marți, 14 iunie 2011

Şansă şi neşansă...

Aşa că oameni care sunteţi liberi şi vă permiteţi luxul de a vă uita la stele bucuraţi-vă cât mai tare de ce aveţi! Şi nu mai fiţi ipocriţi şi nesinceri faţă de voi înşivă... lăsaţi dracu' ipocrizia "iubitorului de animale" că nimeni nu spune nimic când sunt eradicaţi ţânţarii, şobolanii sau gândacii de bucătărie... cu substanţe otrăvitoare! Şi nimeni nu e prieten cu puil sau cu vita din farfurie!
Viaţa asta e o mizerie, dacă am putea să ne batem de la egal la egal cu toţii - ca samuraii, cinstit şi fiecare să-şi vadă apoi locul în societate, oricare ar fi el... să înţeleagă că e important să fii acolo unde eşti şi să-ţi permiţi să te refugiezi în vacanţe banale chiar... dar după care să revii revigorat. Să nu vezi zâmbetul sarcastic din ochii celorlalţi pentru că tu eşti inferior. Să-ţi permiţi să fii sincer, sincer cu toţi din jur şi mai ales cu tine. Sincer până la epuizare!
A murit Papan Chilibar. Şi după el urmează comentarii "borfaş", "ţigan"... bine că a murit. Că nu ne plăcea să ne spargă casele. Ceea ce e corect. Nu ne plăcea deloc! Numai că noi... ne lăsăm prostiţi de Elena şi de Traian şi Crin şi Victor şi cine or mai mai ei, de mass-media şi de subiectele care sunt tocate zilnic... şi în loc să înţelegem de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă, noi întrebăm năuci, haotic în continuu "ce se întâmplă?". Nu vedeţi? Şi dacă vedem şi de ce ni se întâmplă nu reacţionăm deloc.
Omul care a murit de leucemie... poate nu merita asta. A avut neşansa să se nască într-un mediu în care singura lui opţiune era ori fură să trăiască, ori moare. Aşa e viaţa în unele medii. Cu ce a greşit el? A ales el să se nască acolo? Nu. Atunci cu ce a greşit? Că a avut o şansă de a juca într-un film (l-a interpretat pe Ursu' în "Eu când vreau să fluier, fluier") şi... după aceea... nimic. S-a dus pe la interviuri... avea cazier. Ce să fac se întreabă? Ce ştiu... logic. Că nu poţi să înduri pur şi simplu! Faci şi crimă când viaţa te împinge la aşa ceva. Însă nimeni nu înţelege că dincolo de faptele astea se ascunde un trecut... şi că nu cu toţii avem şansa să avem un trecut care să ne ofere nişte modele civilizate de a trăi. Unele suflete sunt atât de viciate încă de la o vârstă fragedă că nu pot fi condamnate decât la iad pe sistemul acesta. Dreptate şi egalitate... de unde... atâta egalitate şi dreptate? Unii aleg să se drogheze sau eu mai ştiu ce... şi noi în loc să ne gândim cum să oprim tentaţia pentru aşa ceva, ne gândim cum să prindem pe cei care vând droguri şi atât. Ne gândim cum să închidem magazine de vise şi atât. Facem marşuri ipocrite şi atât! M-am săturat să vă adunaţi după reţeaua aia de căcat a voastră şi să vă împrăştiaţi apoi în restaurante să râdeţi... că aţi fost la marşul nu ştiu care. Nu mai suport ipocrizia lumii!
Şi faptul că toţi ceilalţi care au avut noroc în viaţă spun "cine-i pune?". De parcă bine şi răul sunt nişte idei fixe. Iar cei care o fac sunt doar borfaşi, hoţi, criminali... şi îi vom condamna la nefericire pe viaţă. Fiecare vrea să trăiască... să se bucure de lucruri simple. Voi care vă permiteţi să mergeţi la mall şi să vă cheltuiţi banii pe un suc care să coste mai mult decât face, priviţi lumea din acvariul vostru... de parcă nu v-ar putea atinge. Dar uite că atunci când uneori oameni din aceştia sparg geamul şi intră cu forţa în viaţa voastră... nu pricepeţi că e un sistem întreg în spatele lor care i-a condus către încălcarea codului penal. Nu sunt ipocrit... dacă fură să plătească pentru fapta lor, dar... apoi să aibă şansa să se reabiliteze. Să fie un sector dedicat chiar ăstatora care calcă strâmb, să fie direcţionaţi acolo şi... chiar promovaţi ca oameni. Nu izolaţi. Nu respinşi... nu uşi închise. Căci omul acesta cu trei copii... a încercat să se angajeze şi nu prea avea pe unde. Pentru că era greu să fie crezut!
Constat... până la urmă că şi eu am aşa... un fel de blazare că vreau să mă bat de la egal la egal cu lumea... că nu am avut şansa la timp să mă informez de anumite chestii... şi că am făcut multe alegeri eronate. Iar acum e deja prea târziu... şi cum să nu-ţi vină greu când vezi numai uşi închise, promisiuni mincinoare, cereri din toate părţile... şi iar uşi închise, neîncredere... şi să nu ţi se rupă de toate la un moment dat şi ori devii robot... ori te sinucizi în diferite moduri... temniţa e unul din ele, drogurile altul... strada... cei cu priviri goale care cerşesc (vagabonzi/boschetari) tot nişte oameni morţi sunt. Mă întreb uneori de ce se mai agaţă de viaţă? îmi par că nu mai au decât instinct de conservare... nişte epave în derivă plutind pe valurile vieţii. Sau poate pentru că încă mai speră... instinctual cumva... poate că-şi dau seama şi ei de starea în care se află şi visează şi ei că or să dea lovitura... sau poate e doar alcoolul şi uitarea! Adică tot moartea.
Şi ştii care e problema? Că adevăraţii rău-făcători... sunt chiar sub nasul nostru şi noi le dăm voturi şi aşteptăm lumina care nu vine... şi în loc să ne revoltăm... îi credem din nou şi din nou... Şi ne luăm de borfaşi din aceştia găinari... că de cei importanţi ne e teamă... interlopii sunt respectaţi deşi noi suntem mai mulţi ca ei! şi... nu rezolvăm niciodată problemele...
vreau o lume dreaptă... în care să nu conteze în primul rând şansa. Deşi omul acesta a jucat într-un film nu s-a găsit niciun om cu bani care să-i ofere ceva... în primul rând educaţie... şi apoi o slujbă. Dar una adevărată.
E destul de incoerent şi cred că prost scris textul acesta... dar îl las aşa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu