vineri, 10 decembrie 2010

Moş Crăciun nu există!

Nu aveam de gând să scriu despre asta, dar dacă lumea mă provoacă... Nu am crezut niciodată în Moşul... sau aproape niciodată. Nu m-am bătut cu oamenii când mi-au zis că nu există. Eu nu-l văzusem niciodată. Mama mi-a zis că a venit pe furiş când dormeam şi eu pregătisem poezii pentru el. Şi m-a făcut să mă simt aiurea că uite ce darnic e moşul. Îmi amintesc şi acum de telefonul acela roşu cu cheiţă... cu care m-am jucat ani de zile... până l-am lăsat şi fratelui meu (că el îl distrusese pe al său) şi a forţat cheiţa stricându-l. Probabil singura chestie mai complicată de la moşu'...
În rest, îmi aministesc de moşul de la grădiniţă. El îmi aducea mereu cam aceleaşi dulciuri... şi era diferit de la an la an. Mi-am dat seama când m-am făcut mai mare că vata pe care educatoarea o cerea pentru astfel de manifestări (serbări în care trebuia aşteptat moşul) era pentru barba bătrânului darnic. Şi acele chestii pe care le primeam la grădiniţă nu erau de la moşu', ci de la mama, care făcea un pachet cu ce putea. Ni se spunea să nu deschidem cadourile acolo ca să nu se vadă că de fapt unii primeau mai multe, iar alţii mai puţin. Ce era foarte aiurea la astfel de manifestări... era că nu se respecta regula, că aşa sunt copii... iar uneori nici nu puteai să o respecţi. Că se vedea clar că unul are maşinuţe nu ştiu de care, iar altul numai câteva dulciuri. Am fost pus în contextul să văd că unei fete de pe acolo "moşul" îi adusese ceva complicat într-o cutie pe care predomina verdele. Şi eu mă întrebam ca idiotul... de ce nu am parte de astfel de chestii sofisticate? Ei... uite d'aia! Că eu credeam în mitul cuminţeniei. Şi eram cuminte. Am avut un coleg de liceu foarte amuzant care mi-a zis ceva despre cuminţenia lui... cică dacă-l lăsa într-un loc... el acolo rămânea... şi că lumea începuseră să creadă că e "ratardat". Şi eu eram cuminte. Mai făceam şi eu nişte chestii pe la robinet, dar cui nu-i place apa şi bălăceala... şi toate cele... şi jocurile periculoase. etc. etc. Dar nu cei mai cuminţi erau şi cei mai răsplătiţi am observat eu. Ideea e că nici obraznic dacă aş fi fost nu cred că rezultatul ar fi fost altul.
Nu există moşul... şi nu cred că e bine să-i învăţăm pe copii că există. E bine să-i învîţăm că e bine să dăruieşti, că e bine să fii bun (nu numai de sărbători!!!!!!!!!)... şi tot ce ţine de spiritul unei astfel de moment. Dar să-l lăsăm pe brătrân deoparte. Nu ştiu... poate greşesc. Dar nu cred că ajută la ceva.

6 comentarii:

  1. =)))) Moaaaaaaa uite cine-i adevaratul Grinch! :))
    Ma gandesc ca probabil atunci cand vei avea copii, vei gandi un piculet altfel. Poate ma insel. Pentru mine momentele cand imi voi vedea copilul bucurandu-se de sarbatorile de iarna si-l voi vedea asteptand cu infrigurare sa vina Mosu', sa-l vad cum incearca sa incropeasca scrisorele pe care sa mi le dea sa le pun la posta cu destinatia Polu' Nord, sa-l vad cum incearca sa se prefaca a dormi ca sa poata pandi venirea Mosului... toate astea vor reprezenta niste evenimente de nepretuit in calitate de parinte. In plus, si pentru mine - copilul, au fost niste evenimente de neuitat si de care acum imi amintesc cu placere.
    Ce s-a intamplat atunci cand ai fost la gradinita mi se pare o totala lipsa de organizare si implicare atat a cadrelor didactice cat si a parintilor. Tocmai pentru ca au rezultate valabile pe termen lung. Un copil este foarte usor influentabil si, in plus, are o capacitate de retinere si un spirit de observatie foarte ascutit. E clar ca este afectat in mod direct.
    In fine, eu in mod sigur ii voi spune o groaza de povesti cu Mosu' copilului meu. :D

    PS: Am aruncat manusa si-ai raspuns provocarii. Bravo, cavalere! =)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred că o să-l învăţ despre moşu pe copilul meu. Înţeleg ideea, e foarte frumos cu poveşti şi toate cele...

    O să zici acum că sunt frustrat. Se pare că asta s-a înţeles. Nu! Dar nu cred că e bine să-i spun povestea cu moşul... îi poţi spune poveşti ca pe simple poveşti. Îi laşi totuşi ideea că lumea reală e cumva altfel... :)))

    Eu zic că-i bine să-i spui şi asta. Părere personală... de monstru verde şi fără "spirit al crăciunului". Acum ce vrei de la mine? Nu cred în moşul, nu sunt dezamăgit în de el aşa... :))) unui copil căruia îi spui că nu există moşul... e mai greu să-l dezamăgeşti.

    P.S. Merci de comentariu... nu am prins nicio momeală aruncată. Mi-a venit în cap textul ăsta... doar că uneori mă cenzurez. Nu ai făcut decât să mă faci să cred că până la urmă de ce nu? face parte din viaţă...

    RăspundețiȘtergere
  3. sincer, nu stiu daca mosu e atat de ,,periculos'' pt. un copil sau benefic...n-am copii, nu polemizez, doar o parere, cred ca-s lucruri mult mai danger ca mosu pt. un pici...
    weekend frumos !

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am spus că e periculos. Am zis doar că nu există... :))))

    În fine, când am să ajung și la copii poate am să mă răzgândesc. Acum cred că e bine cum zic eu. Mulțumesc de comentariu. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. In niciun caz n-as zice ca esti frustrat pentru ca iti inteleg motivele intr-o oarecare masura. Ma gandesc, totusi, ca mi-ar placea sa-mi stiu copilul ferit de realitatea in care traim cat de mult se poate. Mie mi-a placut sa cred in mosu' si ... sincer nu prea imi amintesc cum am aflat ca nu exista, asadar nici dezamagirea n-a fost cine stie ce. Insa amintirile cu mine, fratele si sora mea imbracati in pijamale si pandind dupa usa inca staruie si ma fac sa zambesc. :D Astfel de amintiri mi-ar placea sa aiba si copilul meu intr-o zi. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Ştiu. Eu înţeleg. Însă cred că nu pierde nimic nici dacă-i spui despre moşul ca despre o simplă poveste... şi-i dai ceea ce-i place învîţându-l să aprecieze şi să ofere şi el când are ocazia.

    Mulţumesc! :)

    RăspundețiȘtergere