marți, 10 august 2010

concepţia lui Buţă... despre lume

În scrierea lui Mihail Sebastian, Oraşul cu salcâmi, există printre alte personaje şi unul care mie mi-a atras atenţia. Trebuie să spun că îmi plac mult personajele cu un comportament aparte pentru că îmi pare că ele spun despre umanitate cât suntem totuşi de diferiţi unii faţă de alţii şi că fiecare are dramele sale pe care trebuie să le înfrunte. De aceea, cred că l-aş fi apreciat foarte tare pe Lieutenant Worf din Star Trek - The next generation, dacă nu ar fi existat acolo un alt personaj şi mai aparte: Data... care e tipul care doreşte să devină om, dar nu reuşeşte... Nu e vorba că celelalte personaje nu spun că suntem diferiţi unii de alţii, că au şi ele dramele lor interioare etc., însă aceste personaje accentuează ideea. E ca în matematică: se reduce totul la absurd pentru a dovedi o anume idee.
Am plecat totuşi de la Buţă, persoanjul lui Sebastian, şi am ajuns să vorbesc despre altceva. Ei bine, acest Buţă este special pentru că el are o abilitate aparte de a se descurca, ştie să facă bani şi uneori chiar subtilizează cu dezinvoltură lucruri... Şi ce face el cu aceşti bani? Atunci când are să zicem exces? Îi investeşte? Îi pune la cioarap pentru zile negre? Basme! El nu se duce la circ pentru a vedea oamenii cum se fac de râs, ci îşi crează propriul spectacol din oameni care se umilesc umblând după banii pe care-i manevrează cu o sfoară... ca pe nişte păpuşi. Prin intermediul banilor el umileşte oameni... le arată cât de jos pot ajunge unii pentru bani, cum se târăsc pur şi simplu după nişte bani care nu sunt ai lor, dar care le întărâtă simţurile.
M-a căutat azi cineva... şi m-a rugat să-i fac ceva, să-l ajut cu o chestie. Toată afacerea pe mine m-a costat timp - nu foarte mult, dar aveam planificat să merg undeva şi nu am mai plecat ca să-l ajut pe acest om. I-am făcut tot ce voia... hai să zic nu tot, dar destul de important şi la final am adăugat: "Te costă 5 lei". L-am văzut cum s-a albit la faţă, cum mi-a zâmbit forţat... că el întrebase "Nu te deranjează, nu?" şi eu i-am zis că nu... dar "Time is money my friend!", nu mă deranjează dar simte-te şi tu! Unii nu se simt niciodată şi exact cum e scris printre legile lui Murphy: cei pe care îi ajuţi îşi vor aminti mereu de tine când vor avea nevoie de ajutor! Măcar acum sunt convins că nu mă mai caută puştiul de azi...
Cum probabil nu mă mai caută o anume persoană care tot aşa mă sună într-o zi şi-mi zice - traduc exact ce mi-a zis - sunt o persoană atât de proastă încât nu ştiu cum se face un text - toată viaţa mea nu am citit măcar o carte şi să gândesc cu propriul creier e aşa de greu, nici nu ştiu de ce ne-a înzestrat natura cu cap - absolut ca să ne plouă în gât!, nu vreai să-mi scrii tu unul? Îţi fac o cinste, nişte bani... aşa la modul fâstâcit. Ca şi cum s-ar jena să vorbească despre ceva atât de pornografic: adică să dai bani ca să gândească altul în locul tău... or, se ştie: "Nimeni nu gândeşte pentru tine!". Eu i-am zis că să lase asta pentru mai târziu, deşi am înţeles că nu e "drăguţ". Păi, dacă nu te comportai ca o târfă virgină şi spuneai aşa ca şi cum ar fi fost film porno eu ce vrei să-ţi spun: explică-mi cum se bagă... şi cum iese şi când şi cum şi ce fel? Nu... am zis ok... te ajut în speranţa că mă jigneşti cu mărunt. Când colo observ că de fapt persoana respectivă nici nu m-a privit în ochi când a ieşit de la prezentarea textului meu. Mă rog, un mixaj între ce i-am dat eu şi nişte copii neruşinate de pe net - pentru că are creierul atât de atrofiat încât nu reuşeşte să adune câteva idei, să citească nişte cărţi şi să extragă de acolo altele... Şi nici nu m-a privit, a fugit pur şi simplu acasă la mămica. Iar când i-am amintit de ajutor respectiv îmi zice cu superioritate: auzi nu mă mai agasa atât... ca şi cum cu ce mare lucru am ajutat-o (pe acea persoană)?
Deşi eu i-am zis mai de mult cât şi cum se face plata, s-a făcut că a uitat metoda, că n-a primit intrucţiunile... mă rog, operaţii pe care trebuie să le înţelegem şi faţă de care trebuie să fim îngăduitori întrucât vin de la un psihic atât de fragil şi totodată îngust... încât ar încape într-o nucă... deşi cred că fructul acesta e cam mare şi ar face mult zgomot în timp ce am merge pe stradă cu ea. Voiam să spun că mi-a câştigat dreptul astfel să umilesc: nici nu sunt mulţi banii pe care persoana respectivă mi-i datorează... eu încerc să trag de aţa care i-ar atrage spre mine, dar din păcate în zadar. Ştii cum e... uneori te scârbeşte cum unii şi pentru atât nu mai au curajul să te privescă în ochi, cât de mici sunteţi băi, alde nimeni pe lume... în poze lângă oameni bărboşi la avatarul de la messenger.
Dacă aş fi contele de Monte-Cristo v-aş căuta pe toţi ăştia care vă încadraţi în replica: "Poate că tu nu ştii cum e sau nu-ţi pasă! E ca şi cum m-aş fute-n supa ta când te-ai aşeza la masă!" şi exact ca Buţă v-aş pescui aplaudând când vine vorba de fir întins şi nadă puţină! Că nu vă mai vede omul nici pe messenger, v-aţi dat dracu, sunteţi invizibili... aşa poate vă ocoleşte şi inteligenţa. Ce căcat: "Punk's not dead"... nu ştiam că muzica asta surâde şi imbecililor, dar de fapt nu mă mai miră nimic!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu