vineri, 16 iulie 2010

O moarte care nu spune nimic...

Toţi de câteva zile dezbat şi în dungă de ce s-a sinucis Mădălina Manole: unii psihologi prin ziare spun că cei care se sinucid văd viaţa în alb şi negru şi că ar trebui să accepte că viaţa nu e corectă (aţi înţeles retorica: ei o văd în alb şi negru - deci ştiu că există şansa să o dea în bară - şi că ar trebui să accepte că nu e corectă... adică până la urmă că e alb sau negru, iar diferenţa dintre alb şi negru e ca de la sublim la ridicol!). Alţii că de ce nu s-a dus la un preot că iată acum nu-i mai face slujbă de înmormântare. Şi cu ce o mai încălzeşte acum? Cu nimic...
Eu am înţeles un lucru din toată tevatura asta:

1. că lumea în primul rând e ipocrită - mulţi o credeau pe Mădălina Manole ca pe o artistă expirată, de pe vremea comunistă etc., etc. şi că nimeni nu voia să-i promoveze albumul şi acum se duc să-şi ia rămas bun, dar nu au mai ascultat ceva cântat de Mădălina de multă vreme;

2. că Mădălina Manole iubea foarte tare muzica şi voia să iasă albumul ăsta nou...

3. chiar acum ceva vreme s-a reamintit de moartea lui Michael Jackson... care a redevenit (tot datorită ipocriziei lumii!) ceea ce era la început.

Aşa cinic vorbind, la fel cum unii prin ziare au prezentat pas cu pas momentele în care Mădălina Manole a ajuns în acea clipă în care şi-a turnat pe gât acea substanţă, de ce nu se gândeşte nimeni că poate femeia iubea aşa mult muzica încât s-a sacrificat pe sine pentru a redeveni o stea... cum s-a întâmplat în cazul lui Michael. Aşa pur şi simplu, cu toate clişeele... cu mesajul pe care l-a lăsat (asta însemna că erau regrete la mijloc!), cu toate zâmbetele (eu nu înţeleg de ce unii spui că e surprinzător ca cineva să nu dea niciun semn că are în intenţie acest gest... păi, de ce ar da de bănuit când vrea acest lucru? atunci te comporţi cât mai normal cu putinţă, ca şi cum nimic nu se întâmplă, dacă vrei cu adevărat să se întâmple!), cu toate evenimentele! Şi dacă asta era intenţia atunci a reuşit! Că toată lumea discută despre asta, unii se mulţumesc să spună "Odihnească-se în pace!" alţii că: "S-a omorât ca proasta" automulţumiţi cu existenţa lor mizeră şi lipsită de evenimente majore.

4 comentarii:

  1. Ai zis ca ai inteles un lucru din toata povestea...dar e fapt sunt cam 3 argumente:))...Nu conteaza:P
    Sunt multe terorii daca as putea sa le numesc asa. Avea de toate, bani, era cunoscuta ca sa nu zic faimoasa, arata bine, a facut si un copchil pe cre si-l dorea foarte mult etc. Avea si neintelegeri care exista in orice familie, mici discutii, certuri, dar nimic ce nu se putea rezolva prin discutie, vorba buna, lucruri pozitive. Iar faza cu albumul pe care nu a apucat sa il promoveze pentru ca a fost refuzata, e aiurea. E o pastila aruncata carte prosti, si ca de acolo a provenit asa zisa "depresie". Depresia ei a venit o data cu nasterea, si nu i a tecut de atunci, ci doar s- a ameliorat, iar cei din familie ar fi trebuit sa observe lucrul acesta si sa ia masuti de precautie. Dar se pare ca a fost un lucru insignificant pentru cei din jur!
    Iti dai seama, ca sa faci un lucru ca acesta, sinucidere, sau suicid cum se mai zice, trebuie sa ai ceva la creier, sa nu functioneze bine, exact cum ai spus tu, sa vada numai alb si negru. S-a ars un "circuit" si restul numai conteaza, pentru ca sunt eja afectate. In fine cred ca prea mult House md am vazut zilele acestea si vad numai probleme la creier:))))
    In fine consider ca sinuciderea Madalinei a fost in zadar. Mai multa valva a fost cu Laura Stoica si accidentul. Eu, personal consider ca Madalina era mai buna decat Laura Stoica...asta e parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropo...s-a sinucis de ziua mea....sper sa nu ma bata gandu la asa ceva:))))
    Glume macabre!....rusine sa-mi fie!:))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred că ideea cu albumul care nu era promovat cade pur și simplu. Cred că cel care se sinucide adună nefericire, după nefericire... și la un moment dat se umple acest haos interior și devine neîncăpător. Și atunci nimic nu mai are sens.
    Nu știu cât de bolnav cu capul era, dar știu un lucru că viața uneori te poate face să nu mai știi de tine! Și că e totuși inutil să te sinucizi am să dau un citat din Emil Cioran: „Argument împotriva sinuciderii: nu e necuviincios să părăsești o lume care s-a pus, docilă, în slujba tristeților noastre.”

    Mulțumesc de comentariu! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne colega!! ce glume ai în program!!! chiar că trebuie să-ți fie rușine... dar să știi că pe tine nu te văd în postura asta.

    RăspundețiȘtergere