mai un zarzavat la bong... şi din iarbă în iarbă a căpătat şi un ten de extratestru modern. Dar oricât de fericit era împăratul acesta şi lipsit de griji n-a prestat prea bine la soţie şi asta i-a născut doar fete. Deci "din canci moştenitor"! Aşa că şi-a amintit că frac-su' (craiul sau ta-su' lu' Harap-Alb), care era un nene mai vânjos şi obţinuse de la nevas-sa trei feciori. Şi i-a cerut să-l trimită pe cel mai vrednic ca să moştenească tronul.

Ca să-i pună la încercare pe micuţi, craiul s-a postat sub un pod... costumat în urs (avea blana de pe vremea când mergea la colindat) şi când fii lui treceau pe acolo le tăia calea şi îi speria. Primii doi prunci s-au speriat de arătarea aia - erau mai normali la cap, cum dreacu' să nu te sperii de un urs hămesit... căruia nu i se văd nici coastele - şi s-au întors acasă. Le-a ieşit satana în cale.
Ăla mai micu' şi mai piticu' sfătuit de Sfânta Duminică - un fel de mătuşa Tamara, dar mai de la ţară - s-a dus în grajd şi-a dat jăratec cailor! Când a văzut cu ce gloabă se alege îi venea să se taie cu lama, dar nu s-a pierdut cu firea şi-a folosit biciul din dotare. Potaia de cal nu s-a lăsat speriat cu una cu două şi a terminat tava cu jar, transformându-se într-un armăsar cu aripi. Unii i-ar spune Pegas, dacă nu le-ar fi frică să nu fie confundat cu o bicicletă foarte populară în anii comunismului şi postcomunismului din România.
Vă spun că ăsta era puţin dereglat la cap pentru că era să folosească gheoaga asupra tatălui său la încercarea de pe pod. Ce să mai încolo şi-ncoace: complexul lui Oedip! Îi crăpa capul tatălui său şi o lua de soţie pe mă-sa... dar ta-su' s-a dat de gol în ultima clipă şi a stricat poveste cu incestul. Iniţial Creangă asta a vrut să facă, dar s-a răzgândit ca să nu râdă cei de la Junime de fetish-urile lui.
Aşa a ajuns să plece mai departe fiul cel mic al craiului cu o blană de urs în tolbă şi două sfaturi preţioase: să se ferească de spâni şi pieile roşii. Pe drum dă de trei ori de un spân. Prima dată îl evită. A doua oară îl evită. A treia oară cică îi cu noroc şi spânul îl îmbârligă pe motiv că aia e ţara spânilor. Ce să înţelegem noi de aici? Că fiul de crai era nătâng rău! Nu şi-a dat el seama că PLM era acelaşi ins?! De unde PLM ţara spânilor?! Dacă nu mă credeţi pe mine să faceţi o şedinţă de spiritism ca pentru Iulia Haşdeu şi să-l întrebaţi pe "Nică" însuşi cum şi-ar caracteriza personajul - nebun de legat şi nătâng!
Şi cum era foarte prost fiul de crai a fost păcălit să intre în fântână şi şi-a pierdut identitatea căpătând nickname-ul Harap-Alb. Că altfel acolo i-ar fi găsit arheologii oasele. Spânul era om serios.

Ajung ei la Împăratul Verde, care era atât de high încât nici nepotul nu şi l-a mai recunoscut! Şi l-a pus pe spân la ospăţ şi la încercări. Ba că să-i aducă salată din grădina ursului păcălit de vulpe. L-a rezolvat Harap-Alb, care s-a dus la Sfânta Duminică - specialistă în ierburi (azi ar fi fost închisă pentru activităţi ilegale de către brigada narcotice) - care i-a dat nişte licori pe care să le toarne în apa ursului ca să-l adoarmă. Ursul - fiind la dietă - ţinea la salata aia ca la ochii din cap! Voia să fie fotomodelă aşa că dorea pe cât posibil să elimine cât mai multe glucide din alimentaţie. Dar a rămas fără salată şi a trebuit să-şi reia vechile obiceiuri culinare nesănătoase şi a ajuns la circ.

Apoi, Harap-Alb a trebuit să taie capu' la cerbul de diamante... cerb cu privire otrăvită. Cei de la protecţia animalelor ar fi avut multe de spus în priviţa protejării unui astfel de specimen rar, dar erau ocupaţi cu protejarea maidanezilor de pe străzile patriei!

Ca să o aducă însă pe fata Împăratului Roşu - i se spunea aşa pentru că era pe stop! - a trebuit să se înhăiteze cu o gaşcă de mutanţi. X-Men, frate: Omul de gheaţă - Gerilă; beţivul - Setilă; bestia nehalită - Flămânzilă; sniper-ul Ochilă; şi o namilă de ipochimen Păsări-Lăți-Lungilă. Lu' ăsta ultimul îi cam plăceau păsările - era foarte activ din punct de vedere sexul. Milos din fire nătângul ajută furnicile - care-l răsplătesc cu o aripă şi albinele - care-i dau la rândul lor o aripă. Dar, bagabontul, n-a făcut asta aşa de florile mărului. Ştia că alde' X-Men şi insectele astea or să-l ajute: ba să şadă în camera încinsă; ba să scape de putina încărcată cu vinuri oţeţite; ba să crape în el cât o armată germană din Al Doilea Război Mondial; ba să separe grâul de neghină sau nisipul de mac (cu ajutorul furnicilor); ba să o prindă pe prinţesa care se transforma în pasăre... ba să o banghească (cu ajutorul crăiesei albinelor) şi să vină cu fata de împărat teafăr la palatul lui Verde-Împărat - care nici acum nu se trezise.

Nu face nimic, căci prinţesa ştia că Harap-Alb e eroul în basmul ăsta şi dă în vileag totul. Aşa că Harap-Alb îşi pierde capul şi la propriu şi la figurat intersectându-şi gâtlejul cu lama ascuţită a spadei spânului. Dar calul (pegasul) lui Harap-Alb îl împuşcă pe spân; iar prinţesa ia nişte apă vie şi apă moartă şi îl învie pe fiul de crai!

Aşa s-a căsătorit cu el şi au trăit fericiţi până când moartea i-a despărţit de data asta for ever. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu