miercuri, 14 decembrie 2011

De aia....

1. La TV a început o campanie agresivă privind "Proiectul Roşia Montană". Pe scurt, despre ce e vorba: nişte bătrâni (probabil plătiţi mizer) spun în faţa unei camere de luat vederi că în zona în care trăiesc e rău. Şi că... oricum ei se duc, dar vor ca măcar planul de exploatare a resurselor arealului să se concretizeze pentru ca tinerii să nu mai fugă peste hotare. Eu am o întrebare: de ce să fie asta singura cale? De ce nu ia nimeni în calcul ca înflorirea zonei să se facă pe altă cale? De ce doar exploatarea asta, care se pare că ar fi nocivă mediului, să fie singura şansă a celor tineri? De ce nu vine nimeni cu o alternativă?!

2. Cică, s-au comasat alegerile parlamentare cu cele pentru Primărie... şi probabil pentru Consiliul Judeţean. L-am văzut ieri la TV pe Iosif Boda în emisiunea lui Robert Turcescu. Domnul analist considera că există suficiente argumente legitime pentru ca acest fapt (comasarea alegerilor) să fie unul injust. Dar că... până la urmă trăim vremuri excepţionale şi asta justifică orice abatere de la reglementările în vigoare - ca să mă exprim aşa. Din ce ştiu eu... România trăieşte vremuri excepţionale din toate timpurile. Niciodată nu a curs lapte şi miere pe plaiurile noastre mioritice. Nu mi se par mai excepţionale vremurile de azi... în comparaţie cu cele de ieri. Şi cu acest argument putem să admitem şi alte lucruri odioase, care se petrec în această ţară! Mi se pare un argument prea periculos ăsta. Aş prefera să se respecte reglementările statului de drept... Sigur că aşa cum spun unii pe forum niciodată nu a fost totul curat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le dăm mână liberă acum şi să acceptăm orice! Pe principiul "vremurilor excepţionale".

3. Au murit nişte unii - mai mult sau mai puţin celebri pentru o anume categorie de public. Unii s-au sinucis, alţii s-au cărat din cauza bolilor bătrâneţii etc. Ştii ce mă scârbeşte pe mine? Faptul că acum când s-au dus se vorbeşte despre ei, îi laudă lumea că erau minunaţi. Deşi până mai ieri... nu-i băga nici dracu' în seamă. Am aşa... o iritare din cauza ipocriziei umane... mă scârbesc toate astea. Cu o zi înainte de ce nu-l ridicai în slăvi pe acel personaj? Nu spun că e rău... să i se prezinte biografia, dar nu la modul la care nouă chiar ne pasă. Pentru că nu ne pasă! Se vede de la o poştă că suntem doar de faţadă. Of, Doamne! I-a luat Dumnezeul la el... că se plictisea singur!

4. Vrăjitoarele... am auzit o chestie foarte faină. Cică parlamentarii nu pot vota o lege împotriva lor căci... ei sunt nişte clienţi fideli ai acestor femei! Ceea ce mi se pare... foarte bine! Te aştepţi de la cei care te reprezintă într-o structură a statului să fie mai luminaţi. Când se ghidează după credinţe ale evului mediu... atunci te întrebi... chiar te mai întrebi de ce suntem reprezentaţi la modul la care suntem reprezentaţi? Şi oamenii - mulţi - cred că le ţin partea acestor femei. Pentru că au această manie a superstiţiei: se îmbulzesc la moaşte, sfinţesc maşina, casa... şi tot soiul de alte ritualuri care nu ştiu câtă legătură mai au cu religia creştină, cât mai mult cu magia... cu ideea de protecţie magică din partea unei entităţi cu puteri, care ţin de supranatural.

miercuri, 30 noiembrie 2011

In Time

Este un film care ia proverbul "Time is money!" în serios, în sensul că timpul în contextul scenariului chiar devine o piesă de schimb. Oamenii au cronometre pe mâna dreaptă, iar când acestea indică 13 zerouri... atunci individul moare. Da, se întâmplă aşa... dar oamenii nu mai îmbătrânesc! Sunt programaţi genetic ca de la o anumită vârstă încolo să nu se mai schimbe din punct de vedere fizic. Să fie tineri veşnic sau măcar până când vor muri. O chestie după care aleargă toate femeile şi nu numai azi... creme care să le "întinerească", să arate "cu 10 ani mai tinere" etc. Ei bine, în film... asta nu mai e o problemă, dar timpul pe care-l ai de trăit e limitat. Aşa că încerci să-ţi cumperi prin muncă... în fiecare zi noi unităţi temporale (minute, zile, ani... milenii chiar) pentru a mai rezista pe planetă.

Şi lumea e împărţită ca şi lumea noastră... cei care au bani trăiesc în lux, cei care nu au bani... sunt la periferia societăţii... locul unde crimele nu sunt aşa interesante. Nu ca cele de lux - ca să mă exprim aşa. Periferia e locul unde eşti jefuit la drumul mare. Ca în lumea noastră. La fel ca în lumea noastră cei bogaţi (cei care au timpul de partea lor) trăiesc pe spatele celor mulţi, a celor care se luptă zilnic pentru a-şi mai procura încă puţin ca să se bucure de soare, de băutură... etc.

Nu mă aşteptam ca Justin Timberlake să primească un rol principal într-un film bun... dar s-a achitat bine de personajul pe care trebuia să-l intrepreteze. Nu fantastic, dar şi-a jucat rolul! El... adică Will Salas este un om al periferiei. Şi primeşte într-o zi cadou foarte mulţi ani în plus de la un ins, care-i spune că până la urmă "Corpul nu îmbătrâneşte, dar mintea da" şi că e normal să murim. Acest ins practic se lasă furat de o bandă de găinari care fură timpul... Salas îl salvează - mai mult sau mai puţin voit - şi se face cu timp suplimentar fără să vrea. Devenind astfel un ins căutat de autorităţi "Cronometrul".

Salas se duce în lumea celor cu mult timp şi... îşi începe o aventură la capătul căreia va salva mai mult sau mai puţin lumea. În sensul că o va face pe Robin Hood - va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Ca tatăl său. Mă scot din minţi clişeele astea legate de moştenirea genetică. Aţi observat că de fiecare dată când un personaj banal reuşeşte în viaţa sa... (mă refer la filmele americane) el are ceva în spatele său. Un bagaj genetic de la mă-sa sau ta-su sau dracu' mai ştie de unde. Ca în filmele coreene... mereu cel care ajunge rege a avut în trecut o rudă care a fost fie lider de armată, fie rege... prinţ etc. Trebuie să aibă sânge albastru. Pe când personajele care nu au un astfel de background, străduindu-se chiar mai mult decât ceilalţi... nu reuşesc. Aşa se întâmplă în majoritatea filmelor... ca şi aici. Avem "Cronometrul" (Cillian Murphy) pe de-o parte - tot venit din pătura de jos şi ajuns membru al autorităţilor (nu se spune despre el nimic de background) şi Salas. L-am prezentat mai devreme. Şi din confruntarea celor doi Salas iese mereu victorios. Deşi Cronometrul este greu de corupt şi încearcă doar să menţină echilibrul. Deşi ştie şi el... că e oarecum nedrept cum se întâmplă. Are de partea sa o idee pe care o formulează Philippe Weis (Vincent Kartheiser): revoluţia asta legată de egalitate nu va dura prea mult! Poate o generaţie, două... trei, dar la urmă tot va exista cineva care va fi mai lacom decât ceilalţi şi va dori să fie nemuritor. Pentru că moartea e ceva groaznic... şi nu te împaci uşor cu asta! Şi se va reveni la aceeaşi stare când oamenii bogaţi în timp îi vor supune pe cei săraci... menţinându-i departe de ei şi controlându-i ca pe nişte şobolani de laborator.

Filmul se încheie optimist ca orice film american. Dar rămâne ideea aia spusă de Weis... foarte deşteaptă. Parcă în România n-a durat nicio generaţie... şi după revoluţie s-a revenit la aceeaşi stare... parcă imediat.

marți, 22 noiembrie 2011

Unui mare băsist... de prin ciulinii Bărăganului

Ziarul local pe care-l citesc eu... aproape zilnic (mai mult pentru mica publicitate decât pentru altceva)... s-a gândit că ar fi bine să publice următorul articol despre o eventuală "Românie uslaşă". Ironie fină, mă înţelegi pune dnul Corcan... umflându-se în pene precum un curcan (n-am găsit altă rimă, cum spunea rapsodu' într-un film cu Toma Caragiu).

Mie mi s-ar părea de bun simţ să taci dracu' din gură când vezi bine că mănânci rahat... şi nu ai cum să-l mai scoţi lustruit pe Băsescu... după ce singur se scaldă în contradicţii precum porcul în lături. Să presupunem că Ponta şi Antonescu sunt la fel ca Băsescu şi Boc. Adică, Antonescu dictează, iar Ponta precum elevul silitor scrie pe caiet şi a doua zi vine şi recită cu sârg aceleaşi vorbe. Să presupunem că s-a creat deja un precedent şi modelul acesta de preşedinte s-a impus şi e necesară modificarea constituţiei pentru ca preşedintele să fie jucător... Să presupunem astea! Nicio problemă... dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm pasivi şi să-i lăsăm pe ăştia să zică orice! Şi să fure ca fanarioţii. Nu! Noi trebuie să încercăm de fiecare dată să îndepărtăm astfel de oameni pentru ca ăia care vin să ştie... şi să fie conştienţi de asta... Să fie clar și pentru ei că nu vor face prea mulţi pui prin palatele alea în care sunt instalaţi dacă noi ceilalţi suntem la fel de flămânzi! În felul ăsta nu mai apăreau tot soiul de neaveniţi pe la televizor dornici doar să se facă remarcaţi... Scăpam de specialiştii în gaura din pâine şi golul în stomac.

Apoi... să presupunem că tânăra generaţie vrea o altă orânduire! Că nu mai vor să muncească pentru 3000 lei şi să primească 1800 lei. Foarte bine! Că ei nu vor pensie, ci îşi fac pensii private sau eu mai ştiu ce... Foarte bine! Vin aici cu o mare idee pe care a afirmat-o însuşi domnul pe care Corcan îl pupă în cur, recte d-nul Băsescu. Şi ca freelancer obţii un venit... nişte bani din care să te întreţii. Ei bine, "orice venit trebuie impozitat". Punct! Deci şi din banii ăia câştigaţi ca "mercenar" omul tot va trebui să dea statului pentru alte chestii... să spunem că sistemul de sănătate nu mai e funcţional... dar tot are nevoie de apărare, de lumină pe stradă noaptea că... nu se ştie niciodată... şi de alte chestii... nu stau acum să mă gândesc. Nu poţi să te rupi pur şi simplu de stat... şi tot trebuie să-i plăteşti pentru diverse! Dnul Corcan minte prin omisiune, ca mulţi băsişti de altfel.

Şi să mai presupunem că tinerii nu vor dom'ne să plătească pensia celor bătrâni. Statul - cel pe care-l reprezintă dnul Traian Băsescu - nu îi reprezintă numai pe tineri. Ci şi pe cei bătrâni... şi cu aceştia a avut un contract atâţia ani! E dreptul lor să primească acum nişte bani, care li se cuvin. Dacă statul este condus de incompetenţi şi nu poate să plătească... nu e vina pensionarilor! Ci a celor care conduc! Şi cum spunea şi dnul Cristian Tudor Popescu într-un editorial despre Emil Boc... dacă nu eşti capabil să manageriezi o astfel de situaţii şi faci ca mase mari de oameni să sufere... atunci îţi dai demisia de onoare şi speri ca alţii mai capabili să vină şi să se descurce mai bine!

Şi să nu mai spun că e oribil... ca oamenii tineri să dorească moartea bătrânilor... incapabili... exact ca în formele de organizare tribală!

Cel care a scris editorialul din ziarul local de prin ciulinii Bărăganului... însă aduce în discuţie alte lucruri, ne abureşte cu idioţenia că toţi sunt la fel... şi deci să stăm aşa pasivi şi să nu aşteptăm nimic de la viaţă... pentru că oricum nu se schimbă nimic. Să-l menţinem pe Băsescu acolo pentru ca lui să-i crească îndrăzneala şi viciile... Să nu încercăm să alegem şi altă variantă! Chiar prin suspendarea preşedintelui. Care vine şi spune că "Nu-s bani de pensii. De unde să dau eu dacă nu sunt bani?"

duminică, 20 noiembrie 2011

fericirea e nimic altceva

fericirea nu are sex
cu toate astea toţi se dau la ea
şi totuşi nimeni
nu reuşeşte s-o aibă

ea nu te priveşte niciodată în ochi
lăsându-te să (te) minţi
cu neruşinare
ca atunci când îţi spui în sine
că ai câştigat deşi
inima ţi-a fost violată
şi încă sângerează
ca o virgină
(inima în orice situaţie seamănă
cu o virgină proastă)

fericirea îţi ţine pleapele precum
ferestrele fugite
şi dimineaţa te trezeşti neom
cu zel de muncă şi turbare
că ai citit de pe tavane
tot soiul de copilării

sau te atacă într-un unghi orb
şi te înţeapă cu un ac sau bold
îţi injectează endorfine
şi flueri la stele fără ruşine

fericirea te mângâie acolo unde trebuie
mai sus... mai... jos
sau mai adânc
de parcă-ar gâdila un sfârc

ea face multe
şi desface
te scoate în oraş la bere
îţi dă cadouri şi urări

şi te sărută uneori...
dar niciodată nu cedează
nu stă s-o iei tu de nevastă

ea e un zâmbet şi nimic
o clipă sau un parazit

e o bucată de pizza când eşti
lihnic precum un cerşetor
sau o peluză incendiată
şi se duce o dată cu fumul ei
sau cu al unei ţigări

fericirea e hârtia igienică
pe care o întrebuinţezi
la ştersul căcaturilor
din viaţa ta
sau şerveţelul necesar
să-ţi ştergi încălţămintea

fericirea e ea...
cu nenumăratele abordări
pare la îndemâna oricui
atât şi nimic altceva

edit: am mai modificat pe ici pe colo... nu-mi plăcea finalul...

duminică, 13 noiembrie 2011

Am o dilemă!

Cum e la modă pe internet trebi d'astea cu leapşa... am să vă dau şi eu o leapşă! Să-mi spuneţi ce dileme aveţi şi să le şi explicaţi. Eram ieri pe un site serios de ştiri... şi am găsit o ştire cum că o elevă ar fi fost violată de proful de sport în tabăra nu ştiu care. Asta era la început... că după câteva rânduri cică... lu' aia nu i-a plăcut că profu' a vrut şi ceva mai kinky: sex anal. Şi s-a supărat sensibila şi l-a reclamat la organ pentru viol. Toate bune şi frumoase până aici... nu ştirea m-a adus în situaţia de a-mi pune întrebări.

M-am uitat la comentarii şi cineva a crezut de cuviintă să spună următoarele: "Dom'ne nu se poate ca un profesor să se dea la o elevă. Trebuie să există o deontologie a profesiei. Chiar dacă ea... consimte, el trebuie să fie cel care are maturitatea necesară şi să refuze. Cum doctorul nu ar trebui să se dea la pacienţii bolnavi psihic..." Mă rog, nu astea erau vorbele, dar conţinutul acesta era. Şi de aici vine dilema mea:

Dacă eşti prof... şi vine una la tine şi-ţi face avansuri... ai două variante deci:

1. o refuzi că tu eşti profesor dom'ne şi nu merge... dacă e una urâtă cu draci... lumea te va înţelege. Să presupunem! Dar dacă e una ca în piesa "Scuză-mă" a lu' Guess Who, o să creadă despre tine că eşti un pămpălău impotent, dacă nu şi mai rău! Şi se pot acumula şi frustrări pe tema asta: cum bă... am lăsat-o pe aia?!!

2. sau nu o laşi şi o inviţi la meditaţii, ore suplimentare... pentru că este eleva ta preferată şi trebuie ajutată să evolueze din punct de vedere spiritual, să-şi îmbogăţească frumos şi distractiv cunoştinţele despre viaţă... etc. Şi dacă n-o faci cum trebuie... adică n-o ajuţi să evolueze etc. te va reclama la poliţie! Şi mergi la răcoare unde... se întâmplă multe lucruri nasoale celor care... au corupt minori şi au violat!

Ah, şi în acest ultim caz mai zice şi lumea... păi, ce faci frate? Te dai la eleve? Doar eşti prof... ce naiba... nu se poate dom'ne! Chiar dacă ea vrea... cică tre' să te abţii....

Cum o dai... tot naşpa este! Deci... chiar suntem într-o dilemă! Pentru că ambele variante sunt prăpăstioase! Asta înseamnă o dilemă! Deci... voi ce dileme aveţi?!

luni, 31 octombrie 2011

Cum să încarci un sistem de operare instalat pe stick usb, fără sprijinul BIOS-ului

Acum când toată lumea o arde cu Halloween-ul, iar la televizor se vorbeşte în neştire despre incidentele de la meciul "Stelei", am să vă dau eu ceva cu adevărat înfricoşător. Să presupunem că sunteţi - ca şi mine - posesorul unui PC vechi... care habar nu are că pe un stick se poate instala chiar un sistem de operare. Intraţi în BIOS şi la sectorul Boot nu găsiţi decât unitatea Floppy, CD/DVD-ROM-ul şi... HDD-ul. Cu toate astea ţineţi moţiş să încercaţi să zicem un sistem de operare gen Ubuntu... de pe stick. Adică, nu vreţi să-l instalaţi pe computer, dar vreţi să ştiţi cum funcţionează, care sunt funcţiile noi... ce-i cu interfaţa etc.

Unii ar propune un update al sistemului BIOS... Cei mai prudenţi ar spune: "Dacă sunteţi începător... mai bine nu încercaţi lucruri aşa periculoase pe un PC." Să nu cumva să vă ardeţi placa de bază... şi când zic să vă ardeţi nu mă refer la sex, ci la prăjit! Tot un fel de a-ţi băga pula în ea, da' la modul la care nu-ţi provoacă deloc plăcere...

Şi atunci ce facem? Nu-i nicio problemă. Am eu o soluţie foarte faină: folosiţi un software foarte deştept - Plop Boot Manager - downloadaţi cea mai nouă varinată, extrageţi din arhivă folderul şi căutaţi în cadrul acestuia fişierul plpbt.iso. Pe acesta îl veţi arde pe un CD.

Atenţie! Nu îl scrieţi pe disc ca date!!!! Ci ca imagine de disc!!!!! E un fişier .iso oameni buni! Dacă folosiţi NERO sigur are el o opţiune pentru scrierea imaginilor de disc. Dacă e o variantă freeware de NERO şi nu are inclusă opţinea de ardere a fişierelor imagine disc, atunci downloadaţi ISO Burner şi instalaţi-l. Introduceţi un CD-blank şi îl veţi scrie cu ISO Burner... încă o dată: CA IMAGINE DE DISC!!!

Dacă totul până acum a mers fain... atunci reintroduceţi în unitate CD-ul proaspăt bootabil creat şi totodată puneţi la locul său şi stick-ul usb cu sistemul de operare pe care vreţi să-l încercaţi. Alegeţi ca sector de boot unitatea de disc optic (CD/DVD) şi faceţi o nouă repornire a computerului. Dacă totul merge cum trebuie vă va apărea o fereastră în care vi se solicită de unde să se încarce sistemul de operare. Ultima opţiune este "USB". Şi iată că aţi păcălit computerul să vă încarce sistemul de pe stick! S-a speriat şi a cedat...

P.S. Dacă aţi făcut totul ca la carte şi totuşi nu s-a întâmplat cum am zis eu... Nu vă impacientaţi! Mai am o soluţie, care cică merge în toate cazurile (adică la toate computerele!). Dar mai stricaţi un CD-blank. Înainte să îl scrieţi faceţi următoarea mişcare: aveţi fişierul "plpbt.iso"... ei bine, nu trebuie decât să-l redenumiţi "plpbtnoemul.iso"... să-l scrieţi pe CD, să reporniţi computerul care să aibă ca prim sector de boot unitatea optică... Şi voila! Încărcaţi sistemul de oprare de pe stick!

P.P.S. Cu toate că manevra mie mi-a ieşit mai greu... totuşi nu prea m-am bucurat de ea. Rata de transfer de date pe stick-ul meu e... foarte scăzută, iar sistemul a mers mai încet decât melcul. Unde mai pui... că am încercat să utilizez Firefox... da' n-a pornit nici cu ameninţări! Dezamăgitor... ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată când făceam boot de pe Live CD/DVD. Aveam internet asigurat atunci.

vineri, 28 octombrie 2011

Renunţare

(titlu deocamdată nu e definitiv şi nici textul)

noaptea şedea cuminte în aşternuturile din grajd
norii mârâiau muşcând din acoperiş
vântul îmi înţepa oasele
ca drogurile
lipsă
iar febra se lăsa leneşă peste trupul
meu muribund
precum curentul
la întâmplare

şi aş fi renunţat liniştit
îmbrăţişând noaptea
lacrimile
la umbra chipurilor ipocrite ale
fraţilor cu ochii sticloşi
fericiţi că li s-a îndeplinit blestemul

dar m-am trezit repede sub reflectarea
ledurilor verzi de la televizor
şi am fugit târându-mă din drumul lor.

miercuri, 26 octombrie 2011

Prison Break

Acum că m-am uitat la o statistică... şi am rămas oarecum uimit... cred că e momentul să mai scriu şi eu ceva. Adică, aveam textul acesta mai de mult în cap, aşa că acum o să-mi fie destul de uşor.
Michael Scofield (personajul principal al serialului, interpretat foarte bine de Wentworth Miller) este un inginer specializat în construcţii, cu o situaţie materială destul de bună. El planifică într-un anume moment al existenţei sale să-şi facă viaţa mult mai interesantă. Dar nu pentru că ceea ce făcea până atunci îl plictisea, ci ca să-l scoată din temniţă pe fratele său (vitreg, aflăm asta în ultimul sezon) - Lincoln Burrows (interpretat de Dominic Purcell) - condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o. Situaţia se complică într-o asemenea manieră încât cei doi ajung să nu se mai lupte doar cu nişte deţinuţi şi cu cei care se ocupă de păzirea Penitenticiarului Fox River, ci cu o forţă mult mai mare... una care controlează lumea, una care oferă unor oameni putere politică şi ucide pe ascuns... una care face scenarii complicate în care sunt incluşi oameni nevinovaţi, doar pentru a impune un personaj în viaţa politică. Uneori datorită unor neînţelegeri între unii membri ai "Companiei" - care nu mai vor să facă parte din acest cerc vicios, din motive umane... pur şi simplu să ucizi la comandă e groaznic - încep să ofere informaţii despre activităţile acestui conglomerat de agenţi FBI, oameni din armată şi politicieni... şi nu numai, informaţii care ajung la apropiaţi ai celor doi eroi.
Serialul are patru sezoane. Din punctul meu de vedere... primul e cel mai bun şi e singurul care are final deschis. Până la urmă echipa creată de Michael Scofield reuşeşte să evadeze din închisoare... datorită planului inteligent al personajului principal, dar şi cu ajutorul doctoriţei Sara Tancredi (interpretată de superba roşcată
Sarah Wayne Callies). Sezonul al doilea pune în prim plan din nou capacitatea de om creativ a lui Scofield. Numai că agentul FBI Alexander "Alex" Mahone (interpretat de William Fichtner) îl citeşte. Descoperă că tatuajul său nu conţine doar schema închisorii, ci şi planul lui Scofield de a se face nevăzut împreună cu fratele său după ce părăseşte temniţa. Şi începe practic o luptă între cei doi... E cel mai important aspect al sezonului... un plăcut joc de şah în care fiecare încearcă să-l elimine pe celălalt. Mahone însă deşi foarte intelinget nu a reuşit să treacă peste un eşec din trecut. El a ucis un om pe care n-a fost în stare să-l prindă... şi de atunci a început să-şi procure ilegal midazolam. Un medicament care să-l ajute să uite efemer faptul că a greşit. Jocul dintre Scofield şi Mahone continuă până când primul reuşeşte să-l păcălească pe cel de-al doilea înscenându-i ceva. Astfel, Alex este prins de poliţiştii din Panama deţinând droguri (mai exact "coca") şi încarcerat la Sona. Alături de el va mai apărea în sezonul al treilea şi Michael Scofield, Theodor Bagwell (interpretat excepţional de Robert Knepper) şi Brad Bellick (jucat de Wade Williams). Acolo, în Panama, Michael trebuie să se confrunte cu o lume mai sălbatică decât era obişnuit la Fox River. E cam trasă de păr idee că Lechero (Robert Wisdom) trece dintr-odată de partea lui Scofield deşi până atunci i-a fost ostil. Vrea deodată să evadeze din închisoarea în care e practic liderul tuturor. Că e lucrat pe la spate de ai săi... şi nu prea-şi dă seama, iar nu merge. Cred totuşi că dacă ar fi fost pe bune... Michael Scofiel aşa cum a fost el creat ca om... ar fi pierit la Sona şi niciodată n-ar fi reuşit să-l scoată de acolo pe James Whistler (Chris Vance)... cu toate presiunile lui Lincoln Burrows sau ales lui Gretchen Morgan (convingător jucată de Jodi Lyn O'Keefe). Şi alături de el ar fi pierit şi Mahone, care deja intrase în sevraj pentru că nu mai putea să-şi procure doza necesară de midazolan şi chiar şi Bellick, care a dat-o-n bară de mai multe ori pe acolo. Interesant mi s-a părut atunci când un anume general din Panama încearcă să dea de urmă celor care cu adevărat merită închişi: Morgan şi compania sa... dar din păcate este eliminat. Un idealist într-o lume de rechini... Avea putere şi el, dar nu la nivelul la care se aştepta să fie. Voia binele, dar a sfârşit prost, fiind ucis. Iar speranţa lui Scofield a apus.
Până la urmă Scofield scapă şi de la Sona şi în sezonul patru... devine membru al unei echipe care încearcă să fure Scylla de la generalul Krantz. Mă rog, e mai complicat de atât... dar ideea e asta. Din punctul meu de vedere e cel mai inconsistent sezon. Don Self (iarăşi convingător jucat de Michael Rapaport) decide aiurea în tramvai să elimine deodată pe toţi cei care l-au ajutat să pună mâna pe Scylla. Generalul - care până atunci vorbea cu agentul Kim (Reggie Lee) prin mesaje scrise pe hârtie când erau faţă în faţă, având imaginea aceea a unui monstru... sau a celui care ştie ce face... începe să comită greşeală după greşeală şi să fie păcălit practic de Scofield. Greu de crezut totuşi, cu toate că personajul nostru a avut la dispoziţie sprijinul unui agent FBI important. Plus o echipă de oameni foarte buni. Începe să nu-mi mai placă nici de Alex Mahone, care nu mai e personajul ăla la fel de intelinget ca Scofield din sezonul al doilea. Apoi, Sara Tancredi revine în serial... cam ciudat deşi în sezonul al treilea aflăm că a murit, iar Gretchen Morgan nu prea pare personajul care să dea greş. De aceea, am îndoieli legate de veridicitatea poveştii de la anumite puncte încolo. Serialul a fost interesant mereu, numai că nu tot timpul lucrurile s-au legat la fel de logic ca în primul sezon. Şi cel de-al doilea. Ca să nu mai zic de Final Break, care a fost un film... slab. Bazat doar pe ideea de evadare din închisoare a Sarei Tancredi... destul de simplist realizat. Deşi tot cu planuri, tot cu încercarea de a crea tensiune. Dar artificial. Toţi îl citeau pe Scofield... Toţi ochii pe el. Şi nu a reuşit să aibă un plan prea inteligent. Să spunem că i-a păcălit pe toţi până la final. În sezonul patru apare şi mama lui Scofield, Christina Scofield (Kathleen Quinlan)... apariţie vaporoasă ca o fantomă. De unde, de ce... cum... lasă asta. Nu contează, pare că o să creeze tensiune. Dar tot nu mi-a dat nimeni o explicaţie convingătoare de ce fuge toată lumea după Scylla. Un dispozitiv care stochează nişte informaţii privind resursele lumii... parcă. Ceva ce poate fi refăcut la orice oră... Mai interesant era dacă avea lista neagră a tuturor celor din "Companie". Cică cine deţine Scylla... deţine puterea. Să fim serioşi! Ştiu că informaţia e putere, dar nu trebuie să refacem acum mitul cu o carte unică în care sunt înscrise toate adevărurile planetei. Nu pot să cred în aşa ceva. Că oameni cheie deţin informaţii secrete: DA! Că sunt puţini cei care conduc lumea... DA! că oamenii sunt şanajaţi şi incluşi în scheme din care nu mai pot ieşi decât ucişi... Da! Că se apelează chiar la ştergerea memoriei... DA! Aşa cum era să i se întâmple lui Scofield. Dar mai departe... nu cred că se fuge după o singură chestie... care deţine puterea. Puterea e ceva mai complex de atât. De asta probabil sezonul patru n-a avut chiar succesul scontat.

Personaje care mi-au plăcut mult. Începem cu cele feminine:

Veronica Donovan - intepretată bine de Robin Tunney. De profesie avocat... decide să invetigheze în amănunt cazul lui Lincoln Burrows... deşi ei s-au cam despărţit, iar ea deja îşi propusese să se căsătoarească. Renunţă cumva la căsătoria aceea pentru a-l scoate pe Lincoln de la închisoare. Nu pe căi aşa de ilegale ca fratele său Michael. De ce mi-a plăcut? Pentru că e o prezenţă feminină frumoasă, inteligentă şi... care, deşi are temerile ei, totuşi decide să meargă mai departe. Chiar dacă asta îi va aduce moartea.
Sara Tencredi - iarăşi o femeie în noianul acela de bărbaţi. Şi încă una foarte frumoasă şi deşteptă. Cum să nu apreciezi aşa ceva?! E un fel de Olivia Wilde pentru House MD. Mi-a plăcut personajul şi pentru că la început... spunea ceva de genul "Nu mă implic în relaţii cu deţinuţii" deşi se vedea clar că faţa de Scofield avea un interes aparte. Iar cuplul acesta a fost chiar interesant.

La masculin:
Michael Scofield - adică cine altcineva? Inteligent, capabil să găsească cele mai ciudate soluţii... Cu mutra lui care aduce cu Eminem (cel actual, nu cel cu părul ca puii de găină) a fost asemănat de cineva de pe un alt blog cu Monte Cristo. Ceea ce e greşit. Monte Cristo era un om destul de obişnuit până să intre în temniţă. Bine, era destoinic, dar totuşi un anonim. Pe când Scofield a fost mai întâi om şi apoi a decis să intre în temniţă să arate cât e de bun. Edmond Dantes n-a ales niciodată să intre în temniţă... i s-a înscenat asta. Ca lui Lincoln! Şi acolo abatele Faria a reuşit să-l înveţe lucruri importante. Şi chiar l-a ajutat să evadeze. Scofield a căutat singur ajutorul. Bine, l-a mai primit şi fără să-l ceară, dar în genere era planul său! Şi, cu mici ezitări, l-a dus la bun sfârşit. Apoi, după ce a ieşit, Monte Cristo i-a căutat pe cei care i-au înscenat totul şi s-a răzbunat. Pe când Scofield plănuia să rămână anonim undeva în străinătate. Sunt asemănări, dar şi diferenţe consistente între cele două personaje.

Alexander Mahone - mai ales cel din sezonul al doilea. E la fel inteligent... şi suficient de iscusit încât să nu lase urme. Din păcate se cam stinge pe parcurs. Îl ajută când e închis la Sona pe Scofield să supravieţuiască unui duel ucigându-l pe cel care voia să-l termine pe eroul principal al serialului. Şi dependenţa lui de midazolan mi s-a părut interesantă. Alex spune că foloseşte un intermediar pentru a-şi procura medicamentul, întrucât doctorii iau notiţe... iar lui nu-i place să lase urme. Foarte complex personajul... face totul ca să-şi salveze familia de care s-a depărtat. Din păcate nu reuşeşte să-şi salveze copilul. Şi va fi înţeles de Lincoln, care-l ajută să se răzbune. Iar modul în care o face... este unul fabulos. Nu e degeaba agent FBI. Ştie metode de tortură... foarte ingenioase. Suficient de rău şi suficiet de bun... un personaj complex, unul mare şi viu!

Theodor Bagwell - el e mai mult rău decât bun. Dar e inteligent şi e singurul pe care l-aş fi văzut supravieţuind la Sona. El a supravieţuit şi la Fox River... şiret ca o vulpe, se strecoacă pe sub pielea celor influenţi şi e mereu acolo unde se decid lucrurile. Şi când vine vorba de banii de la evadare şi când e vorba de Scylla... el e acolo, linguşitor cu cei puternici şi nesuferit cu cei slabi. Ucide de cele mai multe ori... îşi crează o familie artificială pe care o ţine cu forţa, dar dovedeşte că e om... şi o eliberează pe cea pe care a iubit-o. E impresionant! Şi e jucat impecabil de
Robert Knepper.

Paul Kellerman (interpretat de Paul Adelstein) îmi place că e până la urmă un oportunist. Deşi la început pare doar un executant, el tinde către mai mult. O serveşte pe d-na preşedinte, dar când se împute treaba şi constată că a pierdut legătura cu ea... iar afacerile nu i se mai învârt cum trebuie decide chiar să o ucidă pe "căţea". Apoi, o răneşte pe Sara... dar are sentimente faţă de ea pentru că o ajută după tentativa eşuată de a se sinucide. Devine congressman al Naţiunilor Unite la final... şi e cel care salveză situaţia pentru a doua oara, scoţându-i pe toţi din bucluc... în schimbul Scylla. Se ataşează cumva de Sara şi nu vrea să-i facă rău. E un om care are îndoieli că ceea ce face el e spre binele ţării... că el serveşte patria. Şi este inteligent... îmi plac personajele astea... oarecum diabolice, cu îndoieli... şi cu inteligenţă vie.

miercuri, 7 septembrie 2011

Imnul trunchiat... zic unii.

Am văzut pe net un articol despre imnul naţional. Ca să nu mai pierd vremea: textul spunea aşa - Marcel Pavel a trunchiat textul unde apărea numele de Train ca un comunist ce este... exact cum făceau ceauşiştii pe vremuri!
Eu mărturisesc că nu ştiu şi nici nu sunt prea interesat de ce a omis cântăreţul partea repectivă. Ce mi-a sărit mie în evidenţă a fost faptul că Marcel Pavel a subliniat la final următorul pasaj:
"Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!"
Mie sincer mi-a plăcut ideea! Adică, ia să-l lăsăm noi în pace pe Train - oricare ar fi el! - şi să ne construim o nouă soartă, la fel cum am reuşit să creăm un stadion modern... Deci nu văd de ce să-l amendăm pe d-nul Pavel. Consider că fragmentul pe care l-a subliniat cel care a cântat imnul este unul cât se poate de important. Noi o tragem în continuu cu "Deşteaptă-te române"... de parcă am dormi cu toţii şi trebuie să ne trezim ca la apel, doar în momente din astea importante... ca apoi să ne culcăm la loc şi iar să ne deşteptăm. Aş vrea să ne schimbăm... să avem şi noi o soartă la care să se închine ceilalţi. Sau măcar să o înţeleagă, să o accepte ca fiind una demnă! Asta e tot ce îmi doresc.
Meciul de aseară s-a vrut un început... din păcate brazdele de pământ care ieşeau de sub gazon şi prestaţia mediocră a ambelor echipe au fost elemente care au umbrit acest început. Că noi încă nu ne-am deşteptat. Ce soartă să mai croieşti în astfel de condiţii?

duminică, 4 septembrie 2011

Text prieten cu o vioară

Oricum ai merge - cap-coadă sau viceversa - tot o lecţie înveţi: totul este efemer... Şi vorbele mari, cele pompoase... afişate cu ostentaţie pe pereţi, pe tricouri, pe morminte... nu au de-a face cu lumea asta! Tindem să fim perfecţi, ne dorim înţelepciunea... dar ea e rece şi cât timp ne curge sânge prin vene, cât timp vedem şi simţim nu putem să uităm pur şi simplu că suntem oameni, că trecutul ne face ceea ce suntem... Nu putem să-l negăm orice ar fi.
Nu! Nu vreau să fie colorată! Nu trebuie să arate bine: trebuie să îndeplinească întocmai şi la timp cu sfinţenie funcţiile pentru care o cumpăr! Nu trebuie să imite imaginea unei firme foarte cunoscute, nu asta mă interesează! Îmi vine să o las moartă şi să plec de lângă taraba asta... dacă aşa ieftin mă crezi la minte. Nu sunt nici marinar, nici genul care ia "ce se poartă"...
Din nevoia de a avea ceva familiar în celula asta mi-am desenat pe un perete o fereastră lângă care am adormit, ca atunci când am căzut obosit pe bara din autobuzul 21, fără să mă sprijin cu mâinile... M-a făcut să sufăr faptul că ţi-a fost uşor să legi noi prietenii... nu mai pot să scriu mai departe! Nu are sens. Poate că ai văzut că mi-au dat lacrimile sau nu... oricum ar fi de ce ar mai conta? Cu toţii ştim că totul este efemer.
Atunci, de ce am mai mers la seminarul cu aberaţii gen "dezvoltare durabilă"? Nu ştiu... poate doar ca să mi se spună că... dincolo de toate cuvintele de pe slide-uri există o singură înţelepciune viabilă: "Viaţa e o junglă! Trebuie să tai în stânga şi-n dreapta... şi să mergi înainte ca să poţi să răzbeşti." Cu toate astea... totul e efemer!

duminică, 7 august 2011

Zeitgeist - moving forward. O minciună adevărată!

Ştiţi deja părerea mea despre mişcarea asta. Am scris şi despre filmele precedente... nu stau să caut acum link-ul. Pe scurt aşteptam în acest nou film, care face propagandă mişcării, să mi se explice clar cum va funcţiona societatea pe care ei o propun. Ei bine, tot nu m-au convins. Sau regizorul nu m-a convins. Şi aceastîă nouă producţie cinematografică e împărţită pe câteva capitole. Care încearcă în primul rând să explice o anomalie din societatea actuală... după care ni se propune o lume fabuloasă în care noi avem acces la orice aproape fără să facem nimic... căci maşinile veghează la bunăstarea noastră, totul devenind robotizat, automatizat şi bazat pe eficienţă maximă (resurse de energie regenerabile, distribuţi egală a hranei, folosirea în comun a maşinilor de transport şi nu numai etc.).
În primul rând... eu ştiam deja că la formarea unei personalităţi contribuie atât ereditatea (adică influenţa genetică), dar şi mediul. Şi am zis asta de mai multe ori. Luăm un exemplu simplu: un om oricât de inteligent ar fi din punct de vedere genetic... dacă s-a născut într-un mediu vicios sau sărac îşi va folosi inteligenţa să supravieţuiască şi prima va fi tentaţia răului. Pentru că el e primul exemplu care i se oferă de cele mai multe ori. Dacă are noroc... poate să evadeze. Dar doar dacă are noroc! Foarte mulţi rămân acolo învârtindu-se în cer. Deci prima parte a filmului nu mi-a zis nimic nou! Şi de fapt, nicio parte a creaţiei nu spune pentru un om, care gândeşte cât de cât, nimic nou.
Că economia nu mai are deloc de-a face cu ideea de a economisi... păi, la ce te aştepţi? Atunci când se urmăreşte doar profitul, doar n-o să creăm produse care să dureze mult! Că nu e eficient pentru noi! Să realizăm tot soiul de chestii care să coste puţin şi să se deterioreze repede, pentru ca oamenii să cumpere altele. Şi să facem profit. Apoi, vine ideea cu mărcile. Am creat nişte obiecte, dar le vindem scump de tot. De ce? Pentru că poartă o etichetă! Atât. În fapt, o anume geantă nu are cum să coste mai mult de 10 dolar şi la un preţ de nu ştiu câte ori mai mare! Ceea ce e absurd. Doar o etichetă să coste atât? De ce?
Că banii sunt creaţi pe îndatorare. Şi că datoria în bani... până la urmă e ceva virtual. Dar te ţine legat de un loc de muncă, îţi îngustează speranţa până ce devii robot... ca să plăteşti. Dar până la urmă pe ce se bazează acea hârtie pe care o editează o bancă? Pe nimic.
Sistemul de sănătate se bucură când lumea suferă de boli pentru că dacă ar fi sănătoasă ar scădea profitul. Şi bazându-ne doar pe profit putem să luăm decizia - cum spuneau unele cărţi - de a crea chiar viruşi. Nu spune filmul, dar nu ar fi fost rău să o facă. Aşa pentru propagandă.
Apoi, petrolul... pe el se bazează economia la nivel mondial. Dar el e o resursă care, într-un final, se va duce dracului. Şi va trage în jos şi lumea. Colaps.
Ştiu că sărăcia ucide mai multă lume decât: războiul, crimele, violenţa în general. Sărăcia şi conştientizarea faptului că eşti inferior pentru că eşti sărac... te fac din start o victimă a sistemului acesta. Tot ce spune filmul e corect. E adevărat!
Chiar şi sistemul pe care-l propune. Cu ideea de a localiza fiecare resursă şi a o trasporta cât mai eficient acolo unde e nevoie de ea (în linie dreaptă de la A la B), de a crea oraşe în care să existe o anume organizare... Teoretic totul pare fantastic. Pe hârtie totul e frumos. Eficient! Da, este!
Dar e o minciună! Ei spun la un moment dat că trebuie să respectăm legile naturii, dar ne propun să trăim într-un oraş megarobotizat - în care maşinile să lucreze pentru noi - iar noi să avem un parc acolo ca loc de relaxare. Şi spun că e un nonsens să credem că ne vom lenevi! Spun că e se bazează pe ştiinţă, dar vin cu argumentul: credeţi-mă pe mine că vor fi destui voluntari (cam 3% din populaţie), care să aibă grijă de utilajele care să menţină producţia şi funcţionarea corectă a întregului mecanism. Or, eu nu pot să vin cu: credeţi-mă pe mine... că n-o să aibă nimeni chef să-şi irosească viaţa lângă nişte aparate fără viaţă atâta timp cât afară ceilalţi trăiesc pe munca mea... gratuit! Eu ce câştig? Trebuie să-i dai ceva omului. Că voluntar eşti la început... dar apoi? Sigur pot să spună că fiecare trebuie să presteze câteva ore în folosul binelui colectiv. Dar ei nu s-au gândit la asta. Adică, omul ştie că şi lui îi va fi bine dacă stă câteva ore pe zi lângă nişte chestii pentru că va fi înlocuit... şi-i va veni rândul abia peste săptămâni. Că fiecare membru va face la fel. Dar vor fi toţi la fel de profesionişti? Oare nu vor dormi acolo? Şi vor ignora atenţionările. Sau le vor minimaliza. Pentru că mai au doar 10 minute şi ies din tură? Eu întreb.
Şi mai am o întrebare: în film ni se spune la un moment dat că, dat fiind faptul că tindem să facem risipă, hai să eliminăm proprietatea privată. În sensul că avem o maşină. Foarte frumos. Dar tu ai nevoie de ea doar două ore pe zi, cât te duci la lucru şi cât te întorci. În rest, ea stă parcată acolo în faţa întreprinderii unde lucrezi. De ce nu ar folosi-o altcineva în timpul ăsta? Şi s-ar întoarce când tu scapi. De fapt... dacă nu e nici de muncă... eh, dar să lăsăm asta. Până la urmă... oare n-or să apară conflicte din cauza unei întârzieri? Sau o să facem în aşa fel încât maşina să ştie exact ce are de făcut? Şi atunci, dacă cineva are totuşi de gând să facă alt drum, se întâmplă un neprevăzut? Ce face? Ah, telefonează şi anunţă... şi vine o maşină de rezervă. Bine. Aici... pot să accept. Ce nu pot să accept e faptul că îi vom întreba pe oameni ce vor să consume şi le vom oferi... Adică, vrei banane? Păi, unde cresc? Acolo, acolo şi acolo... şi le aducem. Problema e că omului i se cam năzare să aibă pofte. Şi nu şi le poate raţionaliza. Rezerve? Păi, şi cum e cu risipa? Când vine vorba de hrană... nu poţi să spui îi oferim ce vrea. Mai ales când promiţi paradisul! Pentru că e cam greu să satisfaci cele mai variate pofte... fără să faci şi risipă! Altfel, creezi prin manipulare nişte tendinţe... şi gata. Şi care e diferenţa între tine şi cei de dinaintea ta? Niciuna!
Ah, era să uit! Cică: în societăţile egalitare... tot ce e rău, din punct de vedere statistic, e la cote foarte scăzute. Am şi eu o întrebare: care sunt societăţile pe care le-aţi studiat? Unde sunt ele? Dacă spuneţi că America e coruptă, că acolo sunt bănci ticăloase, că politica e demonul şi că banul este instrumentul ei... (lucruri adevărate) unde se găsesc societăţile egalitare? Vreau să le văd şi eu! Sincer! Spuneţi că vă bazaţi pe ştiinţă, dar umblaţi cu aproximaţii de genul: credeţi-mă pe cuvânt şi societăţi egalitariste... Poate că e corect, adevărat! Dar vreau să văd întâi societatea asta... şi pe urmă te cred!

Cataloghez filmul şi iniţiativa asta drept o minciună adevărată: tot sistemul propus e bun şi ar funţiona cum e pus pe hârtie, numai că oamenii nu sunt roboţi! Nu le poţi anticipa reacţiile legate de consum, sunt leneşi... şi au tendinţa să invidieze. Au pofte... şi dacă nu pot fi satisfăcute... devin frustraţi!

P.S. apropo, am văut filmul cu o subtitrare produsă de unul care nu ştie să scrie româneşte corect: scrie "creem", iar pe "eventualy" îl traduce cu "eventual", când de fapt cel care vorbeşte se referă la "în cele din urmă". Din cauza lui google translate.

luni, 25 iulie 2011

Contabilitatea pe înţelesul tuturor!

După cum bine ştiţi (sau nu! că doar nu e neapărat să ştiţi) urmez în acest moment un curs de contabilitate. O să o ţin aşa din curs în curs... şi n-o să ajung la niciun rezultat. Dar cel puţin am înţeles ceva: cum stă treaba în contabilitate. Deci ea vorbeşte despre gay... activ şi pasiv.
Regula de aur e că... activul e egal cu pasivul! Ca în orice cuplu... nu? cei doi sunt egali... sau nu? :| Iar atunci când creşte ceva la activ... intră aceeaşi cantitate şi la pasiv, sper că aţi înţeles cum stă treaba! Dacă scade la activ, scade şi la pasiv... Că doar nu poate să crească la unul şi la celălalt ba!
Iar dacă la activ creşte, iar la pasiv ba... că nu vrea el atunci să-i crească nimic... păi, se înmoaie şi activ, intră la apă rece - cum s-ar zice - şi scade la loc!
Dacă-i creşte ceva lu' pasiv, iar activul nu-i prin zonă... asta e deja înşelătorie! Deci va trebui să facă repede cumva să-i scadă... ca să nu se prindă activul de situaţie... şi să rămână în continuare egali!

P.S. Asta a fost toată lecţie... simplu! Nu?

joi, 21 iulie 2011

Azi am rămas UAU!

Viaţa te ia pe nepregătite şi-ţi oferă nişte bucăţi dure precum pâinea ţinută mult timp în dulap... ştiam asta, bănuiam că de la groaznic la sublim... nu sunt decât foarte puţini paşi!
Am fost la Galaţi... am avut nişte treabă. Pe strada Basarabiei cum mergeam eu aşa destul de distrat observ că dintr-un fel de incintă improvizată dincolo de gardul obişnuit în linie dreaptă... dintr-o dată cineva (fără să ştiu cine) a aruncat nişte apă... murdară. Îmi zic în minte... să fie atent când trec pe acolo, să nu mă stropească şi pe mine. Ca atunci când trec strada pe trecere şi nu pot vedea ce se întâmplă în stânga. "Ăştia te calcă fără să te vadă!"... aici ar fi fost mai potrivit ăştia te stropesc fără să te vadă. Aşa că m-am apropiat cam cu grijă aşa... şi am trecut pe acolo temător. Când am dat să văd ce se ascunde după acea "cortină" impermeabilă am văzut nişte copii, o femeie, iar după colţ un bărbat spăla cu săpun nişte rufe... Vizavi de asta e un club "Night" cu nişte desene tip anime foarte sexy afişate pe pereţi (voiam să fac o poză... dar am zis că nu merită efortul). Şi imediat de la acea incintă improvizată vine intersecţia cu strada Ştiinţei... la numărul 2, prima clădire fiind cea a Facultăţii de automatică şi calculatoare. M-am uitat atent la treaba asta.... Şi am zis UAU! Cum poate o familie care şi-a pierdut casa să şadă practic lângă acea instituţie de învăţământ şi... nimeni să nu facă nimic! Şi clubul acela întregeşte situaţia... Am mai văzut case făcute din nimicuri, dar erau la margine de sat, undeva într-un loc care părea uitat de lume. Asta m-a bulversat într-un mod ciudat. Lipsă de sens totală. Iar pe strada Ştiinţei - linişte şi pace în jur de ora opt.
Când m-am întors de la Galaţi... cu trenul... am zis să nu stau în vagon jos (că-mi părea cam aglomerat) şi m-am urcat la etaj căci era "mai aer". La un moment dat (parcă de pe la Barboşi) s-au urcat în tren două femei, care purteu în braţe doi copii. Una din ele în jur de 30 de ani - avea o fetiţă - iar cealaltă, care nu-mi părea să aibă mai mult decât am eu (cred că avea în jur de 20-23 de ani, cel puţin asta era aprecierea mea) avea în braţe un băiat (mai mic decât fetiţa). Copiii erau amândoi murdari!!!! Pe feţe erau jegoşi! Şi una dintre femei (cea mai în vârstă) nu s-a sfiit să-şi sărute odrasla murdară. Dar să-l speli nu ştii femeie? Să-l îmbraci cu haine curate? Mă întrebam ce vină au copii respectivi că s-au născut în astfel de familii? Ce vină? Fetiţa s-a plimbat chiar pe acolo prin compartimentul meu... s-a urcat pe scaunele din faţa mea (am lăsat-o să facă ce doreşte: nu ştiam ce să fac! mi-era cumva frică să nu pornească brusc trenul şi să cadă să se mai întâmple Doamne fereşte! ceva...). Jucăuşi ca nişte copiii...
A venit şi controlul! Eu am întins biletul... cele două femei au chemat-o pe doamna cu capsatorul mai aproape să-i spună nu ştiu ce. Apoi, cea mai tânără a ieşit împreună cu cea în uniformă... şi cred că i-a dat 5 lei. Că aşa se lăuda. Că a primit 5 lei... ca să coboare la halta următoare!
Am ajuns acasă, la Brăila vreau să spun... cu întârziere! vreo 8 minute. Am urcat în autobuzul 10 şi acolo m-am aşezat pe un scaun. Mă uit undeva în dreapta... văd pe unul care înjura aiurea aşa. Vorbea de unul singur, înjurând. Nu ştiu pe cine era nemulţumit. Dar am zis iar... UAU! Dimineaţă am ascultat discursul la telefon al unuia care se aşezase vizavi... vorbea tare că avea căştile în urechi. Ciudat! Nu a fost de uau... dar...
Am ajuns acasă şi era să adorm în faţa televizorului! Sunt extrem de obosit... şi destul de marcat. Practic nu am argumente la nimic! Totul mi se pare fără rost! Absolut fără rost! Viaţa e o mizerie... şi mai ales una fără rost!

marți, 19 iulie 2011

Astrologia?

Astrologia este ştiinţa care încearcă să pună în legătură evenimentele cosmice cu cele omeneşti. Mai pe înţelesul tuturor: viaţa noatră e influenţată de mersul planetelor, al asteroizilor, al stelelor şi probabil prafului cosmic.

Există şi credinţe străvechi conform cărora fiecărui om la naştere i se atribuie o stea, o soartă, un înger păzitor şi aşa mai departe. O cruce dacă vreţi. Iar când piere... cade o stea. Chiar în balada "Mioriţa" există simbolul acesta: "Că la nunta mea/A căzut o stea". Practic, stelele influenţează nu direct viaţa unei persoane, ci prin intermediul acţiunilor asupra stelei ce corespunde omului respectiv.

De aceea, probabil, astrologii ne atenţionează că harta fiecăruia dintre noi (momentul naşterii, circumstanţele, locul etc.) e foarte importantă în determinarea caracteristicilor şi destinului fiecăruia. Naşterea într-o secvenţă anume poate corespunde unei zodii - care va da doar nişte direcţii generale - pe când determinarea exactă, precisă a destinului necesită cunoaşterea şi identificarea stelei fiecăruia. Cea care-l călăuzeşte din momentul înfiinţării în lumină, până în clipa când se stinge.

Fizica admite ideea că planetele se influenzează reciproc (prin câmpul gravitaţional).

Dar tot astrologii ne spun că fiecare om dispune. Adică, fiecare are dreptul să aleagă. Dar dacă e să privim logic evenimentul naşterii noastre, care ar coincide cu naşterea unei noi stele, ne punem întrebarea dacă în cer e la fel. Adică, steaua noastră... chiar poate dispune. Ea nu se mişcă în conformitate cu legile fizicii?

Aşa cum deterministul Laplace spunea că poate să prevadă orice eveniment, dacă ar avea la dispoziţie o ştiinţă care poate prevedea mişcarea fiecărui atom... aşa şi astrologul ar fi capabil să prevadă viitorul cuiva dacă ar cunoaşte toate influenţele planetare asupra stelei fiecăruia?

Ar putea să ne contrazică cei care au coborât mai tare în cunoaşterea particulelor la nivel subatomic... acolo unde se aplică principiul probabilităţii.

Nimeni deocamdată nu a dat un răspuns clar asupra determinismului sau nedeterminismului. Astrologii înclină către un determinism în care fiecărui om i se aruncă în faţă nişte opţiuni, el fiind totuşi cel care alege până la urmă.

Ce facem atunci când suntem puşi în dilemă? Adică, atunci când alegem între două rele, la fel de cumplite!? Asta înseamnă dilemă! Ne pune viaţa în dilemă? Soarta? Dacă da... De ce?

P.S. e un text cu care am participat la un concurs! :)

joi, 14 iulie 2011

Bueiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!

Platon, din lumea ideilor lui de acolo, îşi dă palme! E cu moralul la pământ, se va ascunde în munţi şi va juca şah până la Judecata de Apoi. De ce? Pe mine mă întrebaţi? Întrebaţi-l pe el... Eu de unde era să ştiu aşa ceva?
Bueeeeeeeeeeeeeeeeeeiiiii!!!!!!!!! Păi, pă d-astea-mi eşti. Cum ai zis? (tu taci dracu' şi noteaz-o p-asta!): "Nici Allah nu mă va scoate din maşină"? Bueeeeeeeeeeeeeeiii! Ce-ai zis, bueeeeeeeeiii? Cum îndrăzneşti să sfidezi oraganu'? Şi mai presus de toate... pe organul lui Allah!!!!!!!!!!! Bueeeeeeeeeeeiii... ia treci tu trei nopţi să vezi cum e să dormi la ţambal şi să-ţi administrăm o sfântă de bătaie... ruptă din rai! Bueeeeeeeeeeeiiii! Păi, pe d-aste-mi eşti neicuşorule?
"Did you call me Lotte?"
"Truth is for suckers, Johnny Boy!"

miercuri, 6 iulie 2011

Bă, sunteţi proşti!

Dacă mai aud mult vorbindu-se despre "dezastrul de la bac" mă enervez... şi fac urât de tot! S-a sinucis unul... putea să se sinucidă şi dacă era singurul care nu lua bacul... acum chiar nu avea de ce să facă un asemenea gest. Adică, e unul dintr-o mulţime, e un caz izolat. Sigur, dintr-o mulţime arătată cu degetul de toată lumea, dar se poate aşeza mai printre rânduri şi nu-l remarcă nimeni! Îi lasă pe cei care au petrecut după bac în faţă, că nu le crapă deloc obrazul de ciudă şi el stă mai în linia a şaptea. Că sunt multe linii! Până la 60% sunt destule rânduri. Ia loc pe ultimul să nu te vadă lumea!

Ştiţi ce n-am înţeles eu cu privire la marea descoperire a camerelor de supraveghere? Bă, şi astea tot de oameni sunt monitorizate! Fie că sunt profii în clase, fie că sunt camere... tot nişte oameni supraveghează. Prin urmare dacă se pot închide ochii când nu sunt camere, de ce nu se nu s-ar mai putea aşa ceva atunci când sunt camere? De ce?... nu dau bine pe înregistrare? Păi, nu prea dau... dar cine ia la mână fiecare înregistrare? Păi, nişte oameni din minister... bănuiesc. Şi ăştia nu pot să închidă ochii de dragul ideii că mâine n-o să mai huiască toată presa din cauza faptului că s-a picat pe capete la bac? Ba da...

Eu cred aşa... că la toamnă o să se închidă nu numai ochii, ci şi camerele din necunoscute motive tehnice, că se va copia şi că va exista promovabilitate de 98%... iar ăia care nu au luat nici acum nu o să se mai sinucidă.

Eu nu am înţeles ce aduce aşa nou acest sistem bazat pe camere de supraveghere la examen! Serios! E la fel ca înainte numai că au adăugat nişte ustensile care să facă şi filmul. Ştiu că acum există pericolul ca să apară prin presă neoficial înregistrări "suspecte" şi să se pună în discuţie corectitudinea probelor date, dar se poate preveni şi această nenorocire! Înregistrările să nu fie ţinute decât o lună în arhivă, după care însuşi Daniel Funeriu să supravegheze "arderea" datelor!

Bacul de anul acesta a fost un experiment eşuat! De la toamnă încolo se va intra în normal. Căci a greşi e omeneşte! Şi cu asta putem justifica orice! Chiar şi frauda... deşi greşeala e neintenţionată!

De aceea le spun tuturor... că sunt prea proşti dacă ei cred că introducerea camerelor este un element care schimbă ceva. I-a speriat pe oameni pentru că e ceva nou, dar dacă vor învăţa să ignore ameninţarea asta şi să spună că e în interesul lor să se închidă ochiul... chiar şi cel mecanic... atunci se va închide. Tot oamenii supraveghează până la urmă! Şi se pot scuza că nu au fost atenţi la un moment dat. Nu e un computer care să ia decizii 100% corecte... pe baza unor parametri stricţi. Şi aici ar fi existat şansa fraudei... mai ales că nu există parametrii ăia 100% corecţi. Pentru că şi computerul tot de om e creat.

marți, 5 iulie 2011

Eu sunt pentru DA

Cu majuscule bineînţeles! Şi nu, nu mă refer la celebra alianţă DA (Dreptate şi Adevăr) şi nici la Da-ul pentru suspendarea d-nului Băsescu. E vorba despre politică după cum bine v-aţi dat seama, dar să începe cu începutul.
Am vrut să scriu ieri despre asta, dar din cauza subiectului cu bacul... textul se lungise şi mi-a venit o lene de scris că am zis să închei. Şi am încheiat, dar ieri a fost o zi lungă... pe lângă faptul că am luat 10 la examen (aplauze) am mers şi cu tramvaiul. Şi acolo am dat de un afiş al Consiliului Judeţean. Era mare pe partea din faţă, acolo unde e cabina vatmanului (d-nu' Batman! te-am aşteptat în staţia aia... de mi s-a făcut rău!).
Eu am crezut că e o glumă... am citit de multe ori printr-un ziar local faptul că vrea nea Stancu (vedeta de acum o lună de la Realitarea Tv) să organizeze un referendum cu privire la "regionalizare", ziceam... n-are cum! Chiar aşa? Şi când m-am uitat mai bine pe afişul respectiv: 24 iulie 2011... referendum. Şi întrebarea este: vreţi să fie desfiinţat judeţul Brăila? Eu... DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! M-am dus acasă şi le-am spus alor mei... tata cică n-are cum! Pleacă de aici cu glumele. Eu îi zic... e pe bune... şi-mi zice cică: şi ce? mergem la vot şi spunem NU! Eu... de ce? Să spunem DA! Cum? Aşa ceva? Să se ducă toate bogăţiile la alţii? Deci votăm NU... şi gata. Dacă e să informăm lumea: toată ţara e deja "regionalizată"... judeţul Brăila nu se va desfiinţa! Nu are cum... zona asta o să se numească tot Brăila. Apoi, zone de interes vor fi şi de aici încolo... şi corupţie la fel... şi oameni cu influenţă la nivel local şi aşa mai departe. Nu se va schimba nimic. Doar că vor avea să spun aşa... nişte şefi în plus unde să deconteze (asta dacă nu-i au deja!). Că o administraţie locală trebuie să rămână! Ar fi absurd să se ducă toate la dracu'... după ce că trenurile merg cum merg... să trebuiască să plătesc nu ştiu ce taman la dracu' în praznic, să iau o foaiei undeva la mama dracu' etc.! Că vor mai zbura nişte oameni pe o parte şi vor fi reinstalaţi pe altă parte... eh, ce vrei nişte bani pentru şef trebuie să mai intre de undeva. Doar nu i-o lăsa să moară de foame!
Eu aşa văd lucrurile şi cred că le văd corect. Adică, nu se va schimba nimic! Doar la nivel de formulă, la nivel de limbaj... unele chestii vor fi denumite altfel, dar se vor ocupa în continuare de aceleaşi lucruri! Aşa că... am să spun DA. Vreau să văd cu ochii mei "schimbarea"!

P.S. nu-mi vine să cred... am luat la bac aproape cât a luat Badea :)))) 8.96... şi sunt sigur că la 3 materii aş fi luat şi mai mult. Eu am dat la şase... obiecte... şi ştiu că s-a copiat lângă mine. Eu nu m-am priceput la asta... aşa că am luat cât am luat. Dacă şi trei materii e greu să înveţi atunci bine!!!!!!!!!! :)

luni, 4 iulie 2011

titlul 1

Boooooon! Astăzi s-au întâmplat foarte multe... Am aflat că e ziua cuiva anume... şi i-am urat indirect la mulţi ani! I-am dat şi nota 10... nu ca ăştia la bac, care au aruncat cu 2 şi 3 în stânga şi-n dreapta. Am văzut că Daniel Funeriu, prost aşa cum îl credeţi, a zis un adevăr: Băăăăăăăă! puneţi dracu' mâna pe carte! Asta e realitatea... asta este... deşi el nu are dreptul să fie doar un agent constatator, ci ar fi trebuit ca prin reforma sa să se schimbe ceva - în bine! Că de fapt lucrurile stau extrem de prost, ştim... că se copiază în draci, că profii nu mai au chef, că nu sunt plătiţi şi nici pregătiţi... că elevii sunt cu nasul pe sus, că părinţii încurajează asta trimiţându-i la meditaţii... dând de pomană bani ca ăla mic să se ducă acolo să nimic... proful fie că ăla învaţă, fie că nu... el ia oricum banii! Copilul se duce la şcoală ca să înveţe! Vina e a celor care nu învaţă! Adică a elevilor. Eu... personal... nu am rupt rândurile... că dacă le rupeam eram plecat acum din ţara asta, dar vă garantez că aş fi luat şi acum cel puţin 8 la bacalaureat. M-am uitat pe subiecte şi dacă alea sunt grele... atunci nu ştiu ce anume se va alege de oamenii viitorului.
De astăzi... puteţi să-mi spuneţi domnu' inspector... de protecţia muncii! Că am avut examen şi l-am trecut cu 10! Uh... ete, na! Nici nu m-am stresat, am dormit neîntors noaptea trecută după ce am băgat în mine nişte seriale toată ziua de duminică! M-am trezit dimineaţă cu gândul pe care-l avusesem joi... învăţ! Fără computer, fără nimic... doar învăţ. Dar am zis... haide mă, măcar să-mi verific şi eu e-mailul să văd ce joburi mai sunt disponibile. Apoi, ia să văd eu ce a mai făcut Suro... şi am mai lăsat un episod... Se făcuse cam 11 fără ceva. Zic: la naiba... l-am pierdut pe Badea! închid computerul, băg în mine nişte unt cu ceai... şi caut foile. Catastrofă! De la ploaia de joi... mi se făcuseră varză scrisul... pe foi. Semn! Aşa că m-am pus în pat, cu privirea în tavan şi am început să mă gândesc la o scriere pe care o am în cap de ceva zile... zic să o termin, dar nu am chef... aşa că m-am gândit la ce să scriu. O să fie chiar bună! Şi apoi... am "învăţat": la 1 e a, la 2 tot a, la 3 e c, la 4 a şi c, la 5 e a, b, c, d... şi vi le pot spune şi acum! Că după cursul care cică a durat 40 de ore (din care scădeţi voi cam pentru fiecare zi câte jumătate din timp şi două vineri care nu s-au făcut... adică maximum 12 ore!... că doar învăţăm "ca adulţii") am făcut o "recapitulare" unde ni s-a spus care sunt subiectele. De către lectorul pe care eu l-am apreciat cel mai tare. Asta pentru că mi-a explicat clar ce şi cu ce se mănâncă un curs de inpector SSM! Şi în ce constă activitatea asta. Eu nu ştiu de ce se chinuie oamenii ăştia să ne forţeze practic să ne facem un business, că dacă eu aveam bani... nu m-aş pune în viaţa mea să-i fac instructajul cuiva în ceea ce priveşte protecţia muncii. Aş angaja pe cineva care să se ocupe special de asta. Indiferent ce aş face! Deci cursul mi s-a părut inutil! La fel... am socializat şi am întâlnit aici oamenii foarte interesanţi! Foarte educaţi! Mult mai inteligenţi decât mulţi dintre cei pe care i-am văzut la cursul de manager de proiect! Şi aici chiar am învăţat ceva! Serios!
E bune bre şi "bloagele" astea... că am aflat şi eu că luna iulie e încărcată de snooker! Toată... de pe 7 până pe 26... deci toată!

marți, 14 iunie 2011

România ca un pepene sau o halcă de şuncă din Tom şi Jerry

Observ că nu mai încetează "regionalizarea" ţării noastre... că secuii vor să aibă zona lor în care să-şi exercite influenţa. Mie cearta asta pe feliile din România împărţite după interese politice (cum altfel?... şi pe noi nu trebuie să ne întrebe nimeni?) îmi seamănă cu o veche ceartă din serialul de desene animate "Tom şi Jerry". E acolo un episod în care Tom, Jerry şi Spike... reuşesc cum-necum să ajungă la un acord. Nu ştiu cine sunt personajele... că dacă l-aş asemăna pe Băsescu cu Spike... s-ar supăra d-nul Vasile Blaga (cu care am ţinut la alegerile din PD-L, vă amintiţi doar) şi eu nu doresc un asemenea lucru! Aşa că vă las pe voi să împărţiţi personajele...

Ei bine, cele trei animale se împrietenesc şi... ce să vezi? Dau de o halcă de carne/şuncă... nu am ştiut niciodată ce e chestia aia... care cade dintr-un camion cu marfă, ce se împiedică într-o denivelare a străzii. Bucuroşi cei trei o iau şi o duc în casă, o pun pe masă şi de aici începe disputa. Cum să împartă halca de carne. Toţi vor partea mai mare şi-şi desenează pentru sine câte o parcelă cât mai mare... Din fericire, halca nu reuşeşte să fie halită de ei pentru că are norocul să ajungă în canalizare... şi aşa se duce dracului şi prietenia. Iar personajele încep din nou să se ciomăgească utilizând cratiţe, tigăi... bare de metal şi ce mai au la îndemănă.

Mă întreb cât o să mai dureze ţara asta?... când o să se ducă dracului? adică în subteran... la fund. şi să-i lase pe toţi ăştia care vor continua certurile lor inutile şi instinctuale în continuare la televizor.

P.S. hamsterizarea jurnaliştilor cred că se referă mai mult la faptul că nimeni nu mai caută cu adevărat, nu se mai fac anchete serioase... ci se mestecă repede ce dă toată lumea. Că în loc să căutăm unii într-o parte, alţii în alta... să dezvăluim... vorbim despre aceleaşi subiecte... pentru că toţi le au... din diferite puncte de vedere. Nimeni nu vine din teren cu altceva... sau dacă vine e copiat imediat fără să se facă verificare. S-a întâmplat ceva penibil în felul ăsta... de 1 aprilie o publicaţie locală a dat pe prima pagină nişte informaţii false. Iar altă publicaţie, din dorinţa de a avea şi ea subiectul cu pricina, a copiat fără să verifice... Şi... iată că s-au făcut de rahat! Dar la acea publicaţie se aşteaptă în continuare la coadă... căci e gratuită. "De parcă ar pute hârtia pe mormânt".

Şansă şi neşansă...

Aşa că oameni care sunteţi liberi şi vă permiteţi luxul de a vă uita la stele bucuraţi-vă cât mai tare de ce aveţi! Şi nu mai fiţi ipocriţi şi nesinceri faţă de voi înşivă... lăsaţi dracu' ipocrizia "iubitorului de animale" că nimeni nu spune nimic când sunt eradicaţi ţânţarii, şobolanii sau gândacii de bucătărie... cu substanţe otrăvitoare! Şi nimeni nu e prieten cu puil sau cu vita din farfurie!
Viaţa asta e o mizerie, dacă am putea să ne batem de la egal la egal cu toţii - ca samuraii, cinstit şi fiecare să-şi vadă apoi locul în societate, oricare ar fi el... să înţeleagă că e important să fii acolo unde eşti şi să-ţi permiţi să te refugiezi în vacanţe banale chiar... dar după care să revii revigorat. Să nu vezi zâmbetul sarcastic din ochii celorlalţi pentru că tu eşti inferior. Să-ţi permiţi să fii sincer, sincer cu toţi din jur şi mai ales cu tine. Sincer până la epuizare!
A murit Papan Chilibar. Şi după el urmează comentarii "borfaş", "ţigan"... bine că a murit. Că nu ne plăcea să ne spargă casele. Ceea ce e corect. Nu ne plăcea deloc! Numai că noi... ne lăsăm prostiţi de Elena şi de Traian şi Crin şi Victor şi cine or mai mai ei, de mass-media şi de subiectele care sunt tocate zilnic... şi în loc să înţelegem de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă, noi întrebăm năuci, haotic în continuu "ce se întâmplă?". Nu vedeţi? Şi dacă vedem şi de ce ni se întâmplă nu reacţionăm deloc.
Omul care a murit de leucemie... poate nu merita asta. A avut neşansa să se nască într-un mediu în care singura lui opţiune era ori fură să trăiască, ori moare. Aşa e viaţa în unele medii. Cu ce a greşit el? A ales el să se nască acolo? Nu. Atunci cu ce a greşit? Că a avut o şansă de a juca într-un film (l-a interpretat pe Ursu' în "Eu când vreau să fluier, fluier") şi... după aceea... nimic. S-a dus pe la interviuri... avea cazier. Ce să fac se întreabă? Ce ştiu... logic. Că nu poţi să înduri pur şi simplu! Faci şi crimă când viaţa te împinge la aşa ceva. Însă nimeni nu înţelege că dincolo de faptele astea se ascunde un trecut... şi că nu cu toţii avem şansa să avem un trecut care să ne ofere nişte modele civilizate de a trăi. Unele suflete sunt atât de viciate încă de la o vârstă fragedă că nu pot fi condamnate decât la iad pe sistemul acesta. Dreptate şi egalitate... de unde... atâta egalitate şi dreptate? Unii aleg să se drogheze sau eu mai ştiu ce... şi noi în loc să ne gândim cum să oprim tentaţia pentru aşa ceva, ne gândim cum să prindem pe cei care vând droguri şi atât. Ne gândim cum să închidem magazine de vise şi atât. Facem marşuri ipocrite şi atât! M-am săturat să vă adunaţi după reţeaua aia de căcat a voastră şi să vă împrăştiaţi apoi în restaurante să râdeţi... că aţi fost la marşul nu ştiu care. Nu mai suport ipocrizia lumii!
Şi faptul că toţi ceilalţi care au avut noroc în viaţă spun "cine-i pune?". De parcă bine şi răul sunt nişte idei fixe. Iar cei care o fac sunt doar borfaşi, hoţi, criminali... şi îi vom condamna la nefericire pe viaţă. Fiecare vrea să trăiască... să se bucure de lucruri simple. Voi care vă permiteţi să mergeţi la mall şi să vă cheltuiţi banii pe un suc care să coste mai mult decât face, priviţi lumea din acvariul vostru... de parcă nu v-ar putea atinge. Dar uite că atunci când uneori oameni din aceştia sparg geamul şi intră cu forţa în viaţa voastră... nu pricepeţi că e un sistem întreg în spatele lor care i-a condus către încălcarea codului penal. Nu sunt ipocrit... dacă fură să plătească pentru fapta lor, dar... apoi să aibă şansa să se reabiliteze. Să fie un sector dedicat chiar ăstatora care calcă strâmb, să fie direcţionaţi acolo şi... chiar promovaţi ca oameni. Nu izolaţi. Nu respinşi... nu uşi închise. Căci omul acesta cu trei copii... a încercat să se angajeze şi nu prea avea pe unde. Pentru că era greu să fie crezut!
Constat... până la urmă că şi eu am aşa... un fel de blazare că vreau să mă bat de la egal la egal cu lumea... că nu am avut şansa la timp să mă informez de anumite chestii... şi că am făcut multe alegeri eronate. Iar acum e deja prea târziu... şi cum să nu-ţi vină greu când vezi numai uşi închise, promisiuni mincinoare, cereri din toate părţile... şi iar uşi închise, neîncredere... şi să nu ţi se rupă de toate la un moment dat şi ori devii robot... ori te sinucizi în diferite moduri... temniţa e unul din ele, drogurile altul... strada... cei cu priviri goale care cerşesc (vagabonzi/boschetari) tot nişte oameni morţi sunt. Mă întreb uneori de ce se mai agaţă de viaţă? îmi par că nu mai au decât instinct de conservare... nişte epave în derivă plutind pe valurile vieţii. Sau poate pentru că încă mai speră... instinctual cumva... poate că-şi dau seama şi ei de starea în care se află şi visează şi ei că or să dea lovitura... sau poate e doar alcoolul şi uitarea! Adică tot moartea.
Şi ştii care e problema? Că adevăraţii rău-făcători... sunt chiar sub nasul nostru şi noi le dăm voturi şi aşteptăm lumina care nu vine... şi în loc să ne revoltăm... îi credem din nou şi din nou... Şi ne luăm de borfaşi din aceştia găinari... că de cei importanţi ne e teamă... interlopii sunt respectaţi deşi noi suntem mai mulţi ca ei! şi... nu rezolvăm niciodată problemele...
vreau o lume dreaptă... în care să nu conteze în primul rând şansa. Deşi omul acesta a jucat într-un film nu s-a găsit niciun om cu bani care să-i ofere ceva... în primul rând educaţie... şi apoi o slujbă. Dar una adevărată.
E destul de incoerent şi cred că prost scris textul acesta... dar îl las aşa...

sâmbătă, 11 iunie 2011

Dirt-track cu trac la Brăila

Azi, pe Municipalul din oraşul de la malul Dunării, a avut loc o etapă a calificărilor pentru Campionatul European de dirt-track. Am fost să văd şi eu spectacolul... care în mare partea meritat. Dar nu pentru că brăilenii care au organizat au făcut o treabă excepţională, ci pentru că sportivii care au venit la Brăila au fost dintre cei mai buni. Ţările care au trimis alergători la Brăila au fost: "Cehia, Slovenia, Italia, Ucraina, România, Croaţia, Ungaria, Rusia, Austria şi Polonia" - ultima fiind chiar ţara în care dirt-track-ul este un sport naţional. Am folosit ghilimelele pentru că aşa spus ziarele, deşi la prezentarea celor care au concurat eu nu am auzit Austria, ci Marea Britanie... deşi după numele rostit acolo... părea mai degrabă din Austria decât din Anglia... dar hai să zicem că a fost o greşeală de ortografie! Deşi nu e una minoră!
Dar hai să trecem la treburile catastrofale: cum să ai concurenţi români dacă de fiecare dată când sunt anunţaţi la linia de strat motoarele lor se blochează?! O singură cursă a reuşit un brăilean să facă şi el ca lumea... şi a câştigat-o... dar strâns. Semn că nu e total incapabil, dar dacă n-are pe ce să concureze normal că nu reuşeşte nimic. I-am suspectat de blat pe români (că au mai fost şi de prin Bucureşti sau Sibiu) că fiind gazde au zis să fie ospitalieri... n-avea rost să-i încurcăm pe cei care vin aici să ne arate cum e de fapt treaba cu motociclismul. Adică, i-am lăsat... dar ne ducem la ei acasă şi-i mâncăm fripţi pe motor! Care funcţionează cu metilen... alcool metilic.
Noi nu-i încurcăm pe alţii, ci ne încurcăm între noi! Când au fost la start trei români - doi dintre ei s-au ciocnit şi a rezultat şi o accidentare. Nu gravă (cel puţin aşa părea atunci... că nu s-au făcut investigaţii seriose, ci sportivul s-a ridicat şi trai neneacă), dar nu cred că i-a plăcut omului ăla să cadă şi să se lovească de gardul de fier! E aiurea să se întâmple asta... când cei din Polonia sau Slovenia făceau spectacol ridicându-se într-o roată în timpul cursei! E o diferenţă de talent şi pregătire... faţă de noi. Şi hai să recunoaştem: nu aveam motoare!
Şi cel mai grav a fost faptul că nu a funcţionat sistemul de start corect. La un moment dat banda nu se mai ridica! Şi a fost suspendată cursa. O etapă ne-au dat şi nouă şi noi ce am făcut? în loc să punem bă fiecare şurb să meargă la fix... am lăsat aşa... şi uite ce a ieşit. Comentatorul "din iarbă" spunea că astfel de erori se mai întâmplă mai ales când e vorba de o competiţie internaţională... ceea ce e de-a dreptul drăguţ. Eu am văzut dirt-track şi la Eurosport... şi acolo nu cred că banda aia a rămas vreodată blocată! Deci ne-am făcut de râs singuri. Nu cred că ne mai dau ăia pe mână vreo competiţie. Ar fi şi păcat! Să stricăm aşa... lucrurile.
Şi publicul... destul de scârbit, needucat, incapabil să aprecieze spectacolul care i se oferă gratuit. A venit în număr mare... dar a plecat tot în număr covârşitor înainte de festivitatea de premiere. Sportivii ăia meritau aplauze. Pentru că unul din ei a impus un nou standard pe Municipalul din Brăila ca timp de alergat pe pistă! Şi demonstraţiile de acrobaţie meritau aplauzele tuturor. Au fost unele curse în care cel care se desprindea se ducea şi dus era, dar au fost şi unele foarte strânse în care tot pariam între noi: "îl ia", "nu-l ia"... Şi era frumos... Felicitări sportivilor... de orice fel au fost... Huo! organizatorilor! Huoooooooooooooooooo! De acum înainte să faceţi să meargă la fel ca în Germania porcăria aia de bandă, că nu e decât un mecanism banal... dacă nici ăla nu merge... atunci nu meritaţi! Să vă fie ruşine!

vineri, 3 iunie 2011

Keep the Aspidistra Flying

E cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată până acum!
Mă rog, cei de la Polirom au ales să o traducă: "Aspidistra să trăiască!" - mai mult sau mai puţin corect. Oricum nici autorul (e vorba de George Orwell) n-a dat chiar un titlu atât de sugestiv, ci mai degrabă obscur, încifrat. Mesajul din titlu reiese după ce o citeşti. Această carte a apărut la editura Polirom, în 2009, fiind tradusă de Mihnea Gafiţa - care a făcut din punctul meu de vedere o treabă excelentă.
Dar înainte de a începe propriu-zis cred că sunt necesare câteva precizări. Opera asta - care e genială - nu se adresează, din punctul meu de vedere, oricui. Şi am să fac o listă cu cei cărora nu le-aş recomanda cartea... pentru că ea te pune să gândeşti! Dacă vă găsiţi printre cei care fac parte din publicul ţintă al lui Paulo Coelho - care scria odată pe blog că dacă ai probleme zâmbeşte... că e suficient... fă o chestie tâmpă, absolut imbecilă - doar un cretin poate să zâmbească în faţa unei nedreptăţi! - ei bine dacă puteţi înghiţi aşa ceva nu vă recomand cartea! Dacă nu ascultaţi Jessie J ft. B.o.B. - Price Tag doar ca pe o iluzie, ca pe o evadare învelită frumos... pentru că mesajul e frumos, dar e doar o ipocrizie ordinară... sigur că nu oricum obţinuţi (Cedry2k vrea bani da' nu poa' s-o ardă clown), dar cu toţii vrem bani, ei bine dacă nu ascultaţi asta doar ca pe o chestie mişto pentru relaxare atunci iar nu aveţi de ce să citiţi cartea asta! Dacă nu citiţi mesajul de aici în cheie ironică - într-un mod sarcastic chiar - deşi omul spune lucruri foarte adevărate - vă pierdeţi iar vremea citind cartea! N-o să înţelegeţi! Dacă ascultaţi muzică house de genul "Johnny, la gente esta muy loca" - mesajul este foarte adevărat (lumea e foarte nebună!), dar pus pe video-clipul acela şi pe muzica aia... care de fapt apreciază ideea că lumea e nebună... iarăşi vă mâncaţi timpul de pomană. Mie până acum îmi place o singură piesă house şi nu pentru că e extraordinară, ci pentru că e altceva faţă de ce am văzut la noi până acum... deşi e un clişeu banal! Dar clipul e ca lumea conceput.
Dacă vă încadraţi la categoriile astea, vă rog frumos... nu mai parcurgeţi următoarea bucată de text pentru că nu vă este adresată! Nu se referă la interesele voastre curente, decât dacă vreţi ceva care să vă mai pună aşa puţin pe gânduri. Cred că avântul euforic contra sistemului financiar pe care l-am întâlnit în filmul Zeitgeist se poate datora şi acestei cărţi... într-o oarecare măsură. Deşi nu e decât o utopie. Cum am argumentat deja. Nu mai stau să mă repet.
Ce-i aspidistra? Păi, nu e decât o plantă de apartament. Dar ea devine exponentul unei mentalităţi a omului standard - care se duce la muncă la ora x, caută prin orice mijloc să reuşescă pentru că aşa e mentalitatea vremii, îşi ia una din "slujbele bune" într-un final, iar căsnicia îi este apărată de la fereastră această plantă a tuturor celor care vor să fie în rând cu lumea!
Gordon Comstock - e simbolul ratatului. A celui care a avut la un moment dat ideea despre sine că se poate opune sistemului, ca apoi să îngroaşe rândurile obţinând la rându-i o slujbă din cele bune şi în semn ironic îşi aşază şi el la fereastră planta asta... ca să intre în rândul lumii. Ca un semn al capitulării. De fapt, în cărţile lui Orwell - cel puţin cele pe care le-am citit eu până acum: "1984", "Ferma animalelor", "Omagiul Cataloniei" (aici e mai mult un reportaj despre un război deci nu ştiu dacă o să o iau la socoteală), "Zile birmaneze", "Aspidistra să trăiască!" (deci nu multe!): personajul/personajele cheie ratează într-un fel sau altul. Gordon e până la urmă la fel ca multe personaje ale lui Orwell, îşi dă seama că lumea în care trăieşte e bolnavă, că e greşit ce se întâmplă şi vrea să se opună... numai că nu are mijloace. Şi îmbătat de un succes provizoriu, faptul că i se publică un volum de versuri... şi e numit în ziarul Times - "poet deosebit de promiţător" pleacă de la agenţia de publicitate la care lucra şi... vrea să se facă poet. Îşi ia o slujbă de supravieţuitor, devine librar plătit dintr-un salariu mizer... stă cu chirie la o doamnă exigentă cu clienţii ei şi încearcă să scrie. Numai că "Cel dintâi efect al sărăciei este acela că-ţi ucide gândirea. Atunci a înţeles, ca şi cum ar fi descoperit ceva nou, că nu scapi de bani prin simplul fapt că nu-i ai. Dimpotrivă, devii sclavul banilor, fără speranţă de scăpare, până ajungi la bunăstare, porcăria de termen al clasei de mijloc."
Şi cu gândirea ucisă, cu incapacitatea de a crea ceva... el trenează cu un poem pe care-l scrie şi rescrie până la final când îl aruncă. Dar o să vedeţi voi de ce! Oricum gândindu-se la ce va face mâine, la faptul că nu are ce să mănânce, că nu poate să-şi permită ţigări... şi multe altele începe să devină meschin. Îşi amanetează costumul şi se îmbracă ponosit, nu mai se rade zilnic... începe să aibă aspectul prăfuit şi bătrân de la 30 de ani. Descoperă că are fire de păr albe de la această vârstă... eh, eu aş zice că se poate şi mai rău!
Îşi aminteşte cu ură de copilăria în care a trebuit să se ducă la o şcoală la care toţi ceilalţi era mai înstăriţi ca el... şi spune un lucru prea adevărat: că un copil îşi crează un complex din suferinţa pe care i-o provoacă dispreţul celorlalţi. Dacă n-ai trăit asta, n-ai cum să înţelegi. Ba chiar ţi se pare ridic, pentru că aşa este... ridicol. Însă, mai întâi treci prin locul copilului respectiv şi apoi înţelegi cum este. Ceilalţi chiar poate să vrea te fac să te simţi mic... dar dacă mai şi vor - pentru că aşa sunt copiii vor să se dea mari - e şi mai crâncen.
Apoi, are şi el o iubită... care îl iubeşte deşi e cum e. Şi femeia respectivă e tot din clasa de mijloc şi nu-l înţelege până la capăt. Dar ţine în felul ei la el, deşi vede că e pisălog şi-i vorbeşte doar despre lipsa banilor şi despre lipsa posibilităţilor pe care le are el... refuzând să capituleze în faţa societăţii. Refuzând să devină şi el un robot ca ceilalţi, programat să fie om standard... el îşi tot pisează iubita - care până la urmă nu merită asta - cu ideile lui de fiecare dată. Deşi ea îl sfătuieşte mereu că e o slujbă "bună" pentru el disponibilă, însă el preferă să rămână librar. Deşi îşi dă seama că neavând bani nici pentru ea nu va putea să creeze o atmosferă interesantă: adică să o ducă la un restaurant ca lumea, să ia o masă faţă în faţă, să o ducă în excursie... să nu se mai plimbe doar prin pe străzi de mână până o oboseală fără noimă îi cuprinde şi să vorbească doar despre bani sau să tacă. Nu-ţi poţi permite să-i faci mici atenţii de ziua ei, de sărbători... sau pur şi simplu pentru că o preţuieşti să-i aduci într-o zi flori pe neaşteptate. Nu poţi să o faci să se simtă specială aşa! Şi se duce dracu' tot farmecul unei relaţii. Monotonia ucide sentimentele, oboseşte... apasă. Chiar dacă femeia chiar vrea ca totul să fie bine... totuşi neavând cu ce să o ţii lângă tine relaţia la distanţă devine destul de complicată. Căci locuiesc în părţi diferite ale Londrei şi comunică mai ales prins scrisori. Şi ea nici nu-şi dă seama că uneori o scrisoare de la ea... îi poate lui readuce pofta de viaţă, chiar banală cum e... aia îi dă speranţa că nu e singur pe lume. Aşa cum se simte. Iar când nu primeşte nimic, suferă cumplit! Îi spune la un moment dat femeii că el are un suflet care se ridică deasupra nasturilor rupţi de la cămaşă... Adică, are suflet... ce drăguţ, nu credeţi? Majoritatea îţi spun să ţi-l... (ştiţi voi ce-am vrut să spun) ridici la cer... că noi nu trăim pe bază de suflet, ci cât se poate de concret! Dacă ai doar suflet, du-te dracu' "la cer" că acolo îi e locul, nu?
Ce e specific la omul sărac e şi faptul că nu ştie ce să facă cu banii când îi are. Căci Gordon primeşte 10 lire şi în loc să-i cheltuască într-un mod raţional el îi sparge într-o seară după care ajunge în arest... şi-şi pierde şi slujba. Urmează o perioadă în care stă la un prieten al său: şi acum se simte iar nimeni, iar un ratat - până şi femeia de serviciu îl face să se simtă aşa şi chelnerii de la restaurantele de lux îl fac să se simtă aşa - pentru că este întreţinut. Pentru că-l stoarce pur şi simplu de bani pe acest prieten al său. Şi e un semntiment cumplit să te simţi inutil, întreţinut... nimeni. Doar dacă eşti ticălos poţi să fii confortabil cu o astfel de situaţie. Numai că Gordon nu e. Şi înţelege foarte bine ce fel de dispreţ au ceilalţi faţă de el.
Dar se întâmplă să ajungă şi mai jos, găsindu-şi o slujbă la un librar care-l angajează ca să scoată untul din el... doar pentru că era beţiv şi spera să-l poată exploata. Şi începe să aibă viziuni morbide gen... "trebuie să mă scufund". Numai că se întâmplă ceva neaşteptat... şi uite aşa umple el rândurile clasei oamenilor standard. Vedeţi voi despre ce e vorba dacă citiţi. Pentru mine e cea mai bună carte pe care am reuşit s-o deschid până acum.
M-a bulversat pur şi simplu pe alocuri... vorbindu-mi clar despre mine, m-a amuzat prin alte locuri... am avut puterea să zâmbesc! şi... în am fost dezamăgit uneori de comportamentul lui Gordon. Dar poate că s-ar fi scufundat definitiv dacă nu ar fi ales aşa... prea bună cartea!

luni, 30 mai 2011

Sonja

L-am văzut astăzi de dimineaţă când am fost enervat că un anume program pentru copii nu emitea pe net (cică era offline)... iar eu nu am reuşit să-mi văd serialele care mă binedispun dimineaţa. Noroc cu Badea... deşi nu a fost aşa amuzant sau nu mi s-a părut mie. Poate doar treaba cu hainele... dar i-aş putea spune: "Lasă Mircea... că nici eu nu-s mai breaz" :)))...
Buuun, unde eram? Ah, da... la Sonja! Cine-i Sonja, ce-i cu ea? Păi, e simplu... e o fată. Care e personaj de film - unul nemţesc - apărut prin 2007, fiind produs la studioul Wolfe Video. Nimic interesant până aici.
Sonja este o fată de 16 ani, care face parte dintr-o familie de oameni divorţaţi, locuieşte cu mama sa şi o găseşte atractivă pe prietena ei cea mai bună Julia (care e interpretată de o actriţă pe care o cheamă chiar Julia - Julia Kaufmann :)))) ). Sonja (Sabrina Kruschwitz) are un iubit - pe care nu-l iubeşte - foarte insistent şi care îşi dă tot interesul încercând să o impresioneze cu talentele sale de meşter în ale mecanici auto, încearcă să întreţină conversaţii, dar ea nimic. Îi scrie mesaje tâmpite cu creta în faţa balconului gen "Sonja te iubesc şi te rog să te întorci" sau aşa ceva. Dar ea are ochi doar pentru Julia, iar despre Anton... spune că are gust de scrumieră când se sărută după ce fumează (el, că ea nu... şi e încă virgină).
E un film despre viaţă, normal... banal chiar. Nu se întâmplă mare lucru, dar dacă vă interesează cum a fost dezamăgită fata, cum a "devenit femeie" (adică, în ce condiţii a scăpat de himenul ei)... puteţi să urmăriţi filmul. Sunt fragmente din viaţă: certuri cu părinţii care nu te înţeleg, care-ţi citesc prin jurnal şi apoi se simt vinovaţi că nu le mai vorbeşti, părinţi autoritari care-ţi calcă în picioare orice urmă de personalitate încă de la vârste fragede - pe motiv că fac "educaţie" şi aşa mai departe. Filmul se încheie cu replica: "Nu pot face asta Sonja, nu pot..."

V-am pus chiar şi o subtitrare, asta în cazul în care nu ştiţi prea bine germana (asta pentru că, la fel ca la filmul The Truth about Jane, nu am găsit subtitrare în română pe niciun site):

Subtitrare film Sonja

Vizionare plăcută

joi, 26 mai 2011

Vreţi să ştiţi cum se scrie litera J?

Eu pe net am o problemă cu oamenii care scriu cu sau fără i... atunci când nu trebuie. Aflu de fiecare dată doct de la oameni de la care m-aş fi aşteptat la altceva... că să fii (la persoana a II-a singural, conjunctiv, prezent) se scrie de fapt să fi... fiindcă verbul este "a fi". Dar să trecem peste aceste lucruri... şi să vorbim de treburi serioase.

Voi ştiaţi că ăştia pe calculator au greşit? Şi voi în general care scrieţi J aşa... El se scrie de-a-ndoaselea! E un fel de L cu buclă în loc de unghi drept. Adevărul e că pe strada aia - undeva prin cartierul Vidin, prin spate la Cimitirul Brăiliţa (acolo unde se aruncă lăturile oamenilor - prin dosul unor garaje)... ei bine, pe strada aceea am auzit o bătrână vorbind şi sincer am încercat să înţeleg! Dar îmi părea că e cu totul alt grai decât cel de pe plaiurile mioritice! Apropo, pe strada aceea am avut ocazia să zăresc şi eu de departe pasărea pe care o numeam "fluerător" în copilăria mea. Are penajul galben... sau să fi fost altă pasăre? Oricum arăta simpatic în vârful copacului, dar camera de la telefon nu bate fază lungă aşa că nu m-am complicat să v-o arat!

Vedeţi dacă n-aţi citi la viaţa voastră decât cărţi de joc la şeptică sau macao... ca să nu mai vorbim de poker... de acolo, de la Juveţi aţi prins voi că J-ul se scrie aşa şi nu cu bucla spre dreapta. Uitaţi cum se face de fapt:







P.S. asta mi-a amintit de faptul că la ora de mate din generală, am avut o profă care, atunci când ne dădea câte un exerciţiu ne spunea: 1. puntele a, b, c, şi "ji"... 2... idem. şi aşa mai departe! Şi eu am remarcat primul din clasă asta, dar cei care i-au atras într-un mod grobiant atenţia profei au fost... colegii mei; ei am început de atunci să strige la fiecare final de oră după care ni se dădea o temă: "Şi puntu' Ji!"... Deşi problema respectivă nu ajungea decât până la d... :)

P.P.S. Mă mai puteţi citi... pe lângă blogul acesta... pe site-ul time zone... în general la rubrica Sport; dar cred eu că nu numai acolo! Vă mulţumesc că mă citiţi! Mă înclin! :)

marți, 24 mai 2011

John Isner a făcut un meci mare în faţa lui Rafael Nadal

* americanul i-a pus probleme serioase numărul 1 mondial al tenisului, acesta reuşind să câştige abia în set decisiv: 6-4, 6-7, 6-7, 6-2, 6-4

Am putea spune că David - mai scundul Nadal - l-a învins pe uriaşul Goliat - John Isner. Dar m-am uitat la picioarele extrem de lungi ale lui Isner şi am văzut că la încălzire mişcarea americanului semăna cu dansul cocorilor din orient. Destul de mobil, cu o capacitate de a se deplasa foarte bine în teren Isner i-a pus mari probleme spaniolului, care însă s-a mobilizat mai bine pe final de joc şi a venit ca un tăvălug când a văzut că adversarul dă semne de oboseală şi slăbiciune.
Primul set a început ezitant pentru ambii jucători, au mers cap la cap până când Rafael Nadal a reuşit să obţină break-ul în jocul cu numărul şapte. Cu acest avantaj minim a reuşit să-şi adjudece primul set şi încrederea americanului scăzuseră vizibil.
Începutul celui de-al doilea act i-a aparţinut lui Nadal care i-a luat lui Isner break-ul chiar la debut de set. Şi părea că deja jocul este la îndemâna ibericului. Însă nu a fost aşa: americanul a rămas aproape de oponetul său şi a reuşit un rebreak în game-ul opt, egalând la patru. Setul s-a dus în tie-break şi acolo Isner a fost mai bun decât Nadal.
Tot în tie-break s-a încheiat cel mai echilibrat set al meciului, cel de-al treilea. Cei doi au mers cap la cap până la final, iar americanul a fost iar de nebătut în tie-break. Cu toate că ar fi trebuit să capete încredere, dar nu să se relaxeze... ci să capete suficientă adrenalină pentru a putea să mai obţină doar un set şi să-l scoată din primul tur de la Roland Garros pe Nadal, Isner a clacat. A pierdut iar devreme un break în game-ul al treilea, apoi spaniolul a apăsat pe acceleraţie şi nu i-a mai dat nicio şansă. Jocul americanului s-a clătinat şi nu i-a mai ieşit mai nimic, venirile sale la fileu - când scotea mingea de sub acesta cu lovituri de o fineţe nespecifică pentru fizicul său - nu au mai fost atât de eficiente şi a fost pasat de multe ori.
La fel s-a întâmplat şi în ultimul set, când încrederea americanului scăzuseră, iar Nadal a reuşit să se impună destul de categoric. Nu la fel ca în precedentul set, dar s-a văzut că e mai în formă şi reuşeşte să se concentreze excelent în situaţii extrem de dificile. Nu degeaba este campion, deşi să fiu sincer am văzut că a introdus o nouă practică pe terenul de tenis: pe lângă acel tic care a făcut-o pe mama să spună că "o fi având viermişori" l-am suprins de vreo două ori că a scuipat pe teren. Nu am mai văzut la niciun jucător de tenis practica asta, dar totul e un început. Se poate să mă înşel eu, dar aşa mi s-a părut şi asta nu o dată, ci de două ori. Nu m-a ajutat comentatorul sau comentatoarea de la Eurosport; dar eu cred că am văzut bine! I-a fost comentat echipamentul de la Nike pe post (ceea ce e un fel de reclamă) şi nu i-a fost comentat acest gest? De ce, că e numărul 1? Şi ce?

P.S. Şi ca să amintesc iar de comentatori... femeia de pe Eurosport 2 a spus ceva ce mi-a plăcut cu privire la Novak Djokovic. Sârbul a spus că el nu e ipocrit! A ieşit cu Rafael la masă, au discutat... se respectă, dar câtă vreme vor fi rivali în teren nu poate fi vorba de prietenie între el şi Federer, Nadal şi Murray! De aceea, îl apreciez şi mai tare acum! Bravo Nole! E de departe omul cel mai sincer şi mai puţin ipocrit, într-o lume a ipocriziei absolute. Bă, nu mai păstra nişte aparenţe!!!!!!!!!!!!!!!! Dacă ştii că X nu-ţi place spune-i: te respect, nu am nimic cu tine, dar... nu suntem prieteni! Că ştii noi pe teren ne batem pe bune! Şi asta e o lecţie de viaţă pentru toţi! Mulţumesc Nole! Felicitări! Eşti cu adevărat un om mare! :)

luni, 23 mai 2011

The Truth About Jane

L-am văzut acum câteva zile. Nu e un film prost în totalitate, dar e unul cam ca la americani... unde morala există la toţi oamenii şi, chiar dacă într-o primă fază ai nu pot accepta un lucru, se pot schimba şi devin nişte oameni conform unei societăţi moderne. Acolo unde singurătatea e doar aparentă, acolo unde găseşti oameni cu care să te poţi înţelege orice problemă ai avea... acolo unde există ONG-uri care te ajută chiar în acest sens.
Deşi ştiam care-i tema filmului... mă aşteptam ca titlul său să fie o ironie - eu aşa aş fi tratat ideea cu titlul ăsta. Adică, ştiam că e despre "dykes", dar mă aşteptam ca Jane - eroina principală - cea care dă peste cap viaţa familiei sale... să nu fie ceea ce credea la un moment dat că este. Să nu fie decât o fază adolescentină şi... apoi să treacă de partea cealaltă cum spunea un alt personaj din "Imagine me and you". Lucrurile nu sunt cum le anticipez eu... aşa că... nu am fost surprins, doar că aş fi vrut să fie altceva decât am văzut până acum.
Pe ansamblu subiectul e corect tratat... şi ştiu că lumea ar fi reticentă la ceea ce e nou, la ceea ce iese din normele cotidiene. Şi că treburile astea se întâmplă cel mai des în adolescenţă... o perioadă aşa de complicată pentru majoritatea lumii. Poate că e clişeu ceea ce spun, dar ăsta e adevărul. Atunci descoperi lumea, cum e ea de fapt... atunci trebuie te îndrăgosteşti şi de cele mai multe ori eşti dezamăgit prima dată, atunci ai nevoie mai mult de oameni alături, iar când cei de la care te aştepţi să-ţi fie alături ţi se pare că fac tot posibilul ca să-i urăşti nu să ţii la ei... şi mai ales că ai impresia că te urăsc ei la rândul lor... şi totuşi nu vrei să-i pierzi... începi să gândeşti! Să vezi cum stă treaba de fapt în lume şi-n viaţă. Care de cele mai multe ori o dezamăgire. Asta pentru că nu tuturor le este garantat succesul - pentru că unii trebuie să şi piardă (chiar dacă nu ar merita pe deplin asta!)... trebuie cineva să piardă! Şi pentru că nu toţi au norocul de primi o educaţie sănătoasă care să le insufle curajul de a merge până în pânzele albe. La unii visele sunt din porţelan, iar când pică pe jos se sfarmă, se fac ţăndări... şi le abandonează acolo pe jos pentru bani şi pentru plăceri efemere.
Dar să revenim la filmul ăsta care spune că "Partea bună a schimbării e că poate veni chiar şi de la oamenii de la care te aştepţi mai puţin"; lucru corect, dar destul de complicat de pus în practică. De cele mai multe ori oamenii sunt reticenţi la nou. Cea mai frumoasă replică a fost cea în care s-a făcut referire la ipocrizie: "Lumea ar fi mult mai bună, dacă oamenii ar fi sinceri!". Ştiu că e greu, dar dacă toţi am fi sinceri cu noi şi cu ceilalţi am avea o lume mai bună şi mai corectă.
Dacă există şi lucruri care mi-au plăcut la acest film, cu siguranţă că sunt şi lucruri care nu mi-au plăcut: adică e un scenariu prost pe alocuri cu o profesoară care apare tot timpul la momentul oportun, ca un înger păzitor şi... o apără pe Jane de singurătate, îi dă sfaturi bune... când de fapt în viaţă e de-a-ndoaselea: ştiu că atunci când am avut extrem de mare nevoie de cineva alături să mă simt atât de singur, încât să cred că-s invizibil. Şi că cei care ar fi putut să înţeleagă să fie aşa de departe... Aici femeia aia apare mereu, chiar şi când Jane e undeva pe iarbă pe o pantă... sau la şcoală să apară pe hol... chiar când băieţii voiau să facă mişto de Jane... doar pentru că e "dyke". Ceea ce e ridicol şi aiurea.

Însă actriţa care o joacă pe Jane... are şi o voce care-ţi rămâne în minte - mai ales când narează - aproape că nu e feminină! Mai degrabă de star rock... mereu răguşit... ăia pe care eu nu-i pot suporta. :))) Dar fata joacă excelent rolul. Da! Adică aşa. La acel mod de a reacţiona mă aşteptam de la o adolescentă, iar ea o face excelent şi natural. Dacă ar fi fost şi scenariul în totalitate realist... ieşia un film mai bun, dar americanii trebuie să fie ipocriţi şi să facă toată chestia siropoasă, să nu încapă deloc dezamăgirea în poveste. Ci doar ideea că până la urmă totul va fi bine. Ceea ce e doar o consolare ieftină! Când eşti dresat să accepţi zi de zi... că şi mizeriile pe care tu le trăieşti se numesc viaţă........... Şi că lucrurile simple sunt cele mai frumoase. Da... sunt frumoase, dar depinde cu cine le împarţi... şi cât timp...

Nu am găsit pe nicăieri pe net subtitrare pentru acest film, deşi am căutat şi pe site-uri de specialitate. Aşa că am să vă pun un link de Download mai jos! În mare parte e corect, poate că sunt şi lucruri pe care nu le-am priceput eu corect... dar e prima subtitrare deci sper să vă placă! Şi faceţi trafic aici! :) Vizionare plăcută! Numai bine!

vineri, 20 mai 2011

Nu vă faceţi griji - voi scrie în continuare!

Azi am aflat că mâine a prezis un nene - care a mai spus şi în alte dăţi asta - că va fi sfârşitul lumii. Eram în camera alăturată şi le-am zis alor mei că "Doamne ajută!", ne scapă de chin (mai ales pe mine). La care tata nu a prins ironia şi mi-a zis speriat: "Eh, nu are cum să fie... mint ăştia la televizor."; eu tot cu "Să vină, să vină!" ca un apărător al paradelor gay mult prea dezinvolt.

Vă anunţ totuşi că: în cazul în care poporul şi planeta nu a fost minţită cu televizorul, ziarele, radiourile şi netul (ăştia n-au politicieni de pus la zid, nu au de demascat corupţia sistemului, nu au de spus lucruri care să ne intereseze: cum ne sunt încălcate drepturile şi aşa mai departe, ci doar de asta le arde să dezbată)... iar pocinogul se petrece aevea... eu de pe lumea cealaltă am să continui să vă scriu aici!

Sănătate şi fericire (şi nu uitaţi că nu mai sunt multe ore până mâine - deci bucuraţi-vă de viaţă şi faceţi acum ce nu aţi făcut niciodată şi v-aţi dorit dintotdeauna: de exemplu, o vizită în China fără bilet, să daţi mâna cu Osama - staţi puţin, a murit: "Să-i fie apa uşoară"... mă rog, să daţi mâna cu Obama atunci fiindcă l-a ucis etc.!)!

marți, 17 mai 2011

"Noi ducem mortu'/cu tot confortu'"



Chiar şi după asta:





P.S. Adică, ce mai contează că ai mâinile depărtate de corp şi eşti plat la bot... dacă-i cald în sicriu şi eşti împachetat în confort, ai?

P.P.S. era să zic ceva urât, dar n-are nicio importanţă.