Space Battleship Yamato

Crucișătorul Yamato după rețeta americană

Bănuiesc că ați văzut cum sunt scrise scenariile pentru filmele americane de duzină. Dacă nu știți... nu este nicio nenorocire - sunteți niște oameni mai fericiți!

Ei bine, în astfel de filme trebuie să existe tot timpul un chip frumos de bipedă feminină, atașat evident unui corp suplu, însă făcut dintr-un aluat de războinic. Tipa știe să le-o dea sub barbă, dacă e nevoie, bărbaților. E, cum s-ar zice, o tigroaică neîmblânzită. Și întotdeauna îl detestă pe eroul masculin - supermanul filmului. Dacă am consulta un îndreptar în credințe populare, am constata că un el și o ea care se atacă fără menajamente... se iubesc. Chiar dacă e un om obișnuit insul ăsta are o inimă mare, precum o pompă de incendiu.

Dacă nu se înhamă la o treabă în amintirea tatălui, masculul alfa al filmului neapărat face asta pentru fratele său. Niciodată nu are alte interese: de exemplu banii. El nu trebuie să fie meschin, asta strică așteptările audienței... Oricât de periculoasă e o misiune: iubirea, fraternitatea, prietenia, gândurile pozitive... astea sunt ingredientele din care este confecționat omul nostru!

Extratereștrii! Tot timpul există o rasă, care a pus gând rău omenirii. Vor planeta noastră cu orice chip: ei fiind ceva mai evoluați ca noi. Dar ei sunt nepăsători față de sentimentele noastre. Theodore Sturgeon era lipsit de fantezie când vorbea de super-sentimente. Și implicit chiar super-iubire. Extratereștrii din filme sunt niște bestii, fără sentimente!

Într-un final, eroina și supermanul se combină. Logic! Cum altfel? Și rezultatul schimbului de secreții este în cele din urmă... un fiu, care va trăi pe Pământul salvat (aș putea să spun chiar al făgăduinței), dar va fi orfan de tată. Nasol... când ai totuși o super-mamă, tatăl trebuie neapărat să se sacrifice pentru lume cel puțin, ca să fie la înălțime!

Și ca tot tacâmul să fie complet în timpul luptei personajele aflate în dificultate - în ciuda asaltului năucitor din partea inamicului - au timp de conversații înduioșătoare, în care fiecare nu știe cum să-i convingă pe ceilalți că el este cel mai îndreptățit să iasă cu pieptul gol în fața tunurilor cu plasmă! Lupta practic șade pe loc pentru câteva minute ca ei să se poată decide. Dușmanii devin de omenie în aceste momente. Asalt-asalt, dar pentru consultări... facem piua!

Și evident finalul - cât se poate de previzibil - eroul trebuie să facă el sacrificiul suprem. În calitatea sa de căpitan al navei, decide să folosească nava ca proiectil. Culmea e că... iarăși dușmanii își văd de treaba lor în timp ce soldații - atâția câți au mai rămas printre noi - au timp să se salute militărește.

Dacă vreți practic un film america - fără happy-end sau cu unul doar parțial - dar cu vorbe japoneze... urmăriți filmul Space Battleship Yamato. Înduioșător...

P.S. iarăși... particip cu acest text la un mic concurs. Am zis să-l pun și aici... :)