vineri, 30 aprilie 2010

Confesiunile unui derviş

Am terminat de lecturat această lucrare de câteva gânduri ale tovarăşului meu Achim Macarie. O am şi acum sub ochi şi nu pot să nu vorbesc despre ea. Păcat că nu am cum să vă enumăr câteva lucruri despre autor, un om pe care-l consider prieten şi căruia i-am încredinţat multe din secretele mele, deşi m-a trădat adesea. Ne-am certat şi ne-am împăcat; asta se întâmpla când eram copii, azi ne contrazicem des pe teme neimportante: genul acela de discuţii după care nu se ajunge la nicio concluzie şi ambii indivizi ce au avut dialogul pleacă în direcţii opuse cu ideile lor. El e cel cu speranţa, cu avântul economic pe cele mai înalte culmi (mă rog, înţelegeţi voi ce vreau să spun); eu sunt cel pesimist şi-i repet întruna un refren tâmpit: până azi cum a fost? Uneori îmi zic de fapt că dacă până acum nu a fost ca lumea şi dacă de aici încolo are să fie la fel încă cel puţin 5-6 ani... atunci nu mai are nicio importanţă dacă după toate astea va curge lapte şi miere. E starea aia care-ţi dă senzaţia că ai tras de tine atâta timp aiurea pentru nimicuri. Parcă visul tău părea mai măreţ, când pui mâna pe ceea ce ţi-ai dorit te simţi sleit de putere şi încerci să zâmbeşti. Uneori trebuie să treci peste cadavre, peste paturi de spital, peste lucruri îngrozitoare de care nu-ţi aminteşti cu plăcere şi simţi cum totul a fost de-a dreptul inutil!!
El, spre deosebire de mine, la fel cum o arată şi lucrarea despre care vă voi spune, este cel care consideră că fără durere nu există plăcere. Adică, cel care nu a simţit cum e să fii în ţărână, să-ţi iei pumni şi picioare-n gură de la multă lume, cum e să te scuipe lumea în faţă şi să nu-ţi permiţi să mori cu ei de gât doar pentru că ai un vis mai mare de atât... ei bine, spune prietenul meu că dacă nu ai simţit toate astea nu ai cum să simţi ce e bucuria adevărată. Eu îi spun că e o teorie greşită şi că de fapt ea întreţine minţile spălate pe cărarea acceptării tiraniei celor puternici, care cu astfel de vorbe măsluite înfierbântă mintea naivă şi idealistă a copiilor.
Dar el, ca şi personajul din carte (al căruit nume nu ni-l dezvăluie pe parcursul a aproxmativ 200 de pagini care pe mine mă pun uneori rău de tot pe gânduri), vrea să rămână la ideea că tot ce i se întâmplă are un sens şi că dacă va ajunge să i se pară că a ratat viaţa asta nu e decât din vina sa... Nu vrea să creadă că şi locul unde te naşti, familia... istoria, contextul joacă un rol important în ceea ce priveşte caracterul şi personalitatea pe care ţi-o vei crea de-a lungul timpului. Şi nu înţelege ce-i spun uneori cu lacrimi în ochi şi mă ia de guler, mă scutură şi-mi spune că eu de fapt îmi caut scuze pentru faptul că sunt laş... că nu am puterea să mă ţin de niciun fel de promisiune şi că multe altele. De asta personajul său mai cere divinităţii şanse. Şi e într-o continuă contradicţie între ceea ce spune că va face şi ceea ce face cu şansele pe care din nu se ştie ce noroc are parte. Şi iese noapte afară privind stelele şi strigă: "Doamne iartă-l pe nevrednicul tău fiu risipitor al timpului, ca pe nisipul din clepsidră, te rog mai dă-mi o şansă! Încă una!"... Priveşte la oamenii mai flămânzi ca el şi se priveşte adesea în oglindă... e măcinat de îndoieli. Unde e egalitatea? Şi constată imediat că dacă s-ar fi născut pe vremea comuniştilor cu siguranţă că ar fi devenit turnător cu firea lui timidă şi uşor de influenţat în copilărie. Îşi dă lesne seama de faptul că sărăcia l-a învăţat totuşi destul de multe: să fie mai cumpătat, să nu se arunce imediat în vorbă, să fie mai circumspect şi să măsoare pe toată lumea pe toate părţile. Să nu judece în cele din urmă oamenii după aparenţe, să încerce să-i înţeleagă şi să coopereze cu ei. Ia dat chiar şi caracterul său pragmatic.
Cu toate astea totuşi nu crede că nu există bine şi rău, ci doar puncte de vedere asupra acestor concepte. Adică el crede doar în binele absolut. În sinceritate şi caracter. Răul absolut este şi el imediat pus la zid. Pentru el orice crimă este rea! Chiar şi cea pentru autoapărare şi preferă să moară decât să atenteze la viaţa cuiva. Sigur că un astfel de om nu există în realitate, dar probabil că autorul a vrut să sugereze faptul că atunci când te decizi să iei viaţa cuiva trebuie să-ţi asumi o responsabilitate extrem de mare!!! E viaţa cuiva şi să atentezi la ea înseamnă nu o simplă crimă, ci o crimă faţă de toată umanitatea. Cel puţin aşa consideră autorul şi personajul său.
E un ins sensibil, care atunci când îşi atinge visul se sinucide (p.195). Ultimele pagini nu sunt încărcate cu ceremonia de înmormântare - despre care nu se ştie dacă are loc sau el este incinerat, ci întreg sfârşitul cărţii este o întreagă explicaţie morală a gestului. Dar despre asta vă voi povesti într-o ediţie viitoare!

miercuri, 28 aprilie 2010

de-ale copiilor

Azi am să vă relatez despre asocierea de idei. Despre ce faptul că întâmplările cele mai banale te pot face să-ţi vină idei deştepte sau să capeţi lucruri nemeritate doar pentru că eşti acolo sau să ai revelaţii aproape din nimic.

Mă întorceam azi de la un fotocopiator (pentru necunoscători centru de xerox) şi era destul de amărât, adică aveam o senzaţie acută de lehamite (aş fi vrut în momentele alea să-mi înfig pumnul în mutra cuiva, să văd sânge...) şi pe strada mea, în dreptul unui centru de strângere a deşeurilor metalice (centru de "fier vechi") un om mai în vârstă (probabil un om care o fi dus acolo ceva kilograme de deşeuri de metale) mă se pune să-mi înfrunte privirea. Eu îmi zic în gând bine şi l-am privit cu toată ura de care eram capabil (şi atunci chiar eram capabil de aşa ceva pentru că am avut o zi tare tâmpită!!), la care individul îmi întinde mâna... să mă salute. Am lăsat capul în pământ şi am mers mai departe ruşinat. Şi am privit în urmă, omul dispăruse cu bicicleta. Mi-a amintit de un film senzaţional pe care l-am văzut "Luptătorul paşnic", unde există un individ căruia Daniel (personajul pricipal) îi spune Socrate (un om care lucra "în slujba oamenilor", căci ce e mai plăcut de atât? - aşa spune dânsul) şi care îi dă nişte sfaturi în cele mai nebănuite moduri. O dată îl aruncă în apă ca să-i arate că el nu era implicat în ceea ce voia să-i explice, că nu era prezent acolo: se gândea în altă parte. Când te apuci de ceva să fii prezent acolo 100%!! Laşi totul deoparte dacă vrei să iasă ca lumea, dacă nu... nu are niciun sens! Şi omul acela de pe strada mea m-a făcut să cred că mi-a dat o lecţie interesantă. E sintetizată excelent în filmul Baramui Fighter: "...dacă strangi pumnul n-o să poţi prinde nimic. Nici prieteni, nici pământ, nici cer. Dar dacă îl deschizi vei putea ţine lumea între mâini." Nu am spus că nu trebuie să te aperi când e cazul... dar nu poţi să fii duşmănos pe toată lumea atunci când nu-ţi merg toate planurile aşa cum ai schiţat cu minte. Dacă-ţi pui tot timpul foc în privire, deşi inima e de gheaţă poţi să ratezi şansa de a fi ajutat de cineva care chiar vrea să-ţi întindă o mână sinceră...

Apoi, mai spre seară, vorbeam cu un nepoţel (fiul vărului meu) care are doar cinci ani şi repetă la grădiniţă după mine: "Soarta-mi rupe capul/ îmi pune capcul/ cum a fost de-atâte ori/ o să-mi iau şi haine/ o să-mi iau şi flori/ şi-o să-nvăţ cum e să mori" (versuri de la piesa Tache a celor de la Circa 7), deşi sunt convins că nu pricepe mare lucru din ce anume vreau eu să-i spun. Şi azi i-am recitat următoarele versuri:

"But I, being poor...
have only my dreams.
I have spread my dreams
under your feet.
Tread softly...
because you tread
on my dreams." - William Butler Yeats

Şi i le-am repetat de mai multe ori pentru că nu pricepea şi se uitat nedumerit la mine. Şi mă întreabă: "Da' ce înseamnâ asta?" Şi eu i-am tradus. La care el cu mintea aia de copil mă întreabă: "Da' picioarele cum să fie cu paltaloni sau dezbrăcare?"... Şi atunci mi-am dat seama că într-un fel are dreptate: când îţi bagi picioarele în visul cuiva trebuie să decizi dacă să fii desculţ sau încălţat. Cineva îmi spunea despre un anume individ că nu o să mai poată să intre aşa cu bocancii în viaţa sa. Vedeţi... se vorbeşte de încălţăminte. Şi acum depinde şi pe ce calci... adică peste ce fel de vise. Dacă ai să calci peste vise curate, sincere, naive nu e nevoie de bocanci... dacă ai să striveşti visele unuia îndârjit şi chitit să apere ce e al său, să-şi apere crezul cu orice preţ, un nebun care mizează totul pe o singură carte atunci probabil că e nevoie chiar de un picior tanc.

Uneori îmi vise să zic ce subtil sugera Cristian Tudor Popescu, că oamenii simpli spun lucruri prea interesante ca să nu fie luaţi în seamă şi dădea exemplu că a avut această revelaţie când l-a auzit pe un individ că se ruga: "Ţine-mă Doamne prost şi fericit!"

marți, 20 aprilie 2010

Poezie

După ce data trecută v-am oferit o modalitate de revigorare (în loc de cafea dimineaţa, mă gândesc că am putea să ne luăm toţi câte un sicriu, să zacem în el 10 minute dimineaţa şi începem fiecare zi revigoraţi... cel puţin aşa au spus cei care au practicat metoda; adică scriem o scrisoare de adio, ne stoarcem câteva lacrimi şi, în loc să zâmbim tâmp, ne vârâm organismul între patru scânduri), azi vă voi spune o poezie. Ştiu, nu prea par a poet aşa dacă mă vezi pe stradă, dar eu, în sufletul meu, sunt un sensibil care scrie poezii (apropo de asta, am citit azi într-o revistă literară nişte versuri şi am zis că sunt puse pe hârtie atâtea fără rosturi încât mai bine nu mai scriu niciun vers!!!)...

Poezia de faţă nu are titlu şi este o concepţie modernă... vă rog să priviţi mai în profunzimea mesajului şi să nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe (citiţi asta cu un accent afectat):

după ce s-a luat lumina la bibliotecă

la o staţie
mai încolo
el,
cu şapcă pe cap
cu privirea fixă
pierdută în mişmaşul din caldarâm
(privire ce aduce oarecum cu cea a ierbivorelor
semimelancolică, semiimbecilă)
ea,
încercând să-i atragă atenţia
cu o privire sensibilă
şi rugătoare
de căţeluş de desene animate

mi-a adus aminte de bancul acela
"- Dragă, ce-ţi place mai mult la mine? Corpul meu perfect şi atrăgător sau cipul meu frumos?
- Simţul umorului."

P.S. o fi fost o senzaţie de la ploaie şi de la faptul că-mi murdărisem pantofii

vineri, 16 aprilie 2010

din prostia altora ies sume frumuşele de bani

Când am deschis articolul acesta şi am văzut titlul şi pozele am presupus că va fi un material cu privire la criogenie - în sensul că în cazul în care te hotărăşti să faci un astfel de pas şi să te pui "la rece" pentru vremuri mai bune nu are sens, întrucât metoda s-a dovedit inutilă, cei care au încercat-o, supunându-se unor experimente, au murit. Şi să fi urmat o explicaţie a unui savant care ar fi fost în măsură să ne elucideze cu privire la aceast speranţă pierdută. Poate chiar să reînvie speranţa pierdută, să spună că de fapt încă nu suntem capabili să dăm speranţă oamenilor care vor să-şi schimbe viaţa, dar că experimentul (unul presupus) ar oferi suficiente şanse ca pe viitor să fie perfecţionată metoda aceasta, iar oamenii să se culce în sec. XX şi să se trezească în sec. XXX (ştiu! o să-mi spuneţi că azi se aplică sintagma: "Nu eşti porno, nu exişti!" şi deci că suntem deja în sec. XXX numai că nu ne dăm seama. Vă spun să nu vă grăbiţi cu interpretările acestea voit răutăcioase: în primul rând XXX provine de la treizeci şi în al doilea rând n-aţi ajuns până acolo ca să ştiţi cât de porno sau nu este acel secol comparativ cu acesta!!!).

Dar în articolul cu pricina nu e vorba de aşa ceva: ci oamenii aceia se referă la exploatarea prostiei omeneşti. Contra unei sume de bani un individ îi pune pe oameni să-şi experimenteze propria moarte. Când am ajuns la pasajul acesta: m-am gândit că ori se folosesc substanţe halucinogene, ori o fi inventat el cine ce mecanism de aducere a corpului în stare care să semene cumva cu moartea clinică şi deci oamenii să experimenteze moartea pe bune! Dar nu! Eu mă înşelam amarnic!! Individul nu inventase nimic: era doar un escroc care lua oamenilor banii pentru a-i închide pentru 10 minute în sicriu. Ştiu, sinistru, senzaţie tare, ţi se urcă într-un fel adrenalina şi te sperii... dar dacă vrei să o trăieşti astfel de momente nu trebuie să plăteşti cuiva 25 de dolari!!! Poţi să te pui singur în sicriu, să-ţi scrii câte scrisori de adio vrei, să-ţi ceri iertare şi alte din astea!!! Scena nu reprezintă nimic! e doar ceva grotesc!! atât!
Textul nu spune dacă înainte de intra în sicriu aspiranţii la astfel de momente (proştii adică) sunt hipnotizaţi, adormiţi cu tranchilzant sau sunt atât de vii şi atât de zdraveni că-ţi vine să-i închizi în cutiuţe din lemn şi să laşi să dată în lemn şi să strige că vor afară timp de 10 minute. Oricum nu cred că şi-ar mai avea rostul un astfel de experimente. Cred dă prost o astfel de încercare: adică nu e acelaşi lucru dacă dormi pe tine şi te pune în sicriu 10 minute şi alta e să simţi senzaţia de apăsare pe viu, să te strângă sicriul ca între ghiarele unei fiare a umbrei... atunci ai senzaţia aia că faci ceva cu adevărat special. Şi aşa lumea e prostită să cumpere un serviciu inutil şi grotesc în esenţa sa! Dar nu e prost cel ce vinde, ci cumpărătorul!!!

miercuri, 14 aprilie 2010

Crazy cat

Cineva mi-a spus că fac nişte video-uri naşpa în engleză. Eu i-am spus că vreau să le arat hal de comportament de pisică prietenilor, deci iată... ea se numeşte Mona şi uneori şi MonaLisa, urmăriţi ce face:

Training day with Traian Băsescu

Era în curte şi am auzit că trec doi vecini pe stradă; unul dintre ei spune celuilalt:
"Dacă vrei să te înscrii în PDL, ai grijă!..." Conversaţia cu pricina evident că a continuat, dar cei doi s-au îndepărtat aşa că nu am prins firul, ci doar acestă frântură care m-a făcut să raţionez în felul următor:
Da, îmi zic... trebuie să ai grijă pentru că nu e chiar un partid. E o structură care se supune unui singur om, Traian Băsescu! Acest individ seamănă foarte bine cu un anume personaj din filmul Training Day, cu poliţistul Alonzo Harris. Băiatul are o vorbă celebră pentru cei care-l deranjează sau îi încurcă în vreun fel treburile: "Vrei acasă sau la pârnaiei?". Cine e nebun să prefere captivitatea? Toţi suntem mai mult sau mai puţin claustrofobi, avem tendinţă să devenim deodată excesiv de religioşi (în sensul că suntem creştini!!) şi nu vrem să avem de-a face cu margarina, nu ne place brusc zeama lungă în care se întâmplă din când în când să găsim şi o bucată de slănină (bineînţeles, dacă nu avem totuşi pe cineva care să ne aducă pachete de acasă - deşi şi aici vom avea probleme cu furtul, confiscatul şi tâlhăria etc.). Ei bine, nu ne plac deloc aceste nemernicii, aceste maltratări ale condiţiei noastre de oameni şi preferăm să răspundem în unanimitate: Acasă, unde-i cald şi bine!!! Alonzo Harris controlează mafia din oraşul său, de fapt e capul mafiei şi când e necesar el întoarce armele împotriva unor asociaţi, făcând totuşi ca lucrurile să iasă curat, iar el să fie mereu cel care salvează situaţia.
Aşa face şi Băsescu. Dacă lucrurile nu ies cum vor el imediat apar în presă convorbiri telefonice, săltări de persoane de pe stradă, vine chiar dânsul la televizor la emisiune Naşul şi-l lasă pe Radu Moraru să constate cu superioritate şi automulţumire că: "Traian Băsescu vrea reformarea clasei politice...". Când de fapt preşedintele e pe sistemul: "Vrei acasă sau la pârnaie?". Adică te supui şi mă folosesc de tine, când nu-mi mai eşti de folos s-ar putea să te elimin din schemă ca pe o variabilă oarecare, dacă eşti împotrivă faci cunoştinţă puţin cu presiunea publică a jurnaliştilor care practic vor sări pe tine (că ce să facă? adică ăsta e subiect de dezbătut, cu multe implicaţii conexe: corupţia sistemului (în paranteză fie spus: care, încă (subliniez acest cuvânt), nu a fost reformat de către ilustrul Băsescu, dar poate că până la final ne vom da şi noi seama că el a vrut, dar nu a putut: pentru că nici măcar cei din PDL nu l-au ajutata la asta - haide bre, că prea ne iei de proşti!!), justiţie defectuasă, show până la urmă că la asta se ajunge). Şi preferi să te cuminţeşti şi să faci întocmai şi la timp ce spune maestrul tuturor trucurilor politice.
Numai că cine a văzut filmul Trainind Day ştie că sistemul acesta al tupeului absolut nu funcţionează la nesfârşit. Bine, aici e totuşi: "Bucureşti nu New Your, nu L.A./Aici e România, nu e U.S.A./Nu dolari, aici suntem plătiţi în lei..." şi deci nu se ştie. Am fost un popor care mereu a stat cam în genunchi în faţa tuturor şi cred că genetic avem această tendinţă din înţelepciunea populară: "Capul plecat sabia nu-l taie". Deci nu ştiu dacă avem un om care, la fel ca Jake Hoyt, să zică: "Ce-ai făcut mă? Ai vrut să scapi de mine? Da?" şi să meargă la el acasă, să-l ia din pat şi să constate că nimeni din cei din "gaşca" lui Alonzo nu intervine pentru el decât la început... Apoi toţi îşi dau seama că până la urmă de ce să se supună toţi când prietenul Alonzo are mâinile pătate de sânge mai mult decât toţi cei prezenţi acolo?
Problema noastră e că nu avem un om care să nu poată fi şantajabil care să-i facă faţă cu adevărat lui Traian Băsescu, pentru că el i-a lăsat să fie lacomi pe cei din partidul său (şi nu numai din partidul său, sunt convins), tocmai pentru ca acum să le dea peste nas cu asta, pentru că el a fost chiar votat şi legitimat de o majoritate!!! Şi peste astea nu se poate trece uşor! Ne trebuie şi nou un om care să fi stat la aceeaşi masă cu preşedintele, să fi încercat şi el senzaţia răului, să-l fi gustat şi el... ca apoi să se întoarcă cu hotărâre împotriva lui.
Cred că e totuşi greşit, dacă l-a gustat... opinia publică va spune că e un nenorocit şi oricât ar încerca el să vorbească maşina de campanie a Băsescului va toca mărunt orice amănunt. Nu înţeleg totuşi cum de acest personaj pare mereu că el nu a făcut nimic (a ajuns chiar la umilinţa de a primi să-i fie plătită maşina de către soţia sa), că el e mereu împotriva celor răi, deşi chiar el îi aşază în funcţii pe cei răi... Adică nu vreau alt corupt acolo, dar sunt convins că unul care nu ştie sistemul deloc va fi jucat în picioare de ceilalţi care sunt ca hienele după pradă!

marți, 13 aprilie 2010

Concurs cu premiu de 2000 de euro!!!!

Vrei să afli ce spune poziţia în care dormi despre tine? Păi ,nimic mai simplu!! Dai un click la această adresă şi s-ar putea să afli că dormi mult mai bine cu gândul al 2000 evro dedesubt, sub pernă, sub saltea, etc...
Concursul acesta e realizat de Dormeo (măcar se presupune că ei se pricep la dormit şi înţeleg psihanaliza acestuia) şi pe lângă premiile bonus ei pun la bătaie:

Premii principale
Premiul 1: 2000 Euro
Premiul 2: Un televizor LCD in valoare de 500 Euro
Premiul 3: O camera foto in valoare de 150 Euro

Tot ce trebuie să faci e să dai click pe linkul primit, să te înscrii la concurs şi Baftă!!! :)

cică dorm ca un ceşetor!

Cersetorul Incapatanat

Cersetor incapatanat? Daca dormi pe o parte, cu ambele maini in fata ta, pozitia ta poate fi interpretata fie ca una de cersit, fie ca una de rugaciune. Totusi, pozitia cersetorului nu prea are nimic a face cu cersitul sau cu tendinta de a tanji dupa ceva.

Se presupune ca cersetorii sunt oameni deschisi, dar destul de suspiciosi. Oamenii care dorm in aceasta pozitie nu sunt genul care ar crede orice citesc sau aud, motiv pentru care sunt foarte greu de pacalit. Asa ca, daca sotia ta doarme ca un cersetor incapatanat, nu te apuca sa-i explici ca ai fost la o sedinta foarte lunga, daca tu de fapt ai fost la bowling cu amicii. Te va “citi” imediat.

Trasaturile lor caracteristice sunt cinismul si o foarte, foarte mare incapatanare. Cand isi fixeaza o idee, nu se vor lasa induplecati nici cu un milimetru. Chiar si atunci cand sunt constienti ca nu au dreptate!

Totusi, pe de alta parte, sunt foarte meticulosi si atenti cand vine vorba de luarea unei decizii, pentru ca natura lor suspicioasa ii motiveaza sa sa se gandeasca de cel putin trei ori inainte de a lua o hotarare. Si aceasta este si cauza faptului ca se inseala foarte rar, lucru de care sunt cat se poate de constienti… cumva descrierea asta iti aminteste deja de cineva?

Trasatura lor pozitiva este ca nu sunt foarte iritabili si sunt interlocutori foarte placuti – chiar si atunci cand o astfel de persoana este chiar seful tau. De asemenea, sunt oameni lipsiti de resentimente, ceea ce-i face pe cersetorii incapatanati parteneri foarte placuti si demni de incredere.

Dar, trebuie sa te avertizam: daca ai chef de un mic dejun regal, luat dimineata in pat, iar cersetorul tau incapatanat nu are chef de asa ceva, nici nu incerca. Si vice versa: “nu” este un cuvant care nu exista in vocabularul lor.

Avand in vedere ca cersetorului incapatanat ii place sa doarma cat mai confortabil, daca nu chiar in conditii de lux, nu-l (n-o) contrazice daca isi doreste sa se rasfete cu ce e mai bun. Ca sa ii faci o surpriza placuta cersetorului tau, comanda o saltea Dormeo Memory 2+12. O sa toarca asemnea unui pisoi si o sa uite chiar si de cinismul caracteristic…




Asta am primit participând la concursul Dormeo, dacă vreţi ce spune despre voi modul cum dormiţi click aici!!! Vă înscrieţi cu adresa de mail şi primiţi şi 10 puncte spre câştigarea unui premiu de 2000 de evro!!! E şi haios şi aduce bani!!! Succes dacă vreţi să participaţi!!!

vineri, 9 aprilie 2010

manifest anti mesaje emoţionante!!

Am primit azi un mail de la cineva, nu spun cine, următorul fişier. Nu sunt împotriva primirii unor astfel de mesaje, dar dacă vă uitaţi la el vedeţi că e făcut după reţeta "e bine să ne fie bine, e rău să ne fie rău, deci e mai bine să ne fie bine". Am mai primit o groază din asta, mă rog, nu aşa multe, multe... dar am primit şi eu. Problema e că nu sunt personalizate şi se adresează tuturor, plus că sunt făcute după o reţetă standard: au cuvintele care ne spun vedeţi zâmbiţi tot timpul (hm, oare e bine să zâmbim aşa tâmp în faţa unei drame?), apoi că e bine să te încercuieşti de oameni veseli, că cică cei care nu-s optimişti te întristează şi pe tine (dar oare nu ai nevoie şi de un dram de raţiune în viaţa ta? că şi omul ăla mai puţin optimist îţi poate fi de folos... când te mai trage de mânecă să fii cumpătat, să nu te laşi aşa pe seama unor promisiuni ale vieţii, te îndeamnă şi la reflexie contretă şi poate că-ţi dă şi idei de reuşită... nu am spus aici să stai să-i asculţi tot timpul şi să te laşi influenţat de ei mereu, dar sunt un reazem bun - zic eu - şi ce faci dacă toţi oamenii de care poţi să te înconjori sunt trişti? fugi în munţi? sau ce? bineînţeles e ridicol să fie aşa, dar ce ai face dacă... pentru că ei te îndeamnă extremă, pun şi eu problema la extremă!); apoi mai spun că nu trebuie să-ţi laşi mintea să lenevească, ai şansa să ajungi legumă. Ok, dar asta o ştim şi fără să o spună cineva.
Şi mai e ceva: aceste tipuri de fişiere au în fundal o muzică realizată vădit să te impresioneze, să te aducă la lacrimi... şi-ţi spun de fapt să zâmbeşti. Păi, în momentul acela eu aş fi pus o scenă din Stan şi Bran, aş scoate muzica aia care te face să-ţi aduci aminte de datorii, de timpul pierdut... etc. Dacă tot vrei să spui ceva fă ca legătura dintre muzică şi ceea ce se spune acolo să existe... nu mă face să plâng şi să-mi spui că "viaţa este frumoasă, hai să ne îmbrăţişăm, să vedem totul în culorile curcubeului şi să ne spunem că ne iubim... pentru că noi ne iubim şi trebuie să ne reamintim asta de fiecare dată" (oare dacă ştii că iubeşti pe cineva nu mai bine îi dovedeşti asta decât să rosteşti nişte cuvinte... frumoase, bune pentru început, dar dacă nu se completează şi cu fapte fiind inutile?). Mai spune să-ţi protejezi sănătatea şi să te duci la medic dacă e cazul. Adică o chestie pe care o ştie şi omul fără să fi văzut asta. Şi omul de pe Marte chiar!

Am spus că majoritatea tipurilor acestea de mailuri sunt pe sistemul acesta. Am primit însă şi unul care e mai amuzant. Deci se poate: deşi nu sunt un băutor, am savurat ideile din această creaţie mică întrucât era cu adevărat amuzantă: mai ales citatul care spune că cineva a primit mai multe de la alcool decât a primit alcoolul de la el.

Mi se pare mai omenească atitudinea asta faţă de cea din mail-urile cu "să ne fie bine", întrucât îndeamnă la refugii (Marte e un spaţiu neprimitor, dar e departe de lumea asta în care nu ştii pe ce cale să o apuci... Marte e şi planeta despre care se spune că ar fi populată cu fiinţe superioare oamenilor, deşi ştiinţa contrazice asta, totuşi romanele science-fiction îndeamnă şi la interpretarea asta... a spaţiului ideal... cred că la asta se referea Smiley):