Voiam să continui, în dulcele stil clasic, cu rubrica inaugurată ieri, dar sunt obosit (aka mahmur), mă dor ochii de la prea multă lumină şi mai e şi joia mare. Aşa că o băgăm pe aia de avarie: toată lumea se duce la biserică să se mărturisească... eu mă mărturisesc aici pe blog. Viaţa mea a devenit un e-book deschis, dar fără acumulator...
Ştiţi doar că în viaţă daţi de tot soiul de persoane. Şi uneori consideraţi că o anume întâlnire v-a marcat existenţa mizeră. Insignifiantă. Banală până la anostă... Plictisitoare şi plină de clişee. Şi deveniţi recunoscători pentru întâmplarea cu pricina. Mie mi se pare aiurea să fii recunoscător hazardului pentru orice! De ce ai fi?!
E ca şi cum ai fi recunoscător că sexul poate duce la oragasm. Dacă era o senzaţie indiferentă ne mai cordeam?! Sau şi mai grav: ne mai puiam?! PLM... cui îi pasă?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu