luni, 31 octombrie 2011

Cum să încarci un sistem de operare instalat pe stick usb, fără sprijinul BIOS-ului

Acum când toată lumea o arde cu Halloween-ul, iar la televizor se vorbeşte în neştire despre incidentele de la meciul "Stelei" am să vă dau eu ceva cu adevărat înfricoşător. Să presupunem că sunteţi - ca şi mine - posesorul unui PC vechi... care habar nu are că pe un stick se poate instala chiar un sistem de operare. Intraţi în BIOS şi la sectorul Boot nu găsiţi decât unitatea Floppy, CD/DVD-ROM-ul şi... HDD-ul. Cu toatea astea ţineţi moţiş să încercaţi să zicem un sistem de operare gen Ubuntu... de pe stick. Adică, nu vreţi să-l instalaţi pe computer, dar vreţi să ştiţi cum funcţionează, care sunt funcţiile noi... ce-i cu interfaţa etc.
Unii ar propune un update al sistemului BIOS... Cei mai prudenţi ar spune: "Dacă sunteţi începător... mai bine nu încercaţi lucruri aşa periculoase pe un PC." Să nu cumva să vă ardeţi placa de bază... şi când zic să vă ardeţi nu mă refer la sex, ci la prăjit! Tot un fel de a-ţi băga p--a în ea, da' la modul la care nu-ţi provoacă deloc plăcere...
Şi atunci ce facem? Nu-i nicio problemă. Am eu o soluţie foarte faină: folosiţi un software foarte deştept - Plop Boot Manager - downloadaţi cea mai nouă varinată, extrageţi din arhivă folderul şi căutaţi în cadrul acestuia fişierul plpbt.iso. Pe acesta îl veţi arde pe un CD.
Atenţie! Nu îl scrieţi pe disc ca date!!!! Ci ca imagine de disc!!!!! E un fişier .iso oameni buni! Dacă folosiţi NERO sigur are el o opţiune pentru scrierea imaginilor de disc. Dacă e o variantă freeware de NERO şi nu are inclusă opţinea de ardere a fişierelor imagine disc, atunci downloadaţi ISO Burner şi instalaţi-l. Introduceţi un CD-blank şi îl veţi scrie cu ISO Burner... încă o dată: CA IMAGINE DE DISC!!!
Dacă totul până acum a mers fain... atunci reintroduceţi în unitate CD-ul proaspăt bootabil creat şi totodată puneţi la locul său şi stick-ul usb cu sistemul de operare pe care vreţi să-l încercaţi. Alegeţi ca sector de boot unitatea de disc optic (CD/DVD) şi faceţi o nouă repornire a computerului. Dacă totul merge cum trebuie vă va apărea o fereastră în care vi se solicită de unde să se încarce sistemul de operare. Ultima opţiune este "USB". Şi iată că aţi păcălit computerul să vă încarce sistemul de pe stick! S-a speriat şi a cedat...

P.S. Dacă aţi făcut totul ca la carte şi totuşi nu s-a întâmplat cum am zis eu... Nu vă impacientaţi! Mai am o soluţie, care cică merge în toate cazurile (adică la toate computerele!). Dar mai stricaţi un CD-blank. Înainte să îl scrieţi faceţi următoarea mişcare: aveţi fişierul "plpbt.iso"... ei bine, nu trebuie decât să-l redenumiţi "plpbtnoemul.iso"... să-l scrieţi pe CD, să reporniţi computerul care să aibă ca prim sector de boot unitatea optică... Şi voila! Încărcaţi sistemul de oprare de pe stick!

P.P.S. Cu toate că manevra mie mi-a ieşit mai greu... totuşi nu prea m-am bucurat de ea. Rata de transfer de date pe stick-ul meu e... foarte scăzută, iar sistemul a mers mai încet decât melcul. Unde mai pui... că am încercat să utilizez Firefox... da' n-a pornit nici cu ameninţări! Dezamăgitor... ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată când făceam boot de pe Live CD/DVD. Aveam internet asigurat atunci.

vineri, 28 octombrie 2011

Renunţare

(titlu deocamdată nu e definitiv şi nici textul)

noaptea şedea cuminte în aşternuturile din grajd
norii mârâiau muşcând din acoperiş
vântul îmi înţepa oasele
ca drogurile
lipsă
iar febra se lăsa leneşă peste trupul
meu muribund
precum curentul
la întâmplare

şi aş fi renunţat liniştit
îmbrăţişând noaptea
lacrimile
la umbra chipurilor ipocrite ale
fraţilor cu ochii sticloşi
fericiţi că li s-a îndeplinit blestemul

dar m-am trezit repede sub reflectarea
ledurilor verzi de la televizor
şi am fugit târându-mă din drumul lor.

miercuri, 26 octombrie 2011

Prison Break

Acum că m-am uitat la o statistică... şi am rămas oarecum uimit... cred că e momentul să mai scriu şi eu ceva. Adică, aveam textul acesta mai de mult în cap, aşa că acum o să-mi fie destul de uşor.
Michael Scofield (personajul principal al serialului, interpretat foarte bine de Wentworth Miller) este un inginer specializat în construcţii, cu o situaţie materială destul de bună. El planifică într-un anume moment al existenţei sale să-şi facă viaţa mult mai interesantă. Dar nu pentru că ceea ce făcea până atunci îl plictisea, ci ca să-l scoată din temniţă pe fratele său (vitreg, aflăm asta în ultimul sezon) - Lincoln Burrows (interpretat de Dominic Purcell) - condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o. Situaţia se complică într-o asemenea manieră încât cei doi ajung să nu se mai lupte doar cu nişte deţinuţi şi cu cei care se ocupă de păzirea Penitenticiarului Fox River, ci cu o forţă mult mai mare... una care controlează lumea, una care oferă unor oameni putere politică şi ucide pe ascuns... una care face scenarii complicate în care sunt incluşi oameni nevinovaţi, doar pentru a impune un personaj în viaţa politică. Uneori datorită unor neînţelegeri între unii membri ai "Companiei" - care nu mai vor să facă parte din acest cerc vicios, din motive umane... pur şi simplu să ucizi la comandă e groaznic - încep să ofere informaţii despre activităţile acestui conglomerat de agenţi FBI, oameni din armată şi politicieni... şi nu numai, informaţii care ajung la apropiaţi ai celor doi eroi.
Serialul are patru sezoane. Din punctul meu de vedere... primul e cel mai bun şi e singurul care are final deschis. Până la urmă echipa creată de Michael Scofield reuşeşte să evadeze din închisoare... datorită planului inteligent al personajului principal, dar şi cu ajutorul doctoriţei Sara Tancredi (interpretată de superba roşcată
Sarah Wayne Callies). Sezonul al doilea pune în prim plan din nou capacitatea de om creativ a lui Scofield. Numai că agentul FBI Alexander "Alex" Mahone (interpretat de William Fichtner) îl citeşte. Descoperă că tatuajul său nu conţine doar schema închisorii, ci şi planul lui Scofield de a se face nevăzut împreună cu fratele său după ce părăseşte temniţa. Şi începe practic o luptă între cei doi... E cel mai important aspect al sezonului... un plăcut joc de şah în care fiecare încearcă să-l elimine pe celălalt. Mahone însă deşi foarte intelinget nu a reuşit să treacă peste un eşec din trecut. El a ucis un om pe care n-a fost în stare să-l prindă... şi de atunci a început să-şi procure ilegal midazolam. Un medicament care să-l ajute să uite efemer faptul că a greşit. Jocul dintre Scofield şi Mahone continuă până când primul reuşeşte să-l păcălească pe cel de-al doilea înscenându-i ceva. Astfel, Alex este prins de poliţiştii din Panama deţinând droguri (mai exact "coca") şi încarcerat la Sona. Alături de el va mai apărea în sezonul al treilea şi Michael Scofield, Theodor Bagwell (interpretat excepţional de Robert Knepper) şi Brad Bellick (jucat de Wade Williams). Acolo, în Panama, Michael trebuie să se confrunte cu o lume mai sălbatică decât era obişnuit la Fox River. E cam trasă de păr idee că Lechero (Robert Wisdom) trece dintr-odată de partea lui Scofield deşi până atunci i-a fost ostil. Vrea deodată să evadeze din închisoarea în care e practic liderul tuturor. Că e lucrat pe la spate de ai săi... şi nu prea-şi dă seama, iar nu merge. Cred totuşi că dacă ar fi fost pe bune... Michael Scofiel aşa cum a fost el creat ca om... ar fi pierit la Sona şi niciodată n-ar fi reuşit să-l scoată de acolo pe James Whistler (Chris Vance)... cu toate presiunile lui Lincoln Burrows sau ales lui Gretchen Morgan (convingător jucată de Jodi Lyn O'Keefe). Şi alături de el ar fi pierit şi Mahone, care deja intrase în sevraj pentru că nu mai putea să-şi procure doza necesară de midazolan şi chiar şi Bellick, care a dat-o-n bară de mai multe ori pe acolo. Interesant mi s-a părut atunci când un anume general din Panama încearcă să dea de urmă celor care cu adevărat merită închişi: Morgan şi compania sa... dar din păcate este eliminat. Un idealist într-o lume de rechini... Avea putere şi el, dar nu la nivelul la care se aştepta să fie. Voia binele, dar a sfârşit prost, fiind ucis. Iar speranţa lui Scofield a apus.
Până la urmă Scofield scapă şi de la Sona şi în sezonul patru... devine membru al unei echipe care încearcă să fure Scylla de la generalul Krantz. Mă rog, e mai complicat de atât... dar ideea e asta. Din punctul meu de vedere e cel mai inconsistent sezon. Don Self (iarăşi convingător jucat de Michael Rapaport) decide aiurea în tramvai să elimine deodată pe toţi cei care l-au ajutat să pună mâna pe Scylla. Generalul - care până atunci vorbea cu agentul Kim (Reggie Lee) prin mesaje scrise pe hârtie când erau faţă în faţă, având imaginea aceea a unui monstru... sau a celui care ştie ce face... începe să comită greşeală după greşeală şi să fie păcălit practic de Scofield. Greu de crezut totuşi, cu toate că personajul nostru a avut la dispoziţie sprijinul unui agent FBI important. Plus o echipă de oameni foarte buni. Începe să nu-mi mai placă nici de Alex Mahone, care nu mai e personajul ăla la fel de intelinget ca Scofield din sezonul al doilea. Apoi, Sara Tancredi revine în serial... cam ciudat deşi în sezonul al treilea aflăm că a murit, iar Gretchen Morgan nu prea pare personajul care să dea greş. De aceea, am îndoieli legate de veridicitatea poveştii de la anumite puncte încolo. Serialul a fost interesant mereu, numai că nu tot timpul lucrurile s-au legat la fel de logic ca în primul sezon. Şi cel de-al doilea. Ca să nu mai zic de Final Break, care a fost un film... slab. Bazat doar pe ideea de evadare din închisoare a Sarei Tancredi... destul de simplist realizat. Deşi tot cu planuri, tot cu încercarea de a crea tensiune. Dar artificial. Toţi îl citeau pe Scofield... Toţi ochii pe el. Şi nu a reuşit să aibă un plan prea inteligent. Să spunem că i-a păcălit pe toţi până la final. În sezonul patru apare şi mama lui Scofield, Christina Scofield (Kathleen Quinlan)... apariţie vaporoasă ca o fantomă. De unde, de ce... cum... lasă asta. Nu contează, pare că o să creeze tensiune. Dar tot nu mi-a dat nimeni o explicaţie convingătoare de ce fuge toată lumea după Scylla. Un dispozitiv care stochează nişte informaţii privind resursele lumii... parcă. Ceva ce poate fi refăcut la orice oră... Mai interesant era dacă avea lista neagră a tuturor celor din "Companie". Cică cine deţine Scylla... deţine puterea. Să fim serioşi! Ştiu că informaţia e putere, dar nu trebuie să refacem acum mitul cu o carte unică în care sunt înscrise toate adevărurile planetei. Nu pot să cred în aşa ceva. Că oameni cheie deţin informaţii secrete: DA! Că sunt puţini cei care conduc lumea... DA! că oamenii sunt şanajaţi şi incluşi în scheme din care nu mai pot ieşi decât ucişi... Da! Că se apelează chiar la ştergerea memoriei... DA! Aşa cum era să i se întâmple lui Scofield. Dar mai departe... nu cred că se fuge după o singură chestie... care deţine puterea. Puterea e ceva mai complex de atât. De asta probabil sezonul patru n-a avut chiar succesul scontat.

Personaje care mi-au plăcut mult. Începem cu cele feminine:

Veronica Donovan - intepretată bine de Robin Tunney. De profesie avocat... decide să invetigheze în amănunt cazul lui Lincoln Burrows... deşi ei s-au cam despărţit, iar ea deja îşi propusese să se căsătoarească. Renunţă cumva la căsătoria aceea pentru a-l scoate pe Lincoln de la închisoare. Nu pe căi aşa de ilegale ca fratele său Michael. De ce mi-a plăcut? Pentru că e o prezenţă feminină frumoasă, inteligentă şi... care, deşi are temerile ei, totuşi decide să meargă mai departe. Chiar dacă asta îi va aduce moartea.
Sara Tencredi - iarăşi o femeie în noianul acela de bărbaţi. Şi încă una foarte frumoasă şi deşteptă. Cum să nu apreciezi aşa ceva?! E un fel de Olivia Wilde pentru House MD. Mi-a plăcut personajul şi pentru că la început... spunea ceva de genul "Nu mă implic în relaţii cu deţinuţii" deşi se vedea clar că faţa de Scofield avea un interes aparte. Iar cuplul acesta a fost chiar interesant.

La masculin:
Michael Scofield - adică cine altcineva? Inteligent, capabil să găsească cele mai ciudate soluţii... Cu mutra lui care aduce cu Eminem (cel actual, nu cel cu părul ca puii de găină) a fost asemănat de cineva de pe un alt blog cu Monte Cristo. Ceea ce e greşit. Monte Cristo era un om destul de obişnuit până să intre în temniţă. Bine, era destoinic, dar totuşi un anonim. Pe când Scofield a fost mai întâi om şi apoi a decis să intre în temniţă să arate cât e de bun. Edmond Dantes n-a ales niciodată să intre în temniţă... i s-a înscenat asta. Ca lui Lincoln! Şi acolo abatele Faria a reuşit să-l înveţe lucruri importante. Şi chiar l-a ajutat să evadeze. Scofield a căutat singur ajutorul. Bine, l-a mai primit şi fără să-l ceară, dar în genere era planul său! Şi, cu mici ezitări, l-a dus la bun sfârşit. Apoi, după ce a ieşit, Monte Cristo i-a căutat pe cei care i-au înscenat totul şi s-a răzbunat. Pe când Scofield plănuia să rămână anonim undeva în străinătate. Sunt asemănări, dar şi diferenţe consistente între cele două personaje.

Alexander Mahone - mai ales cel din sezonul al doilea. E la fel inteligent... şi suficient de iscusit încât să nu lase urme. Din păcate se cam stinge pe parcurs. Îl ajută când e închis la Sona pe Scofield să supravieţuiască unui duel ucigându-l pe cel care voia să-l termine pe eroul principal al serialului. Şi dependenţa lui de midazolan mi s-a părut interesantă. Alex spune că foloseşte un intermediar pentru a-şi procura medicamentul, întrucât doctorii iau notiţe... iar lui nu-i place să lase urme. Foarte complex personajul... face totul ca să-şi salveze familia de care s-a depărtat. Din păcate nu reuşeşte să-şi salveze copilul. Şi va fi înţeles de Lincoln, care-l ajută să se răzbune. Iar modul în care o face... este unul fabulos. Nu e degeaba agent FBI. Ştie metode de tortură... foarte ingenioase. Suficient de rău şi suficiet de bun... un personaj complex, unul mare şi viu!

Theodor Bagwell - el e mai mult rău decât bun. Dar e inteligent şi e singurul pe care l-aş fi văzut supravieţuind la Sona. El a supravieţuit şi la Fox River... şiret ca o vulpe, se strecoacă pe sub pielea celor influenţi şi e mereu acolo unde se decid lucrurile. Şi când vine vorba de banii de la evadare şi când e vorba de Scylla... el e acolo, linguşitor cu cei puternici şi nesuferit cu cei slabi. Ucide de cele mai multe ori... îşi crează o familie artificială pe care o ţine cu forţa, dar dovedeşte că e om... şi o eliberează pe cea pe care a iubit-o. E impresionant! Şi e jucat impecabil de
Robert Knepper.

Paul Kellerman (interpretat de Paul Adelstein) îmi place că e până la urmă un oportunist. Deşi la început pare doar un executant, el tinde către mai mult. O serveşte pe d-na preşedinte, dar când se împute treaba şi constată că a pierdut legătura cu ea... iar afacerile nu i se mai învârt cum trebuie decide chiar să o ucidă pe "căţea". Apoi, o răneşte pe Sara... dar are sentimente faţă de ea pentru că o ajută după tentativa eşuată de a se sinucide. Devine congressman al Naţiunilor Unite la final... şi e cel care salveză situaţia pentru a doua oara, scoţându-i pe toţi din bucluc... în schimbul Scylla. Se ataşează cumva de Sara şi nu vrea să-i facă rău. E un om care are îndoieli că ceea ce face el e spre binele ţării... că el serveşte patria. Şi este inteligent... îmi plac personajele astea... oarecum diabolice, cu îndoieli... şi cu inteligenţă vie.