vineri, 28 decembrie 2012

Ce părere ai tu, bă acuma?

Cu câteva minute în urmă am citit acest articol. Nu mi-a venit să cred că într-o lume în care propaganda conform căreia suntem egali în drepturi şi şanse face ravagii în rândul oamenilor care se consideră cultivaţi există şi indivizi cu apucături şi năravuri de dictator.

Conform opiniei domniei sale... cel care ar avea dreptate ar fi ăla mai "aprig la mânie", ăla care ar scoate mai repede pistolul şi şi-ar valida astfel părerea despre lume şi viaţă. Dacă s-ar întâlni doi inşi cu pistolul încărcat. Dacă s-ar întâlni un ins cu pistolul gol/fără pistol... şi unul cu arma plină... argumentele ar fi inutile. Chiar dacă dreptatea ar fi de partea insului neînarmat. Pentru că puterea glonţului ar fi mai mare. Nu toţi oamenii cu dreptul la opinie selectaţi... vor fi rezonabili... şi vor fi şi unii care vor abuza de puterea pe care o au. Cu limita de gloanţe şi toate testele la un loc.

Nu o să-l scot din lista cu blogurile citite pentru că e talentat. Din păcate e şi idiot!

Nu poţi să interzici cuiva să aibă o opinie. Că aia se formeză în cap. Să-i interzici să o exprime... au mai încercat şi alţii când era vorba de păreri pe care nu le agreau. Şi n-a ieşit tocmai cum trebuie.

Puterea corupe... iar puterea de a-ţi valida opinia cu pistolul e una foarte periculoasă. Aşa că mai bine pentru individul ăsta ar fi să scrie în continuare despre piţipoancele sale şi despre lucrurile pe care le înţelege cu adevărat şi să lase dictatura. Pentru că e un dictator idiot.

Ah, şi... logica nu prea are de-a face cu puterea de memorare. Există oameni asemeni unor HDD-uri cu mulţi Tera, dar care nu utilizează cu folos tot ceea ce ştiu.

Cum  de altfel există ignoranţi, neinstruiţi sau oameni cu mai puţin noroc în viaţă... cu o logică impecabilă.

P.S. Bă, un' te-oi duce, orice-ai face... banu' să iasă, tată! :)

luni, 3 decembrie 2012

Viruşii extratereştri...

În 1898, H. G. Wells publică Războiul Lumilor - o carte în care Pământul este invadat de către nişte marţieni, ce seamănă foarte tare cu nişte moluşte hidoase, dar inteligente, aceştia venind de pe Marte cu nişte "vehicule" deloc sofisticate! Marţienii aceştia foloseau ca mijloc de propulsie nişte tunuri, iar dânşii se închideau în ghiulele care trebuiau să ajungă pe Pământ. Lăsând la o parte imposibilitatea asta tehnică... ce mă interesează pe mine este faptul că extratereştrii aceştia - care nu arată deloc cu omuleţii verzi ei zilelor noastre - reuşesc să-i supună pe pământeni! Dar pier nu pentru că oamenii au o inimă mare şi se luptă până la ultima picătură de sânge, ci pentru că marţienii nu au anticorpi pentru viruşii şi bacteriile ce se plimbă fără dureri de cap pe întreg mapamondul...

Ieri, însă, am nimerit pe History Channel - program care a revenit pe reţeaua RDS, în locul de acum zburatului Discovery Channel - unde un anume individ spunea ceva de genul: unele bacterii se dezvoltă mai rapid în spaţiu. Şi scopul documentarului era oarecum să ne facă să credem sau măcar să ne întrebăm dacă nu cumva... bacteriile şi viruşii au venit din spaţiu. Ba chiar să nu fie cumva rodul creaţiei unor minţi diabolice din spaţiu! De ce nu s-a gândit nimeni că... în spaţiu sunt unele condiţii fizice-chinice care favorizează dezvoltarea bacteriilor... care încearcă să supravieţuiască unor condiţii vitrege! Ca un fel de instinct de apărare.

Trebuie să menţionez faptul că celălalt documentar de pe acelaşi post se referea la magi ca la posesori ai unor unelte de origine extraterestră... şi la alte teorii legate de prezenţa extratereştrilor pe Pământ. Adică, teorii interesante... de ce nu... dar greu de înghiţit! De aceea mi-am zis să privesc mai cu circumspecţie ce văd la televizor. Mă aşteptam ca la acest post să fie mai degrabă documentare cu privire la Napoleon sau Primul Război Mondial...

Dar, ce m-a făcut să scriu textul acesta este faptul că... acum 100 şi ceva de ani... cineva se gândea la faptul că extratereştrii nu se pot adapta la condiţiile de pe Pământ din cauza microorganismelor parazite, iar azi... sunt unii care se gândesc că de fapt extratereştrii ne trimit viruşii ca să ne ucidă. Şi prin urmare nu ar fi chiar aşa străini de adaptarea la mediul terestru.

luni, 26 noiembrie 2012

Câtă ordinărie de o parte şi ipocrizie de cealaltă!

Sunt alergic la ipocrizia umană, cum capul penisului se irită de la frecarea cu şmilgherul. Pentru că oamenii nu se uită aproape deloc la Discovery, ci la Bianca lu' Bote, la nevastă pentru fătălău şi la Daniela Crudu, dar se apucă să dezbată şi să semneze petiţii online cu privire la eliminarea din grila de programe a postului aşa zis ştiinţific.

Nu mă înţelegeţi greşit! Nu spun că RDS-ul are dreptul să facă ce vrea cu grila de programe! E o ordinărie ce a făcut. Nu a întrebat pe nimeni dacă vrea să i se elimine un număr destul de important de posturi - deocamdată la mine acasă nu a fost scos Discovery Channel, dar Animal Planet şi alte tipuri de Discovery plus încă vreo câteva canale care tratează teme (să le spunem) ştiinţifice au dispărut ca măgarul în ceaţă. M-am trezit într-o dimineaţă că la televizorul meu era o învălmălşeală de nedescris, care a produs familie o nemulţumire profundă pentru că ai mei nu mai găseau posturile în locurile în care le lăsaseră cu o noapte în urmă. Şi m-au pus pe mine să le aşez la loc. Am numărat încă o dată... aveam 73 de posturi înainte... acum nu au mai rămas decât 66. Sigur că nu mă uitam la toate în acelaşi timp, dar uneori mai rămâneam şi pe TV 1000 dacă era un film care mă atrăgea cu o scenă interesantă pe care o prindem zappând sau chiar pe Animal Planet când nu aveam ce face şi părea interesant ce spun oamenii ăia acolo. Nu spus că eram fan al unei emisiuni şi urmărea posturile astea cu înfrigurarea dependentului de narcotice.

De asta eu i-aş întreba pe toţi ăia care au semnat petiţia online când a fost cea mai recentă dată când au nimerit postul Discovery... că aşa să te dai cult pe internet şi să râgâi bere şi să crăpi floarea soarelui la fotbalul de pe Digi mi se pare cam stupid şi ipocrit.

Şi încă o dată: RDS-ul e cea mai ordinară reţea de cablu din România. Pentru că nu a întrebat niciun client dacă vrea Digi World în loc de Discovery Channel sau dacă nu mai vrea să aibă deloc la televizor Animal Planet... Sigur exiata deja varinata Nat Geo Wild, dar de ce nu m-a nimeni întrebat dacă vreau asta?

Nu tu campanie de promovare, nu tu informare. Îţi îndesăm pe gât orice decizie vrem noi pentru că eşti dependent de fotbalul de pe Digi Sport şi pentru că altă variantă nu prea există în zona în care locuieşti. Aşa că mucles şi bagă banu' dacă vrei fotbal. Din păcate eu nu sunt dependent de fotbal, deşi Digi Sport a transmis şi tenis (turnee importante de categoria Masters şi chiar Grand Slam, plus turneul campionilor)... lucru care mă interesează! Cu toate că atunci când era mai important pentru mine - adică în semifinala dintre Djokovic şi Del Potro de la Turneul Campionilor Digi Sport a zis pas şi a trebuit să găsesc un stream cam prost pe internet pentru că nici pe site-ul lor nu puteam avea aces la meci... deoarece nu sunt abonat la ei. Nişte lepre! Şi pentru banii pe care-i dau vreau să mi se comunice deciziile pe care RDS vrea să le ia şi să mă întrebe dacă sunt de acord sau nu.

Măcar aşa de faţadă să facă un sondaj şi să anunţe în presă că... în conformitate cu datele adunate din teren mulţi oameni - care nu sunt ipocriţi - au zis dă-l dreacu' pe Discovery... lasă fotbalul şi bagă ce vrei în loc. Dar dacă mulţimea ipocrită ar fi zis că... Nuuuuuuuuuuuu! cum să scoţi programul ăla la care nu mă uit decât când sunt bolnav la pat?... să rămâie lucrurile cum s-a stabilit la întocmirea contractului!

Cât despre turma de petiţionari: Bă, mai bine aţi fi făcut o petiţie pentru eliminarea dictaturii RDS în faţa clienţilor. Nu să faceţi reclamă unui post la care nu se uită nici dracu! Ca să fie corectitudinea până la capăt!

miercuri, 17 octombrie 2012

unii intră, alţii ies... degeaba!

Citeam în dimineaţa asta faptul că eleva care a umilit-o pe cealaltă liceană mai mică decât ea (am înţeles că n-ar fi colege nici măcar colege de liceu) a fost exmatriculată. Mi se pare că e o decizie luată doar de dragul de a părea intransigenţi: pentru că fapta nu s-a petrecut în interiorul şcolii... şi prin urmare era de compentenţa poliţiei să o pedepsească pe agresoare şi... şcoala ar fi trebuie să sugă pula cu toată imaginea ei cu tot... pentru că nu e nici Harvard, nici Oxford... şi să ofere educaţie tinerei cu pricina. Că dacă o trimite pe stradă nu îi face un bine, ci o încurajează să devină panaramă.

După cum toată lumea spune: Crin Antonescu primindu-l pe Gigi din Ghencea în PNL ne-a demonstrat definitiv că România bunului simţ... nu era decât o vorbă în vânt. O glumă. El a mai dat acum ceva timp în urmă cu bâta în baltă... când în loc să şadă blând doar în funcţia de preşedinte PNL... a acceptat să ajungă în condiţii dubioase la Cotroceni... ca să se comporte taman pe dos de cum a promis... când a ajuns acolo. Bunul simţ n-are loc pe scaunul de la putere, ci doar pe cel de opoziţie... Putea de acolo foarte bine să fie foarte vocal la referendum! Păcat domnule Antonescu. Va trebui să-mi anulez votul. Asta deşi am crezut în 2009 că... dvs. eraţi soluţia.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Re... clamă (6)

Se pare că-s mai dislexic decât e necesar. Dar asta e o altă poveste!

În dimineaţa asta... uite ce am găsit în cutia poştală (faţă şi verso):

Întrebare: de ce s-a mai dat banii şi pentru foaia imprimată (atât de prost încât pare mai mult o pictură abstractă decât un anunţ publicitar... dar ştiţi cum e... asta era şi intenţia... să fii atât de disperat să citeşti ce scrie acolo încât să te dovedeşti un client fanatic!)? De vreme ce mâna de lucru a pus mai repede punctul pe I... Nu credeţi că e vorba de o strategie publicitară?! Publicitatea abstractă... un nou concept al sărăciei şi formei fără fond! :)

joi, 20 septembrie 2012

Bagă-ți-o în orice, dar nu-n limba română!



Aici n-are cum să intervină legea minimului efort, ci lenea și incompetența. Trebuie să te ducă puțin capul ca să știi cum să scrii o știre fără să apelezi la abrevierile tipice pe messenger.

miercuri, 19 septembrie 2012

Unde-i lege e vrăjeală!

După cum bine sunteți informați... a început școala! Da, da' la unele instituții încă se dau examene de admitere, deși cursurile au început. Teoretic, căci practic au început mai puțin.

E situația unui liceu tehnologic din Brăila („Anghel Saligny”) la care una dintre profesoare a cerut celor înscriși la cursul postliceal de tehnician echipamente de calcul să aducă un CV și o scrisoare de intenție, după care să mai treacă și prin focul unui interviu la mișto... doar ca „în cazul în care cineva dorește să verifice dosarele, să observe că au fost îndeplinite toate condițiile și că acolo există și CV-ul și scrisoare de intenție” și că totul este, prin urmare, perfect legal. După care să se dea și o lucra scrisă sub formă de examen (din ce anume distinsa profesoară n-a avut amabilitate să comunice), care însă cică n-o să pună problemă nimănui. O fi din aia... la care se dau subiectele înainte cu variantele de răspuns de-a gata, ele trebuind doar memorate cum s-a mai întâmplat în România? Doamne ferește! N-are cum... instituția ține să fie „în legalitate”!

Personal când am auzit despre un astfel de context de-a dreptul comic mi-am propus să mi-l explic. În primul rând, am presupus că metodologia de admitere pentru cursurile postliceale a fost trimisă abia acum de cei de la Ministerul Educație (care a dormit pe timpul vacanței) și... deci nu văd cum să se aplice retroactiv! Adică, întâi îi admitem și apoi... îi testăm? E ca și cum instituția gândește invers... cu curul! Și mai cere cineva calitate de la învățământ? Admiterea se putea face în astfel de condiții conform metodologie de anul trecut, iar dacă aceea nu e valabilă decât pentru anul precedent (cel mai probabil) există două posibilități. Una dintre ele: nu se mai fac cursurile pentru că e imposibil din punct de vedere legal să se facă admiterea dacă nu există metodologia. A doua variantă: se prelungește cu o săptămână perioada de vacanță (conform metodologiei, deși a existat deja o prelungire... nu știu ce-au făcut în acea săptămână), se fac toate demersurile pentru admitere și... se începe anul școlar mai târziu.

Sau metodologia a fost deja transmisă, dar cadrele didactice nu s-au sinchisit de dânsa. Trebe' să înțelegem: au avut o vară grea, cu un examen de bacalaureat rușinos... Și mai e ceva: nu știau dacă or să reușească (cu toată publicitatea de pe site-ul ziarului Obiectiv) să adune cei 28 de inși care să dorească să ia parte la acest curs. Întâi, zic dânșii (reprezentanții instituției), facem echipa și apoi vedem care-i treaba! Așa că se ajunge la situații hilare (precum s-a întâmplat la începutlui lui septembrie 2010) când am încercat să intru și eu la cursurile astea (cititind un anunț în ziar). Am dat telefon, doamna de mi-a răspuns a zis că mai sunt locuri... dar a refuzat să-mi spună câte. Până să-mi întocmesc complet dosarul au trecut vreo două zile (adeverința medicală a fost mai greu de obținut), iar când am vrut să-l depun... am fost refuzat: „Te-ai înscris?” - zic: „Nu! Acum depun dosarul...” - zice secretara: „Ah, păi, nu mai avem locuri!”. Deci... se făcuseră erau deja 28/30... nu conta că poate aș fi avut mai multe șanse decât toți ceilalți (nu spun că asta e situația! că nu știu exact!), ci conta sistemul: primul venit, primul servit.

Dar logica elementară nu funcționează pe plaiurile acestea unde fiecare interpretează legea după bunul său plac și doar în interesele sale.

marți, 11 septembrie 2012

Wag the Dog

Știți de ce dă un câine din coadă? Poate că da... poate că nu... poate doar intuiți răspunsul... sau poate nici nu vă dă prin cap o asemenea evidență. Ca să aflați cum răspund unii oameni unei asemenea problematici uitați-vă la intro-ul filmului Wag the Dog! Și pentru că începeți să urmăriți filmul, eu propun să o faceți până la capăt.

Trăim în lumea pixelului albastru, a propagandei, a producțiilor cinematografice în direct la televizor. Toate astea vândute scump publicului drept știri, informații cu caracter de noutate! Și de interes public! „Războiul s-a încheiat! Am văzut la TV!”

Acceptăm, involuntar, ficțiuni pe post de realitate în interesul politicii. Iar adevăratele informații ce merită dezbătute - de cele mai multe ori - nici nu ni se dau. Iar dacă se oferă... sunt lăsate în paginile inferioare ale publicațiilor sau (mai nou) apar la rubrica diverse - în câteva cuvinte - ascuns de tot pe site-urile ziarelor.

Și regizorul e recompensat! Un post de ambasador... poate. Bani. I se oferă multe, doar ca să rămână un artist anonim și diabolic, care și-a făcut din lumea reală propriul platou de filmare. Cu acceptul celor interesați ca asta să se întâmple.

Sau poate că nu neapărat! Și ce facem dacă nu-i place să observe de după cortită lacrimile pe care publicul le oferă sincer!? Dacă vrea să urce în lumina refrectoarelor și să spună: „Domnilor... v-am păcălit! Așa-i că ați crezut gluma, că am făcut-o să pară atât de reală?” și să se încline! - ce se întâmplă atunci?

Ca să aflați urmăriți filmul... deși poate vă dați seama. Poate că până la urmă... criza nu există! Și că în fapt... resurse avem! Doar că cineva nu ne lasă să le folosim. Cineva care spune că suntem datori... adică sclavi pe propriul teritoriu. Am spus poate... poate că filmul prezintă o realitate cu privire la abaterea atenție publicului de la altceva mai grav. Iar gluma s-a îngroșat pe neașteptate, de parcă ar fi fost plămădită cu multă drojdie informațională! Poate...

duminică, 2 septembrie 2012

o nouă aberație cu privire la bac

De când s-au instalat camerele de supraveghere la examenul de bacalaureat a început să se vorbească la modul alarmist despre „dezastrul de la bac”. Iar Ministerul Învățământului (cu extensia pentru tineret și sport) dorește să dea senzația că proporțiile „dezastrului” vor fi limitate în anii viitori!

Și ce propun ei? Un bacalaureat profesional. O altă aberație a sistemului. Susțin ideea înființării școlilor profesionale! Susțin introducerea examenului pentru admitere la liceu! Susțin introducerea examenului de admitere la facultate! Nu și bacul diferențiat.

Am auzit o varinată mai de mult care-mi suna în regulă, deși nu cred că e necesară! Erau trei tipuri de bacalaureat (A, B, C) și... pentru fiecare tip de bacalaureat urma un traseu profesional. Cu A mergeai la facultate, cu B la o postliceală, C... te puteai înscrie în câmpul muncii sau așa ceva. Iar dacă voiai să schimbi traseul și să avansezi... trebuia să dai un tip superior de bacalaureat și... puteai intra la facultate chiar (dar după ce luai bacalaureatul de tip A), etc.

Azi, se vorbește de două tipuri de bacalaureat. Care limitează traseul profesional al unui absolvent de liceu. Dar se spune că pentru o facultate de psihologie... nu ți-ar trebui matematică (de parcă anumite date nu se interpretează la nivel cantitativ în procente pentru o cercetare!)... și deci e suficient să dai bacul la muzică. Ceea ce mi se pare total greșit! Pentru admiterea la facultate doar bacul de tip standard să fie valabil! Și cine vrea facultate să-l poată da când dorește! Nu... la anumite genuri de facultăți să se intre cu orice fel de diplomă!

Și mai e ceva cu care vreau să închei: mi se pare inutil să se introducă „bacul profesional” atâta timp cât cei fără diplomă de bacalaureat pot accede în învățământul postliceal fără nicio problemă. Ce atâta strofocare? Să nu mai dea presa cifre alarmante? De ce să ia toți bacul? Nu e nicio tragedie dacă nu-l iau toți. Nu e un dezastru! Nu i-a obligat nimeni să nu învețe! Că bacul se ia extrem de ușor dacă te duci la școală în fiecare zi și... mai pui și mâna pe carte, fără să dai senzația că ești „tocilar”.

sâmbătă, 18 august 2012

Apocalipsa de inspirație - 2012: Ice Age

Există printre noi semeni (altminteri respectabili) care, având înclinația către cele casnice, în speță bucătăria după rețete deja celebre, simt la un moment dat nevoia să schimbe boneta și șorțul cu papionul lui Scorsese. Anvergura specifică lui Patapievici pe care ți-o procură distinsul sugrumător (care sufocă grav orice urmă de imaginație) e de inspirație divină și deja te simți chemat către îmbogățirea artei cinematografice de la nivel mondial.

Este prin urmare de la sine înțeles că nu te poți ocupa de drama unui tinichigiu care are parte de o viață mult prea interesantă față de aspirațiile lui sau de un tractorist singuratic cu un fiu autist, locuitor la marginea deșertului... care ascultă noaptea cu bucurie cântecul fiarelor sălbatice. Nu! Tu ești mai presus de acestă mojicie, această banalitate, acest lucru comun, acest tragic de duzină... Omul de rând nu te poate înțelege. Tu tinzi către eternitate, către un subiect etern. Nu contează că orizontul nu se zărește din cauza faptului că e acoperit de cei care înaintea ta s-au ocupat de același lucru. Tu te bagi ca bizonul cu capul înainte dorind să abordezi cu propriile forțe (era să scriu coarne) APOCALIPSA.

De fapt, probabil că nu te-ai prins că mayașii au făcut o glumă atunci în trecut și că 2012 e un sfârșit fals, dar privind precum Băsescu în paharul cu whisky observi gheața și înainte să vomiți apuci să notezi pe hârtie: 2012, epoca de gheață.

Apoi, iei o familie de intelectuali - el, american care pare că se ocupă de cercetare - ea - o ființă urâtă și acră care lucrează la Casa Albă pentru președintele Statelor Unite... și doi copii. O ea... și un el. Părintele e mai mult preocupat de slujbă decât de fiică - cum se putea altfel? De câte ori nu ați văzut asta?

Bineînțeles, nelipsita catastrofă își face apariția când cei patru sunt despărțiți sau sunt pe cale să-și ia rămas bun unii de la alții. Pentru că adolescenții trebuie să plece, iar tatăl... e așa de imprudent că nu are vreme nici măcar pentru un rămas bun. Trist și plictisitor până la lacrimi.

Și urmează goana printre ghețuri după recuperarea membrilor familiei. Nu-i pasă nimănui că trei dintre membrii ei trec prin câteva accidente cu diverse vehicule - fie ele de teren sau aeriene - asta creează suspansul! Tatăl are la un moment dat probleme de moralitate: sunt unii pe drumuri care tremură de frig... dar totul se rezolvă cu o banchiză în cap! Soarta! Același tată... salvează un alt individ în casa căruia intra să fure (ca să fim sinceri împrumuta! o făcea de nevoie, nu cu răutate, mă înțelegi?) și duce la pieire un ins care vrea să-l prade pe el. Căci cine sapă groapa altuia... cade singur în ea! Pricepi? Tot timpul egoiștii trebuiesc trași la răspundere în filmele americane, că așa este moral!

Ca să fii propagandist până la capăt pentru valorile glorioase ale americanilor o bagi și pe aia cu: „Tare aș fi vrut să am acum un sistem prin care să-mi pot urmări membrii familiei... De ce nu m-am îndeletnicit cu crearea unui astfel de dispozitiv?!” Chiar... oare de ce? Pentru că după cum vezi... nu e nici pe departe o formă de sugrumare a intimității individului, ci e doar pentru momentele neprevăzute, pentru vremurile unei catastrofe... când ai nevoie să fii salvat de către familia ta! Normal că așa ceva nu se va întâmpla niciodată (hai totuși să spunem că poate doar extrem de rar)... dar prinde pentru creierul standard, al indivizilor care reacționează emoțional! Personajul primește o replică de la fiul cu căciulă: există deja! Putem să următim telefonul mobil! „E legal?” „Nu întreba!” - în asta ne promptirăm noi, când e vorba de siguranța fiicei noastre... pe care nu suntem siguri că o putem salva?

Și tot timpul trebuie să închei apoteotic, chiar și un film în care subiectul este Apocalipsa (cu majusculă): gheața dărâmă tot, numai Statuia Libertății rămâne în picioare. Nu știm dacă familia reunită a supraviețuit în nămeți, dacă avioanele de la final nu erau ale lui bin Laden trimise special să-i extermine sau doar semnificau speranța salvării... atâta vreme cât Statuia Libertății supraviețuiește (chiar și sub nămeți până la gât) nimic nu e pierdut!

P.S. Efectele speciale au fost foarte făcute pesemne de vreun ageamiu. De vreme ce un miop ca mine putea să-și dea seama că în spatele personajelor era un ecran cu gheață... și nu ceva care să semene măcar a autentic!

P.P.S. Se spune că o tragedie unește familia. Și ca această reuniune să fie completă și profundă... tragedia trebuie să fie de nivel mondial, planetar, dacă nu chiar... universal! Altminteri... ce fel de reuniure a familie să avem? Una superficială... bineînțeles.

luni, 6 august 2012

Incredibil! ȘOCANT! „Cap de porc” s-a dat în fapt!

„Cap de porc”, „este un bolnav mintal, care arată ca un crenwurșt și care este obsedat de mine și umblă cu mine-n gură (adicătelea cu Mircea Badea în gură - n.m.)”, „un homuncul”... mai pe scurt Radu Banciu... în emisiunea de noaptea trecută a dovedit că visul său este să fie Mircea Badea.

Neoficial, doar pentru acest blog, Radu Banciu a spus: „Ați observat bine, e adevărat. Gestul în care mă prefac că îmi verific mesajele („securiștilor” - n.m.) de pe telefonul mobil, după care remarc dezamăgit «Credeam că era ceva important» este luat de la Badea. Deși îl fac cu ou și cu oțet la televizor, eu visez să ajung într-o zi Mircea Badea: să-mi crească și mie părul și să-mi dau freza într-o partea așa cum face el, să am succesul lui și să mă plătească mogulul să spun nasoale de Băsescu - ce săpuneală i-aș trage jupânului! ah!, să am o gagică ca fufa aia de Brumă și să-mi crească audiența precum cariciul când mă uit la pozele cu ea prin reviste. Ce altceva aș putea să fac? Mircea Badea e un ideal pentru oricine, gesturile lui îmi vin mănușă... e drept nu sunt la fel de talentant ca el când vine vorba de emisiuni pamflet, dar mă străduiesc să jignesc cât mai multe persoane în fiecare zi ca să devin măcar celebru. Să mă fi băgat și pe mine în seamă Alina Dumitru... o medaliată olimpic, o făptură blondă... mult mai frumoasă ca Elena Udrea... Asta ar fi fost ceva! Și să știți că i-aș fi dat o replică...”

duminică, 5 august 2012

Novak, în tribună plângea fiul Brăilei... că nu s-a ales președinte CJ!

Dacă Novak Djokovic va fi întrebat vreodată de către Jelena (sau vreo viitoare Jelena) dacă-și dorește un copil... va fi foarte atent la ce răspunde după bronzul olimpic pierdut astăzi în fața lui Del Potro (7-5, 6-4). Căci l-au scos din sărite serenadele „micuților” din tribună, care-și exprimau talentele artistice taman când Nole servea.
 
Frustrările sârbului mi s-au părut îndreptățite pentru că nu există niciun motiv rezonabil pentru care să iei un copil de țâță la un meci de tenis! Acesta nu are maturitatea necesară ca să înțeleagă ce se petrece în iarbă. Persoanele care au adus în tribună adorabilele odoare sunt NESIMȚITE!

Ce-i drept, Del Potro și-a văzut de treabă, a rămas concentrat și nu s-a speriat nici măcar în momentul acela de pe finalul meciului când... în disperarea recuperării break-ului... Djokovic l-a imitat pe atletul Nadal recuperând mingi puse decisiv pentru aproape toți jucătorii planetei!

Novak Djokovic mi se pare că se lasă distras prea ușor de la un meci de lucruri exterioare: un plâns de copil în tribună, un strigăt aiurea al unui arbitru de linie care-i ia din mână un punct ce i se cuvenea, un copil de minge care se mișcă precum melcul, alunecă sau se bâlbâie, un fir de iarbă care s-a încăpățânat să crească strâmb, zgura care alunecă etc...

După ce anul trecut și-a dominat toți rivalii (mai ales pe Nadal), anul acesta nu a reușit nici măcar să-și apere bronzul olimpic.

Iar visul lui Roger Federer a fost spulberat de Murray, care, de pe poziția a patra a clasamentului ATP, a cucerit medalia de aur după două victorii consecutive la Djokovic și apoi la Federer. Cred că elvețianul se va retrage după turneul acesta... A ajuns la o vârstă și visa să cucerească și aurul olimpic. E o mare dezamăgire pentru cel mai mare jucător de tenis din istorie să rateze în felul acesta, chiar atunci când rivalul său „de moarte” (Rafael Nadal) n-a putut să participe la confruntare! Și Andy Murray l-a învins categoric!

P.S. Am convingerea că unul dintre acei prunci care se manifestau zgomotos în tribună... era Diacomatu - fiul orfan al Brăilei - și nu plângea degeaba, ci pentru că nu s-a ales președinte CJ.

ȘOC! Computerul meu a avut nevoie de un transplant de placă video! Imagini incredibile de pe masa de operație!

Exact! Computerul prezenta următoarul simptom: iniția secvența de bootare, dar în momentul când trebuia să încarce efectiv sistemul de operare... eșua! Iar monitorul devenea negru ca noaptea.

Am încercat varianta safe mode (Windows XP), iar pe ecran pictogramele parcă fuseseră înțepate de o rădașcă (deveniseră obeze), iar bara de sarcini/taskuri arăta de parcă aș fi utilizat un sistem de operare preistoric (Windows 95). Ubuntu 12.04 în recovery mode se comporta aproape normal dacă nu eram prea pretențios și-mi plăcea cum șade Dr. House pe desktop, fără să abuzez prea tare de toate programele instalate.

În plus... nu aș fi putut instala în veci un nou sistem de operare: la Windows XP dădea greș după ce ajungea chiar aproape de „finalizare instalării”...

M-am uitat nițeluș pe internet să văz care ar fi boala în cazul simtomelor acestea... și majoritatea dădeau ca sigură varianta plăcii video. Când m-am uitat atent la a mea... aproape toți condensatorii aveau capul spart:

Așa că am recurs la operația de transplant de placă video, care s-a terminat cu succes, pacientul s-a recuperat repede... și astăzi mă ajută chiar să scriu acest text.

Cât despre organul afectat... cineva m-a sfătuit să încerc să-i schimb condensatorii și pentru încă vreo perioadă să mai trag foloase de pe urma ei. Cu toate că la început îi cântase deja Aleluia!

joi, 2 august 2012

Ministerul Educației a decis scoaterea din manualele școlare a tuturor basmelor cu Traian Băsescu

Un comunicat al Ministerului Educației, Tineretului și Sportului trimis în această dimineață pe adresa noastră susține ideea eliminării tuturor basmelor cu Traian Băsescu din manualele școlare:

„Păi, ce înseamnă asta, dom'ne!? Adică, nu e de ajuns faptul că celelalte basme sunt încărcate de răzbunări în manieră mafiotă, clanuri de borfași și interlopi, pițipoance deghizate în prințese, sânge, otravă și ochi dați peste cap?! Mai apare și personajul acesta dubios, cu tricou său albastru-turcoaz, de la care copiii învață că necinstea și demagogia înving până la urmă și șapte milioane de oameni! Asta este de-a dreptul inadmisibil!” a explicat Ecaterina Andronescu.

miercuri, 1 august 2012

Comitetul Olimpic a decis excluderea lui Traian Băsescu din competițiile politice pentru comportament nesportiv

Azi, Comitetul Olimpic s-a întrunit într-o sesiune extraordinară pentru a lua o decizie în cazul Traian Băsescu. „Acesta, prin îndemnul la boicot, nu și-a apărat corect șansele la referendum, au argumentat membrii comitetului. Iar rezultatul s-a văzut: a fost învins 89 la 11 (procente)”, au conchis aceștia.

C.O. ia în calcul excluderea pe termen nelimitat din orice competiție politică a președintelui (încă suspendat al României)!

În plus, există dovezi clare conform cărora la casele de pariuri din Rusia s-a mizat masiv pe înfrângerea președintelui!

Spectatori ai acestei rizibile întâlniri, membrii Comitetului Olimpic au încercat să huiduie din tribună mizeria electorală, dar purtătorul tricoului albastru-turcoaz n-a ținut seama de ei. Cum de altfel n-a ținut seama nici de cei care au votat împotriva sa.

„Propunem excluderea din orice competiție politică pe termen nelimitat a învinuitului Traian Băsescu. Astfel de comportamente dau un exemplu prost copiilor care învață de aici că e mai bine să te fofilezi ca să ai un adversar mai slab în următoarea etapă, decât să-ți aperi cinstit șansele și să ieși din politică pe ușa din dos a istoriei... ca un bărbat politic ce te pretinzi.” a încheiat indignat președintele Comitetului Olimpic pentru Situații de Urgență în Politică, Octavian Barbugiu.

duminică, 29 iulie 2012

Pelerinii luxului de neam prost

De astăzi, agențiile de turism o să-și diversifice oferta către clienți. În plin sezon electoral, piața cere pregătirea unor microbuze care să ducă grupurile de alegători de la o secție la alta: doi la preț de unul, reducere pentru pensionarii pe caz de boală închipuită, reducere pentru postacii de pe facebook cu cel puțin 100 de texte publicate pe zi, reducere pentru polcovnicii care aduc cu ei cel puțin 20 de prieteni, etc. Pe de altă parte, în pliantul pentru acești turiști trebuiesc incluse ilustrate cu monumentele autohtone: locuințele parveniților din politică! Sufletul românului copiator până și a modul în care se pișă un cocalar pe oamenii din jur, păstrează în adâncul său speranța că într-o zi va deveni la rândul său parvenit. Și trebuie să știe să se ferească, precum elefantul de șoarece, de tot ce este lux sobru, de bun-gust. Acesta este doar pentru oamenii cu nopți de marmură în care se întrevede opera... Treburi care strică dorinței lor de a avea o casă care să semene cu cea „a Poporului”, în care să se adune o sumedenie de lucruri scumpe, dar ecologice. Neapărat ecologice.
De aceea, pelerinajul locuințelor de neam prost va avea un succes enorm. Mulți vor plăti să vadă cum e aranjată chiuveta în casă la Băsescu... pentru a-și face la rândul lor o mică renovare... să se laude vecinului - a cărui capră vor să crape - că au baia taman ca a președintelui reconfirmat prin neprezentare la vot. Victor Ponta n-a fost decât întemeietorul acestui nou tip de turism, care va fi mai important decât cel pentru sfintele moaște! Urmează și alte case și apartamente aparținând parveniților politicii de pe plaiul carpato-danubiano-pontic.

miercuri, 25 iulie 2012

Dacă boicotați ceva, boicotați în sloboz alegerile prezidențiale!

Bă, vouă nu vă pute că stârvul ăsta politic se agață cu ultimele tertipuri penale de scaunul ăla de la Cotroceni deși în ianuarie 2012 s-a strigat din toți bojocii, în Piața Universității: „Jos Băsescu!”? Reamintesc celor care au realizat penibilitatea aia electorală după melodia „Vara nu dorm” (Connecte-R) că toată treaba asta a început cu un conflict simplu: Băsescu vs Arafat! A rezultat: „Jos Băsescu!”. Insul a refuzat să se care, așa că avem ocazia acum să-l dăm jos definitiv!

Nu am nicio îndoială că și sloganul „PDL și USL - aceeași mizerie!” era corect. Dar... dacă vreți să-i boicotați pe politicieni... atunci nu vă mai duceți deloc, dar deloc la vot la alegerile prezidențiale. Să se înregistreze atunci o prezență la vot de... 20%... și să ne punem problema asupra legitimității unor oameni cocoțați în funcții în astfel de condiții!

Iar atunci când poporul strigă Jos... atunci să cadă capete! Fără sânge, doar cu circ... se plictisește la un moment dat omul de rând. Iar când e cazul să existe execuții publice - legitime sau nu... atunci fiți siguri că vor lua parte cu plăcere!

joi, 19 iulie 2012

inumanul... pe străzi

Unii oameni nu sunt oameni, sunt „altă specie”!

Prin urmare, ar trebui, definitiv și irevocabil, suprimați până la ultimul!

Cei care gândesc în felul acesta primitiv nu-și dau seama că în astfel pun o cărămidă la temelia propriei suprimări. Iar proștii pun în practică toate raționamentele inumane, fără rușine, fără regret.

Haina umanității o dau jos la primul îndemn, o anulează la primul semnal.

miercuri, 11 iulie 2012

Votul e un drept!

Mă tot uit la „lovitura de stat” a oamenilor fără logică și bun simț și constat faptul că puțini spun un lucru elementar! Nicio lege de până acum nu a interzis persoanelor cu drept de vot să-și exprime o anumită opinie - la alegeri sau la referendum!
Prin urmare, dacă nimeni nu e îngrădit în a-și exercita dreptul democratic de a vota... nu văd unde este problema! Votul e un drept, dacă vor ca un număr de persoane să participe la un anume referendum... atunci să-l facă și obligatoriu! Ca referendumul să nu se facă degeaba! Și să dea satisfacție tuturor!
Nu poți să spui că: dacă vin foarte mulți oameni la vot (aproape de pragul pe care vor cei cu „lovitura de stat” pe limbă - ca piercingul sugătorilor de organe genitale de lungimi consistente) și mare lor majoritate preferă să spuie DA, atunci... referendumul nu e valid pentru că nu s-au prezentat totuși suficienți! Cine i-a oprit pe cei care-l iubesc pe Băsescu să vină - în număr cât mai mare - să-și exprime opțiunea de NU? Nimeni! Atunci despre ce vorbim? Lovitură de stat, nu?
Iarna asta s-a strigat „Jos Băsescu!”... la -20 de grade celsius! E absolut idioată ideea conform căreia referendumul nu e valid pentru că se pot prezenta la vot doar trei alegători! Pentru că pe ceilalți nu-i împiedică nimeni să ștampileze NU!
În trecutul foarte apropiat era la modă ideea: Dacă nu ai votat, nu ai dreptul să comentezi! Chiar din tabăra apropiaților președintelui suspendat! Acum, oameni buni... nu mai e valabilă zicala? Cei care nu sunt impresionați de referendum trebuie luați în seamă? De ce?

vineri, 6 iulie 2012

Să ne conducem după legea bunului simț și a logicii elementare

Observ, din partea susținătorilor USL, următorul discurs: de ce ar fi așa o tragedie faptul că s-a adus o lege la forma anterioară. Ca să nu mai discutăm modul în care s-a făcut acest lucru!

Păi, răspunsul e destul de simplu și de logic: pentru că e un pas înapoi! Avizul Curții Constituționale trebuie să fie literă de lege, întrucât această instituție e cea care are drept îndatorire apărarea Constituției - care este legea fundamentală în stat! Prin urmare, dacă judecătorii decid că: Parlamentul prin acțiunea sa de suspendare nu are temeiuri constituționale pentru suspendarea lui Băsescu, el nu trebuie suspendat! De ce? Pentru că îl împiedică să-și realizeze atribuțiile sale degeaba! De aceea verdictul Curții Constituționale nu trebuie să fie doar unul consultativ, doar unul care poate fi ignorat...

Sigur că asta s-ar fi întâmplat într-un stat de drept. Unde membrii Curții ar trebui să fie apolitici! Un loc ideal, nu în România.

Neînțelegându-le nerăbdarea celor de la USL, aș fi preferat ca legea să rămână în forma în care era (înainte să revină la forma la care era în momentul primei suspendări a președintelui Băsescu) - pentru că ar fi fost de preferat principiul acela, iar instituția prezidențială nu ar fi fost jenată de fiecare dată când Parlamentul s-ar fi simțit lezat (pe nedrept) de acțiunile președintelui.

Sigur că Băsescu a încălcat Constituția de mai multe ori, substituindu-se guvernului... Dar asta nu ar fi trebuit să-i dea lui Ponta ocazia de a încălca o decizie a Curții Constituționale sau să facă o compunere pe baza căreia să fie suspendat preșesintele!

Îl auzeam și pe Mircea Badea spunând că nu a fost vârât după gratii Băsescu, ci s-a întors în fața alegătorilor. Pot fi de acord cu asta, dar există temeiuri legale?!!! Sau e doar așa... că s-a săturat Parlamentul de el? Pe sistemul ăsta îl suspendăm până ce poporul decide să-l invalideze. Îi obstrucționăm activitatea cât putem noi de mult. Pentru că așa vrem noi. Ca reprezentanți ai poporului... De aceea cred că o decizie a Curții Contituționale ar trebui respectată!

Președinții celor două Camere din Parlament ar trebuie să poată să fie schimbați de fiecare dată când raportul de forțe politice se schimbă! Așa mi s-ar părea mie corect. Iar judecătorii Curții Constituționale să fie apolitici!

Din păcate, toate instituțiile României sunt corupte, încărcate de carii și de boli grele... și rezultatul se vede. Fiecare face ce dorește cu legea, iar regulile se interpretează și se fac în funcție de cum dorește cel care a acaparat puterea. Nimeni nu dorește ca regulile să fie făcute ca să existe o minimă logică în funcționarea statului democratic! Legile sunt doar pentru noi, cei slabi... ceilalți se ghidează doar după propria voință.

Sigur că ar fi existat temeiuri legale de suspendare a președintelui, dar ar fi trebuit să se respecte anumite proceduri - care erau la momentul acela - și să se argumenteze clar de ce acest lucru trebuie să se întâmple. Trecând apoi pe la o Curte Constituțională - apolitică - care să vaideze demersul sau să-l invalideze.

P.S. sper să nu se ajungă să avem Parlament unicameral! Iar Monitorul Oficial... cred că trebuia să rămână acolo unde era!

P.P.S. am uitat să spun că era o prostie și în legea precedentă - cea cu numărul de alegători... dar se putea face o ajustare în acea privință... nu în cea ce privește avizul CCR.

joi, 28 iunie 2012

Ceea ce mă jenează este faptul că m-am inflamat!

Acum vreo două zile, când am auzit faptul că se tot discută controversa de la examenul național, am zis să am și eu o opinie. Ce-i drept, nu am ascultat toate părerile și am reacționat emoțional.

Pornind de data asta de la ideea (destul de absurdă) că elevii chiar au avut discuții savante cu ei înșiși, în timpul examenului, cu privire la propoziția aceea: o fi sau n-o fi predicativă... o să-mi permit să nu fiu de acord deloc cu ideea de a puncta ambele variante la fel!

Într-o primă fază, propoziția era doar subiectivă și punct. Să fiți sănătoși ceilalți, care ați ales altfel! Ieri, se pare că ministrul s-a răzgândit! Și ambele variante sunt corecte... sau, chiar de nu-s corecte, se va puncta și varianta b).

Nu mi se pare cinstit! În primul rând față de cei care au ales varinata considerată ca fiind corectă! În al doilea rând, pot veni și cei care au ales varianta a) să ceară punctaj maxim! Ei de ce nu ar avea acest drept? Dacă doar una din opțiunile elevilor era corectă într-o primă fază, iar apoi la o evaluare amănunțită se constată că subiectul e totuși de un nivel prea ridicat, și se decide să se puncteze și o altă variantă, care ar părea corectă... atunci de ce nu mai bine se anulează exercițiul?

O să se spună că... doar dacă erai idiot alegeai varianta a). Așa, și? Subiectul nu era de nivelul elevilor de clasa a opta!!!!!!! Așa am convenit! Am greșit, nu am evaluat deloc corect... aberații. Nu era de nivelul clasei a opta!!!!!!!!!!! Punct. Era ambiguu... Nici profesorii de la clase nu erau siguri! Prin urmare... anulați exercițiul! Punctaj maxim pentru toți... ar putea să fie discursul taberei care a ales a)!

Și mi se pare corect discursul. Dar... eu aș propune altceva! Să se anuleze exercițiul, dar în schimb să se dea... timp de 10 minute/15 minute... un test - la finalul examenului (ca să nu-i stresăm pe micuți) - cu un singur punct: o frază, despărțită în propoziții... vedem care sunt și cum sunt. Una simplă - ca pentru copiii noștri de clasa a opta! Ca să fim corecți până la capăt! Și în funcție de rezultatele obținute la proba asta suplimentară să se dea și nota finală la limba și literatura română scris! Aici nu sunt decât cele 6 puncte anulate anterior!

Sau, de ce nu, să mai treacă odată proba cu pricina toți! Cu subiecte fără echivoc! Ca să fim corecți până la capăt! Deși nici așa nu ar fi chiar la fel... atunci poate au picat unii pe subiect, alții nu... cel puțin așa poate fi discursul! Ca în tenis... când un jucător câștigă un punct, contra serviciului (ar avea 30-40, minge de break!), dar un arbitru de linie strigă că mingea e afară. Sportivul cere „challenge”, computerul arată că minge a fost în teren și arbitrul de scaun spune că trebuie rejucat punctul (pentru că se consideră că cel ce servește ar fi putut prinde minge și chiar de nu ar fi trimis-o periculos... totuși ar fi dat-o peste fileu, iar adversarul ar fi putut greși la plasă voleul - așa cum se întâmplă cu toți jucătorii când nu se concentrează... dar auzind strigătul arbitrului de linie sportivul la serrviciu s-a oprit!). La rejucare, vine un Ace! Cel care era la primire se poate simți nedreptățit, devine frustrat și nu se mai concentrează pe următoarea minge pierzând mai ușor ghemul! S-a făcut dreptate?... Cam strâmbă! Dar măcar fiecare a avut ocazia să-și apere de la început șansele! Așa și aici! Cum ar zice Toma Caragiu: „C-așa-i în tenis!”.

P.S. Am auzit că se dorește reintroducerea examenului pentru intrarea la liceu. O idee excelentă!!!!! Eu aș fi vrut să beneficiez de acest privilegiu la vremea mea, dar... asta este! Măcar nepotul meu să aibă parte de asta! Pentru că așa e corect.

P.P.S. Citeam pe blogul doamnei Mariana Badea faptul că cei care corectează lucrările sunt... chiar profesorii de la clasă!!! Dacă e așa... mi se pare o mare mizerie!!!! Și este o mare mizerie!!!!!!!!

marți, 26 iunie 2012

De ce tot cocoloșiți elevii?

1. L-am văzut noaptea trecută pe Mircea Badea indignându-se de faptul că la „examenul național” a fost dat un rahat de subiect (de doar 0.6 puncte sau 6 puncte din 100) „interpretabil”! Acela cu fraza aceea în care nu se știe sigur dacă prima propoziție este subiectivă sau predicativă. Și domnul Badea dorea ca la astfel de examene să se dea subiecte limpezi și clare... să nu-i mai stresăm pe sărăcuții micuți de clasa a opta. Să nu-și streseze deloc neuronii... că tare grea era cerința.

Dar de ce să ia toată lumea 10? Nu e nicio rușine dragi copii să luați 9.40! Mie mi se pare că era un subiect pentru departajare, terminai lucrarea într-o oră și un sfert (bănuiesc că au fost două ore) și în sfertul rămas aveai timp berechet să-ți dai seama... dacă e subiectivă sau predicativă.

Înveți până atunci cum se despart propozițiile dintr-o frază? Care-i una și care-i alta? Atunci mai lasă-mă frate cu ideea de cocoloșire a elevilor! Consider că la orice exament trebuie să existe un subiect care să-i departajeze pe elevii buni de cei foarte buni... sau foarte norocoși! Plus că în funcție de nota asta se intră la liceu (din ce știu eu). Așa că cel care a știut că propoziția e subiectivă... va avea o notă mai mare, iar cel ce nu a știu... s-ar putea să intre la un liceu „mai slab cotat”... Asta este! Nu toți elevii trebuie să ia nota 10! Și 9.40 e o notă destul de mare, admițând faptul că doar acea cerință a fost din cale-afară de complicată.

Și nu veniți cu faptul că unii profesori sunt de altă părere! Vin lingviști care consideră că e subiectivă... și e să spun așa... destul de evident! Propoziția răspunde la întrebarea cine/ce? Conform cu ce au învățat elevii? Da! Atunci nu văd de ce nu ar fi subiectivă! Și sunt doar 0.6 puncte! La naiba! Măcar să fi făcut totul corect până acolo și să fi dat de necaz la punctul acesta... extrem de complicat!

2. Pe Antena 3 se tot bate monedă pe echivalarea diplomelor lui Daniel Funeriu! Subiect care nu mă pasionează și care mă întristează... Mai ales că dacă-i întrebi acum pe elevi or să spună de ce să dea ei bacul la matematică, în condițiile în care au fost la filologie! A fost chiar în discuție acum ceva săptămâni ideea ca de la anul bacalaureatul să fie dat doar la disciplinele pe care ești specializat! Ești la sport: dai numai probe sportive, ești la mate-info... dai mate-info, eventual chimie și fizică, ești la filologie, dai: exament la română și la două limbi străine. Și în condițiile astea de ce să-și mai echivaleze Funeriu diploma de bac?

Pentru că nu a dat examen la limba română! Oh, vai! Pe de-o parte să-i oblojim pe micuți, pe de alta să echivalăm studiile! Toți elevii care susțin că e mai bine ca probele la bac să nu fie dintr-o materie „care nu ne interesează pe viitor” să vină acum public și să spună că echivalarea diplomelor lui Funeriu nu este relevantă!

Dar să-l înjurăm pe Funeriu pentru că a avut inspirația să arate care e starea învățământului românesc, prin faptul că a pus camere de luat vederi la bac! Deși nu am înțeles nici până azi... de ce e așa greu să copiezi cu niște camere prin preajmă... totuși mi se pare că s-a făcut dreptate! Iar Daniel Funeriu, fără să fi fost vreun personaj public pe care să-l fi apreciat foarte tare, cu gafele lui legate de aparițiile în emisiunile lui Dan Diaconescu și calculul vitezei mâinii lui Băsescu peste botul puștiului, când vine vorba de bacalaureat... a făcut un bine învățământului românesc! Chiar și legea aia, pe care o tot hulesc jurnaliștii (cea a învățământului), ca principiu... e corectă: nu mai permite necalificaților să predea! Că se va ajunge în alte situații, ca în România, și se vor califica unii din mers... luând ore care nu-i privesc ca să acopere orarul școlii  e altă treabă. Dar ca principiu e corect așa!

P.S. Am comis o greșeală (mare din păcate): am împățit la 100... deși nu exista nota 1! Adică, ea exista... dar nu era nota maximă: așa ajunsesem la 9.94! E o diferență mare între 9.40 și 9.94! Dar tot nu mi se pare o catastrofă! Nu-mi schimb opinia pentru acest fapt. A fost un subiect mai dificil, dar nu imposibil de rezolvat! Să mi se spună și mie câți elevi (din cei care au dat examen ieri) au sesizat acest aspect!!!!!!!!!!! Și apoi... poate am să îmi schimb părerea! Dacă a fost unul-doi... atunci mă înclin în fața lui/lor...

vineri, 8 iunie 2012

Încăierările electorale devin ridicole!

Trist, dar adevărat. Materiealele de propagandă capătă un aspect incredibil de idiot! Clovnii au rămas fără umor şi o trag într-una cu acelaşi slog: "coruptule!". Ceea ce înseamnă că Diacomatu se cam tăvăleşte în chinuri că tare îi e frică de faptul că n-are să câştige.

Uitaţi ce găsiră mama în cutia poştală (şi era să-mi strice postarea pe blog... pentru că, dacă nu întrebam la timp ce e aia, hârtia ajungea la gunoi):


1. Stancu are doar aura de "Acuzat"! Vine mâine instanţa şi spune: "Nu e, frate, nicio problemă! Stancu e curat ca lacrima!". Tare bănuiesc că ăştia citesc blogul meu şi au văzut ei că... am zis eu că alea nu sunt dovezi, ci acuzaţii... şi au creat un nou material. Şi ca să nu fie penibili până la capăt... n-au mai repetat acuzaţiile! Ci au adus nişte infractori cu nume în faţă, ca să-l denigreze pe Stancu. La fel de bine puteau să spună că Băsescu se făcea vinovat de dispariţia flotei... era la fel de relevant. Care-i legătura dintre Năstase (şi dosarele lui), Cătălin Voicu (şi dosarele lui) şi Stancu (şi ale sale file de acuzaţii)? Toţi sunt corupţi! Ok! Am înţeles asta! Candidează Năstase? Voicu? Nu... atunci scrieţi bă proştilor despre Stancu!

2. Din ce-mi aduc aminte Năstase nu a fost condamnat în toate dosarele. Şi încă o dată: ce caută Năstase în campania asta? Ce caută Voicu!? Bă, chiar aşa lipsiţi de imaginaţie sunteţi?

3. Brăila merită ceva mai bun. E un adevăr! Dar în niciun caz pe Diacomatu! Un om lipsit de imaginaţie, fost lucrător la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, o istituţie care se ocupă de restituirea proprietăţilor naţionalizate! Se zvoneşte că de aici se dau multe tunuri şi că e locul de unde s-au îmbogăţit de-a lungul vremii mulţi oameni! Pentru că nu au câştigat proprietarii de drept, ci nişte băieţi - care în colaborare cu statul - au vândut imobilele respective (sau terenuri) şi au încasat mulţi banii!

P.S. domnu' Stancu... spuneţi dom'ne odată cum de sunteţi aşa bogat!!! Şi nu rămâneţi dator lui Diacomatu!

P.P.S. domnu' Diacomatu... spuneţi şi dvs. de unde aveţi bani ca să fiţi binefăcătorul Brăilei... (şi poate mă gândesc bine şi vă votez - am zis poate)!

joi, 7 iunie 2012

Încăierările electorale se înteţesc, se apropie 10 iunie!

Ce-mi place!!! Da! Aşa mai zic şi eu... când vine vorba de denigrarea adversarului politic eu sunt un susţinător. Să se dea în gât unii pe alţii! Îmi place asta! Ar fi frumos să existe şi o confruntare publică în care să se întâmple o chestie din aceasta! Îmi place când ăştia şi-o trag la muie în public... reciproc!

Uite ce am găsit în dimineaţa asta în cutia poştală:


Ăştia cred că citesc blogul ăsta şi se inspiră de aici... că ştiţi că le-am zis să fie mai exacţi când vine vorba de cât a furat Stancu! Dar au trecut în extrema cealaltă! Nu spun că ce scrie aici e neadevărat, ci e prezentat cam abundent. Nici aşa nu se face... şi să-l asemeni pe Stancu, simbolic vorbind, cu Caracatiţa neagră mi se pare ridicol. E un baron local, dar mi se pare unul rudimentar!

Apoi... 105 milioane euro... mi se pare puţin. Doar atât să aibă? Iar asta cu "tu ai un vot" e de-a dreptul penibilă! Ca şi cum eu aş putea să pun acolo prin votul meu pe unul mai bun! Diacomatu e cine? De unde vin banii lui Diacomatu? N-o să legitimez niciodată pe unul care se dă Isus! Atât de mult se zbate ăsta, investeşte bani serioşi în presa locală... ca să-l pupe-n cur... că e de-a dreptul penibil să cred că el pentru binele meu vine acolo... nu ca să câştige el puterea! Cum să dai aşa mulţi bani... fără să nu câştigi nimic în schimb? Eu nu cred în Isus!

Şi mai e ceva... "dovada". Ori am lipsit eu la lecţia limba de română, ori... aici nu e nicio dovadă! Dovadă e ceva ce nu poţi contesta! Astea sunt doar, să le zicem aşa, acuzaţii... care trebuiesc dovedite!!! Dovezile sunt cele care arată, demonstrează un lucru, un fapt! Ei nu au pus aici dovezi, ci au împărţit acuzaţia conform căruia Stancu e hoţ! Ştim asta! E bine că ni se spune exact de ce este acuzat, dar asta nu e o dovadă! Dovada trebuie să demonstreze toate astea: contractul de vânzare cumpărare a maşinii, terenului... (eventula prin interpuşi: unchi, socri şi ce-or mai fi)... poate chiar firma ştiută (dovedită) a fi a lui Stancu şi maşina (care ar fi luată pe firmă), declaraţia sa de avere eventual, etc. Ceva concret... nu acuzaţii pe post de "dovezi"!

P.S. domn' Stancu să nu rămâneţi dator!!!! Şi să ne spuneţi cum e cu acuzaţiile astea apoi!!!

P.P.S. domnu' Diacomatu... e bine şi cu acuzaţiile! Dar să ne spuneţi de unde aveţi bani!!! Ne interesează! Mult de tot. Că nu l-am mai zărit deloc în lumea asta pe Isus... am întâlnit demagogie de trei lei şi ţeapă electorală în schimb! Ne-am săturat de astea! Aşa că faceţi bine şi vorbiţi deschis despre sumele de bani pe care le rulaţi!

vineri, 1 iunie 2012

Din nou despre Copilul Brăilei, doar e 1 iunie, nu?

Diacomatu, ține neapărat să se facă foarte cunoscut, într-un mod agresiv... N-am crezut că e totuși așa de tânăr, Copilul ăsta, care spune că a lucrat doar vreo doi ani, cu suspendare, prin „mediul privat” și apoi... până de curând... a făcut parte din structurile statului.

Dar să vă arat materialele electorale - destul de bine realizate (trec sub preș mizeriile) - ca să nu avem vorbe la proces:

 

Materialele vin dimpreună cu un CV al distinsului domn:


Pentru că tot îi place dânsului să se întrebe singur... și să răspundă doar la întrebările neinteresante... am totuși câteva nelămuriri:

1. Atunci când s-a jucat (ca un copil al Brăilei) prin „mediul privat”, de-a ce se dădea? Și „mediul privat”... sper că nu era tărâmul Nicăieri! Să ne spună prin urmare și nouă la ce companii importante a fost el angajat! Și, fiindcă tot se laudă cu niște performanțe financiare, să ne dea niște cifre... și să ne spună sincer: Aceste performanțe sunt cumva legate de niște contracte cu statul? Și ce fel de contrancte cu statul!

2. Cică nu are datorii la nimeni! Am mai întrebat asta, dânsul tace chitic (ca un copil de 1 iunie): De unde aveți domnu' Diacomatu bani ca să fiți binefăcătorul Brăilei?!!!!! Dacă nu sunteți dator la nimeni... de unde aveți bani? I-ați făcut în acei doi ani... cât timp ați lucrat în „mediul privat”? Așa mulți? Că salariile la stat nu sunt uriașe și mă gândesc că trebuia să fi îmbucat și dvs. vreo șaorma (vă ajută alura!) din salariul de bugetar. Vorba e că nici în momentul de față nu păreți subnutrit, prin urmare... de unde vă vin banii????!!!!

3. Spuneți că singurul „deal” (mă exprim în engleză ca să priceapă și Ungureanu) pe care-l veți avea nu va fi decât cu cetățenii, electorii... cum s-ar zice! Da' față de cei care vă susțin (ăia de pe afiș!) nu aveți nicio înțelegere? Adică, vă susțin de pomană? Nu le sunteți cu nimic dator? Știți doar că nu trebuie să aveți carnet de partid ca să... fiți „apropiat” al partidului cutare? Sau al politicianului cutare? Umblați cu independența în gură peste tot... da' apăreți pe afiș cu PDL... mă rog, AVB, și PPDD?

4. Știm cu toții cum se obțin în fapt funcțiile importante ca bugetar... nu trebuie să fii rudă ca să fii „omu' lu' cutare”! Vreau să știu și eu cum ați obținut posturile alea despre care scrieți în CV? Doar după un an de practică la privat? Aproape că-mi vine să vă felicit! Am zis aproape! Păreți un fel de personaj de basme, care crește într-un an, cât alții în zece!

Și știți doar că eu nu cred în personaje de basm! Vă rog să răspundeți cu sinceritatea care vă caracterizează (așa scrieți în CV) la întrebările mele nevinovate!

P.S. Domnu' Stancu (un alt copil orfan al Brăilei), nu am uitat ce vă tot întreb: Cum ne răspundeți la acuzațiile lui Diacomatu!???

duminică, 27 mai 2012

Încăierările electorale continuă, țineți aproape!

Acum ceva zile, fiind prin oraș, am auzit trecând o mașină cu un difuzor în care se auzea faptul că Sorin Ovidiu Bălan - cel care pe vremuri făcea reportaje cu violuri de minori la Antena 1 și încheind fiecare emisiune, plin de el, cu sintagma „Țineți aproape!” - dorește să fie și dânsul ceva prin Brăila. Ne spunea asta chiar el cu vocea lui răgușită de conducător al pușcăriilor de idioți. Și, jusțiar cum îl știe toată lumea, se jura că-i va pune pe ciocoi la punct: „Banii înapoi și hoții la pușcărie!”.

Mă gândeam, ce periculoși sunt oamenii ăștia! Pentru ei separarea puterilor în stat este doar o vorbă în vânt; ăștia dacă ajung la pupitru se cred stăpânii orașului/ai țării... mai ceva decât a făcut-o Stancu sau o facea (că acum a lăsat-o mai moale) Băsescu.

Am primit și materiale electorale de el:


Sunt destul de dezamăgit de hârtia asta! Simplă, nedocumentată, o copie scrisă cu litere mai îngroșate a flyerului trimis în prima zi a campaniei... de către oamenii lui Diacomatu! Față de misiva - pe care o bănuiesc ca aparținând lui Cătălin Iordache - trimisă acum câteva zile... asta e o glumă. Acolo, se cunoaște mâna maestrului, care a documentat cu rezultate, a făcut un CV defăimător foarte deștept.

Despre Stancu se puteau aduce nume de firme (din ce știu eu, Tancard, ConCivia), sume de bani... când vine vorba de campania lui Geoană, țările în care zboară granitul despre care vorbește Bălan! Eventual niște surse unde să vedem și noi asta, ca să pară credibil. Sigur... s-a făcut bine referire la ANI și DNA... noțiuni despre care se vorbește în nenumărate ocazii la televizor. Oamenii știu despre asta. Dar mai bine ar da niște sume (că 60% așa... e ceva destul de abstract!). Dacă n-are școală... să se scrie în ce clasă a rămas, eventual, repetent, la ce vârstă a absolvit... poate chiar „studii superioare” la vreo facultate din aceasta fantomă, asupra căreia să poți pune lejer etichete calomnioase. Ceva concret. Nu doar faptul că e cercetat în nu știu ce dosar!

Asta nu e decât o copie a ceea ce scriu ziarele. Fără har... din punctul meu de vedere! Domnu' Bălan... de ce nu m-ați angajat pe mine? Îmi dădeați niște date și... ieșea ceva mai puternic!

P.S. Domnu' Stancu ne răspundeți și nouă la acuzațiile astea?!!!

P.P.S. Domnu' Balcan!!! v-am auzit la Tv Brăila acum câteva zile... că știți prin Primărie oamenii puși acolo aiurea, care nu-și fac treaba. Eu, cetățean al Brăilei, vă rog să dați nume!!!!!!!!!!! Nu insinuări, care merg mână-n mână cu șantajul!

P.P.P.S. Domnu' Diacomatu! Și dvs. sunteți mason? Recunosc că sunt dezamăgit! Or fi având nevoie de păpuși și ordinele astea „de frați”... Totuși, când ne spuneți cum de ați devenit suficient de bogat ca să fiți binefăcătorul Brăilei!!!! Pentru mine e important! Vă rog eu mult!!!!

sâmbătă, 26 mai 2012

Doctor Metaforă

Probabil știți deja faptul că luni a fost difuzat ultimul episod (cel cu numărul 22, din seria a opta) al unui serial absolut fabulos, House MD. Până în acest moment nu cred că am văzut un show de televiziune mai plin de farmec, mai plin de imaginație, dar în același timp ancorat foarte bine în realitate! Fiecare episod pentru mine a fost o experiență unică: am zâmbit/am zâs de-a binelea la toate gimbușlucurile lui House, am fost impresionat (emoționat) de toate dramele prezentate... fie că era vorba de cazul pe care-l acceptase House, fie că era vorba de vreo „aventură” a celorlalte personaje principale din serial. De fapt, House era atât de dominant încât eclipsa pe toată lumea. Și punea la punct pe fiecare cu replica: „You are an idiot!” pentru a convinge pe cel vizat să nu se comporte stupid.

Am observat că lângă serialul acesta peste tot este atașată eticheta „medical drama”, lucru cu care eu nu sunt întru totul de acord. Sigur că medicina joacă un rol esențial în cadrul filmului, dar personajul central este cel dă gust serialului cu adevărat! Spitalul nu este decât locul în care se desfășoară un geniu, care dorește să combată fiecare prejudecată a omului modern sau nu, fie că e vorba de un pacient, fie că e vorba de un angajat sau un superior. Se ia la trântă în argumentare cu oricine - mai ales cu Lisa Cuddy (Lisa Edelstein, care nu mai apare în ultima serie) - și aproape de fiecare dată învinge categoric. House acceptă să trateze, de regulă, acei pacienți asupra cărora ceilalți doctori nu reușesc să se descurce. Pentru el, un diagnostic evident e „boring”, întotdeauna trebuie să fie un puzzle de rezolvat... Tărâmul acesta al luptei dintre viață și moarte este propice observării diferitelor firi umane, care par să iasă din tipar... Cu toate acestea House are o teoremă pe care o dovedește aproape la fiecare episod: „Everybody lies!”.

Gregory House (Hugh Laurie - dacă mai era nevoie) este, înainte de toate, un geniu. Și e conștient de asta! Știe că ceea ce reușește el, nu prea poate face multă lume, că modul în care pune cap-la-cap informațiile scapă celorlalți. De regulă, astfel de personaje cu o inteligență aparte sunt nefericite, greu de înțeles, greu de integrat în comunitate, retrase în propria carapace... dezamăgite sau speriate de lumea asta. House este nefericit, dar nu abandonează lupta cu igonanța celorlalți! Se luptă în continuare pentru viața lui, pentru momentele sale de bucurie, pentru clipele când o dă în mintea copiilor împreună cu James Wilson (Robert Sean Leonard)... pentru că e în firea lucrurilor să facă asta. Nu se izolează de lumea în care trăiește, ci încearcă să impună lumii propriile reguli. Încălcându-le pe cele ale celorlalți, care nu se potrivesc cu felul lui de a fi. Nu e un geniu fricos sau care rămâne decepționat după primul eșec sau pentru că nu e înțeles. E un geniu, care manipulează oamenii... până în ultima clipă. Pentru a scăpa de detenție și să poată să petreacă ultimele șase luni împreună cu prietenul său cel mai bun, care suferea de cancer... și-a înscenat moartea, a modifica o amprentă dentară și a înșelat pe toată lumea. Mi s-a părut însă destul de bizar ultimul episod... nu mă puteam împăca deloc cu ideea sinuciderii lui House. El a fost tot timpul împotriva metodei renunțării! Chiar era să-și ucidă penultimul pacient, care susținea că vrea să moară. Și enervat House s-a dus la el, l-a strâns de gât... arătându-i că se împotrivește! Că așa e normal!

Ce am să rețin din acest serial... este acel episod cu geniul, care în adolescență publicase deja vreo două volume, dar din cauza nefericirii a decis să-și diminueze drastic capacitatea intelectuală și să trăiască simplu, ca un muritor de rând cu o soție pe care să o iubescă nu pentru că e la fel de deșteaptă ca el, ci pentru că ține la el. Făcuse el o combinație între siropul de tuse și un pahar de vodcă, ce îl ajuta în acest sens. Numai că formula asta i-a provocat și niște probleme medicale. Când și-a dat seama House care era schema, l-a considerat laș... dar într-un final a acceptat să-i prescrie din nou siropul... parcă știind că nici lui nu-i este așa ușor printre atâția oameni proști. Și teoria de la începutul sezolul acesta: că toți părinții își „strică” odraslele.

Îmi pare rău pentru faptul că serialul s-a terminat! House mai are multă lume de pus la punct cu stilul său unic și plin de farmec! Mi s-a părut genial faptul că nu a fost un clișeu, ci pentru că s-a opus clișeelor. I-am zis Doctorul Metaforă pentru că în primele sezoane știu că la un moment dat a vorbit de așa ceva... Diagnosticele sale erau explicate telespectatorilor prin intermediul unei sintagme interesante, o metaforă... dar House i-a dat peste nas frumoasei sale colaboratoare (dr. Cameron) când a încercat să facă la fel ca el.

În cadrul show-ului au mai apărut: Omar Epps (dr. Eric Forema), Peter Jacobson (Dr. Chris Taub), Jesse Spencer (Dr. Robert Chase - cel care i-a luat locul lui House la departamentul de diagnisticare), Kal Penn (Dr. Lawrence Kutner)... am lăsat partea feminină la urmă... actrițe talentate (iar unele dintre ele și extrem de frumoase): Jennifer Morrison (dr. Allison Cameron), Charlyne Yi (dr. Chi Park), Amber Tamblyn (Martha M. Masters - o studentă pe care House a acceptat-o în echipa lui în momentul în care avea o relație intimă cu șefa lui Lisa Cuddy... care nu-l mai contrazicea... el considerând că e bine să existe și un om al bunul simț și păstrării ordinii undeva acolo ca totul să meargă în regulă), Anne Dudek (Amber Volakis - Manipulative Bitch), Odette Annable (dr. Jessica Adams) și (din punctul meu de vedere cea mai frumoasă) Olivia Wilde (dr. Remy "Thirteen" Hadley). Plus diferiții pacienți și diverse alte personaje... pe care nu am loc să le menționez aici.

joi, 24 mai 2012

Au început încăierările electorale!

S-a trecut deja de la etapa vânătoarea de electori la etapa încăierărilor electorale! Cel puţin asta observ la Brăila. Ţineţi minte că am tot insistat ca domnu' Stancu să grăiască ceva în legătură cu acuzaţiile pe care i le aducea domnu' Diacomatu... măcar o aroganţă ceva, scriam eu... Şi iată că vine cu nişte treburi, dar nu e vorba de explicaţii despre cum e el aşa barosan. Ci cu o campanie de decredibilizare a adversarului:


O fi înţeles şi Stancu până la urmă că românul nu votează idei... ci încăierare, sânge, acuzaţii... scuipat în freză! :)
Sincer, n-aveam nicio îndoială că băiatul ăsta, apărut de niciunde, are mâinile pătate. De aceea îl şi întrebam: de unde are bani ca să fie binefăcătorul Brăilei.

Dacă e să mă întrebaţi pe mine cine a făcut flyerul acesta... am să vă spun că nimeni altul decât Cătălin Iordache - aşa zis jurnalist - pe care l-am văzut acum câteva zile la TV Galaţi susţinând următoarea teorie (de faţă cu stăpânul său actual): Stancu trebuie lăsat să continuie proiectele începute pentru că aşa e fair-play, deci sunt ale lui şi pentru că duşmanii ăstia politici... în loc să ducă mai departe lucrările sunt dispuşi să distrugă totul. Ceea ce e puţin cam greu de crezut. Că străzile blocate trebuiesc... deblocate oricum... altfel cine vine la pupitru dacă nu se ocupă de asta repede... nu mai pupă alt mandat.

P.S. păi bine mă, Cătăline... să spui tu la finalul emisiunii (de faţă cu Stancu!) că de la revoluţie încoace poporul ăsta pare condamnat să nu aibă între cine să aleagă... decât între mai multe rele?!!! Şi Stancu să nu te dea afară în şuturi din platou? Să fi închis ochii şi să fi înghiţit-o p-asta aşa? Înjosire!!! Pentru ce-l mai plăteşte pe Iordache?

P.P.S. Domnu' Stancu... e bine să ştim cine e Diacomatu! Dar parcă ar fi bine să ziceţi şi cum de sunteţi aşa de bogat... într-un oraş aşa sărac!!!!!!!!! Domnu' Diacomatu!!!! ia spuneţi-ne şi nou ce ştiţi despre Stancu!!!!! Sper că nu rămâneţi dator!!!! Ar fi şi păcat!

sâmbătă, 19 mai 2012

Continuăm împreună... cu cine?

Ieri, tata mi-a adus materialele electorale ale USL Brăila. Ne spun că PSD-iştii de la cârma oraşului n-au avut timp să încheie cu bine proiectele în primul mandat (ce-i drept s-au apucat să scurme toate străzile principale ale Brăilei în ultimul an şi să facă traficul infernal, că doar atât îi poate duce capul...) şi că dacă-i vom vota au o listă de priorităţi.

Adevărat este că, din punctul meu de vedere, au ales cel mai profesionist mod să se promoveze. Deşi... nu ştiu dacă asta va ţine la români! Cei care se ocupă de imagine au făcut o treabă bună pentru o ţară în care oamenii aleg idei, nu gargară! Eh, dar lasă că deşi în ceea ce priveşte flyerele stăm bine, domnu' Stancu (dacă e adevărat ce scrie aici) compensează nemaipomenit cu mentalitatea sa comunistă, specifică şi lui Băsescu... cel care avea un război de dus cu presa!

P.S. Domnu' Stancu!!!!! Nu aţi răspuns la întrebarea pusă de Diacomatu!!!!! Taman domnia voastră (vorba aia cu puterea de a închide un ziar) să vă temeţi de nişte lămuriri?!

vineri, 18 mai 2012

Dacă nu eşti cu capul în nori, nu exişti!

Dacă tot ce ai învăţat te împiedică mai mult decât să te ajute să evoluezi într-un anumit domeniu înseamnă că eşti lipsit de imaginaţie.

Dacă supraapreciezi importanţa unor reguli, atunci vei fi strivit de reguli... şi scuipat peste faţă de către cei care caută tot timpul mici portiţe de a se sustrage normelor.

În aceste condiţii, nu eşti decât un mort care încă n-a uitat să respire... cu o mică şansă de a reînvia precum Isus... într-un moment de înţelepciune. Să nu fie însă prea târziu şi să fi uitat să respiri între timp.

marți, 15 mai 2012

Noi „creem”, nu gândim!

Am aplicat acum câteva zile pentru un post de agent vânzări în IT. Mare greșeală! Ieri... nici nu știu dacă mi-a dat un ins beep sau era chiar un apel real... fie plecasem ceva vreme afară, fie eram acolo în cameră, dar în ambele cazuri nu am auzit telefonul! Dacă e varianta a doua e cel mai trist. În fine, eu am telefonat să văd cine e și ce dorește...

Mi-a spus un individ - destul de tânăr după voce - că e de la firma cutare, că am aplicat pentru... și mi-a înșirat niște versiuni de ofertă (două la număr). Am zis că mi se pare mai avantajos contractul cu numărul doi... Și cică responsabilitatea mea nu este decât să stau în cur acasă pe scaun și să caut pe net clienți pentru firmă, să-i contactez și să le fac oferte. Tentant! N-am ce zice.

M-am dus să văz pe goagăl, cine sunt oamenii. Creatorii de site-uri web, de jocuri, de aplicații etc. Iată ce am găsit:


Și chiar:


Îmi dau vreo două palme și-mi zic: bă, poate sunt eu prost informat și nu știu forma corectă a cuvântului în context. Așa că merg repede la diacritica (bună cunoscătoare a domeniului, de mare încredere!), care, ce să vezi, mă confirmă: creare, în niciun caz creere/creăm, în niciun caz creem!

Cum să fii reprezentantul unei companii, care se promovează în felul acesta? Păi, să zicem că eu găsesc un client... și ăștia îi construiesc un site „educațional” (cum scria pe site). După ce dă o tură la ei și vede că-s analfabeți... nu renunță?

P.S. ca să nu mai spus că site-ul lor se încarcă extrem de greu (mai ales prima pagină)!

luni, 14 mai 2012

Undeva-n Balcan

Acum ceva zile am mai primit în poștă o altă rugăminte de a vota... dar de data asta... n-a mai fost Diacomatu, ci Viorel Balcan. Cică vrea să se facă primar... și are soluția pentru mine „personal”. Când am deschis însă scrisoarea - ce să vezi? - nu se mai adresa mie personal, ci brăilenilor de pretutindeni.

Domnu' Balcan, eu speram să vă adresați personal, să-mi spuneți „Stimate”, că „dragă” e prea familiar... și apoi să-mi nominalizați problema. Și să veniți și cu rezolvarea. Nu cu treburi generale, în care să asigurați că o să creați locuri de muncă (aș vrea s-o văd și pe asta!) prima și prima dată. Apoi, dacă tot vă lăudați că știți problemele mele personale, la ce dracu' să mai viu să vorbim față în față? De fapt, dvs. cuvântați suav (dacă l-ați fi auzit vreodată vorbind pe Balcan ați fi remarcat lesne că sună exact ca un butoi lăsat să coboare la vale pe dâmburi) că habar n-aveți care sunt problemele personale ale brăilenilor, dar că sunteți dispus să le ascultați!

Așa slabi au fost cei care se ocupă de imaginea dvs. că v-au pus să mințiți? Păi, mă pricep mai bine... căutați-mă! Poate că aș face o treabă mai bună! :)

Uitați ce minciuni gogonate perorează stimabilul Balcan:


 



Ca să se știe: Viorel Balcan este fost PSD-ist de frunte al urbei, a câștigat mandatul de parlamentar candidând din partea PSD, dar în 2010... a trecut (ca un traseist de seamă) în PDL. Adresa de mai sus... nu e altceva decât sediul PDL Brăila. Dacă venea din nou în față locuitor și cerea votul când a zis că nu mai e bine la PSD... atunci l-aș fi crezut că e un om care respectă principiile și nu se duce unde-i mai bine politic la un moment dat. Și atunci să se laude că el a fost ales... cu adevărat personal de către brăileni! Și nu partidul! Că asta cu votul uninominal... e vrăjeală!

Eu am priceput că Stancu e nașpa, dar pot eu să am încredere în ăștia care-și ascund ca infractorii originile și se așază drept sigla AVB, care nu înseamnă de fapt nimic? Pot?

P.S. Domnu' Stancu nu am primit nimic în poștă de la domnia voastră! Îi rămâneți dator domnului Diacomatu? Păi, se poate așa ceva!? Veniți cu niște precizări!! Cu niște atacuri măcar. Tăceți ca melcu'? Mai mare rușinea!!!!

duminică, 13 mai 2012

Dirt-track-ul - un spectacol gratuit, dar periculos pentru motociclişti!

Am fost ieri la competiţia de dirt-track desfăşurată "într-o atmosferă de sărbătoate", "pe Stadionul Municipal din Brăila, un stadion de nivel european", după cum a ţinut să ne "aducă la cunoştinţă" crainicul de pe stadion. Omul a repetat sintagmele de mai sus de atâtea ori că m-a bufnit râsul.

La început (mă refer, la primele două-trei curse)... fiind programată competiţia de juniori... n-a fost un mare spectacol. Cel care se ducea primul... nu prea era ajuns de ceilalţi. Când deveniseră interesant, pică năpasta: la o înfruntare pentru locul I... unul dintre sportivi reuşi să intre în gard! A fost întreruptă cursa, au urmat îngrijirile medicale... şi până la urmă motociclistul accidentat a fost "controlat din punct de vedere medical" şi, se pare, a fost îndepătat şi pericolul să i se întâmple vreo nenorocire mai mare. Comănescu a avut un noroc de speriat... pentru că a reuşit să iasă pe primul loc într-o înfruntare în doi... deşi era în dezavantaj complet! Numai că adversarul a făcut-o de oaie la ultimul tur şi s-a dat de-a berbeleacu pe pistă... astfel că Gabriel Comănescu a trecut primul linia de sosire. Tot Comănescu a câştigat şi etapa şi Cupa Primăverii... după câteva întreceri cu alţi sportivi, care nu prea contează! El a evoluat chiar şi în a doua parte a competiţiei.

La seniori... au fost de două ori mai mulţi răniţi decât la cei mai tineri: doi sportivi, în aceeaşi cursă... s-au cionit de gardul de fier ce împrejmuieşte pista! Unul dintre ei este bulgar. La faza asta s-au cam încins spiritele şi spectatorii s-au ridicat şi au început să huiduie! Nu ştiu dacă sunetele de ocară erau adresate organizatorilor sau doar medicilor, care se mişcau ca melcii. Poate mergeau chiar către sportivii... incapabili să se menţină călare pe roata din spate a motocicletei... asta deşi unuia îi săriseră casca! Şi atunci m-am temut să nu se fi lovit rău la cap! După altă lungă întrerupere şi alte cisterne cu apă plimbate pe zgură... s-a reluat competiţia... iar Toma Alexandru a câştigat la seniori etapa naţională şi Cupa Primăverii. M-a dezamăgit Milen Manev - sportiv bulgar - care, de regulă, când ajungea pe aici... era de neînvins. A fost şi protegonistul unei întâmplări interesante: din care am tras eu concluzia - dacă nu contezi prea mult, nu te bagă lumea în seamă. A avut probabil probleme cu motorul, căci a întârziat odată (mai mult de două minute regulamentare pentru a se prezenta pe pistă), dar a fost păsuit. Iar crainicul ia găsit şi scuze: "Dacă s-ar aplica regulamentul la sânge, nimeni nu ar mai concura!". Ceea ce e adevărat... că au nişte hârburi luate de la SH, care pornesc greu de tot! Milen... fiind vedetă... a fost păsuit, dar când a întârziat alt motocilist, care nu conta prea mult... imediat i s-a arătat steagul roşu. Mi s-a părut nedrept. E adevărat că Manev garanta spectacol într-o întrecere cu Toma, dar... tot nedrept era. Şi bulgarul tot a pierdut!

La stadion, deşi am mers de unul singur, m-am distrat mult de tot. Pe lângă clişeele perorate de către crainic, am avut chiar în spate un cor de clovni bătrâni, care făceau o zarvă grozav de amuzantă. Au comentat mult mai fidel tot ce se petrecea pe pistă... şi cu simţul umorului! S-au luat până şi de arbitrul îmbrăcat într-un fel de combinezon de astronaut, care se umfla când bătea vântul... şi-mi dădea senzaţia că aş putea să încap şi eu, pe lângă puştiul ăla, în acel sac din material impermeabil. Îl întrebau: "Doctore, a mierlit vreunul?", "Doctore, când începem?" etc.

La un moment dat, când tractorul cu cisterna se plimba pe zgură, din aer a venit o surpriză: un ins se dădea cu panorul. Toate privirile s-au îndreptat acolo, către cer:




Omul făcea nişte manevre foarte spectaculoase acolo sus! În loc de majorete şi paraşute... aveam planoare...

P.S. M-am bucurat ieri că am ieşit să inhalez mirosul ăla al motoarelor rulate pe pistă, după o cursă încinsă, să văd oameni care se întrec într-un mod cât se poate de interesant, să ascult comentarii deştepte în public... şi oameni nebuni, care fac tumbe prin aer! Şi nu am dat niciun ban pentru asta... gratuitul din titlu... nu era cu sens peiorativ... Deşi, nu pare că sportul ăsta va avea un viitor foarte strălucit la Brăila, asta chiar dacă se încearcă aducerea unor competiţii europene în oraşul de la malul Dunării.