sâmbătă, 26 septembrie 2009

De ce nu am ținut niciodată cu Cătălin Moroșanu...

Azi, Cătălin Moroșanu (Gorila din Carpați) s-a luptat, într-un „super-fight”, cu Taiei Kin în K1 - Final 16 Elimination de la Seul. Cătălin l-a făcut KO pe japonez, dar nu conform regulilor, ci după ce a bătut gongul primei runde. El s-a oprint când a sunat soneria pentru a se anunța că mai sunt 10 secunde din rundă, dar când a văzut că adversarul a profitat de acest avantaj (adversarul aplicându-i un pumn după zicala să nu lași garda jos până nu ai învins adversarul), Moroșanu l-a luat la țintă și după gongul de final și i-a administrat japonezului câțiva pumni care l-au trimis în lumea viselor...
Am văzut meciul. Omul ăsta nu a înțeles cum stă treaba în competițiile de arte marțiale. La el contează să-ți bați adversarul până nu mai știe ce e cu el. Atât. Poate că n-o spune pe față, dar atitudinea lui tot timpul încruntată - de parcă cel din față i-a furat butelia și nu mai poate să-și încălzească sarmalele - mă face să spun asta. La o competiție sunt niște reguli și dincolo de ele respect față de adversar! Nu te duci la el încruntat privindu-l în ochi ca și cum ai vrea să-l înghiți ca pe o păpușă (știți că el a avut chiar un promo pentru un eveniment în care mânca o păpușă - cred că e din cauza faptului că în copilărie ceilalți râdeau de el că se joaca, din cauza mamei care i le cumpăra, cu păpușile... aș putea să-l înțeleg că e într-un fel frunstrat și asta se manifestă prin atitudinea sa constipată; și îl compătimesc!).
Până la urmă nu-i poți cere unui om care nu a depășit nivelul bătăușului de stradă să joace după reguli, să mimeze măcar fair-play-ul, să știe să piardă, în cele din urmă, căci acest om nu știe să piardă!! La el toate confruntările din ring capătă ceva ridicol: le ia atât de în serios încât adversarul devine dușman și trebuie anihilat, exterminat, distrus, răpus cu orice preț. Eu nu am spus să nu fii determinat când lupți, dar fii mai relaxat să nu-ți rupi ceva înainte să intri în ring!!!
Tot timpul a avut câte un mesaj războinic la adresa săracilor adversari (înaintea întâlnirilor cu aceștia), pe care nu i-a cunoscut decât poate de la tv sau de pe dvd-uri pentru a se familiariza cu stilul lor de luptă... ei nu-i făcuseră absolut nimic, dar el era gata să-i facă praf, să măture podeaua și tribunele, dacă se poate, cu ei! Are atitudini publice de gorilă, de câine ce se vrea întărâtat din cușcă pentru ca apoi, ieșind afară, să rupă corzile ringului, să sfâșie, să vadă sânge...
La un bătăuș de stradă pot să accept, dar când te vrei profesionist trebuie să înveți ce e aia măsură, să vorbești cu respect despre adversar - chiar dacă în gândul tău ai altă părere! nu trebuie să o exprimi pentru că denotă că nu ai depășit stadiul de țărănoi, bătăuș de stradă etc. - să-ți vezi de treabă atunci când ești provocat, să faci ce face orice profesionist: ține la imaginea sa! Dar Gorila din Carpați a dat presei materiale de distracție gârlă și nimeni nu a sancționat aceste ieșiri care nu aveau nicio legătură cu sportul, ci cu prostia. I s-a suflat în pânze, a fost încurajat să ne demonstreze de fiecare dată cât de prost educat este și a ajuns să arate și altora cât îl duce capul, iar acei alții au zis clar: „Tovarășe mergi și încearcă să te bați pe stradă! Că aici nu e cu bătaie! N-ai priceput-o pe asta, așa că stai de-o parte!” Dacă avea și el un impresar profesionist și i-ar fi spus și lui cineva că nu trebuie doar să dea cu pumnul ca și cum ar da cu barda sau cu piciorul ca și cum ar da cu secera, poate că ar fi aflat și el câte ceva. Dar nu i-a spus nimeni (că așa e la români - nimeni nu e profesionist) și când a mâncat păpușa aceea m-am bucurat că și-a furat-o rău de tot în meciul pe care l-a avut atunci!!! Aș fi vrut să fie făcut KO, dar a rezistat. Aș fi vrut să cunoască foarte clar gustul înfrângerii, să fie umilit, poate așa și-ar da și el seama cât de mult greșește!!
Că nu e chiar slab ca luptător, dar cum spuneau Paraziții: „Ține minte că mintea conduce pumnul, nu invers!”. Dacă ai doar forță fără pic de cap, nu înseamnă că ești luptător, ci un maimuțoi dresat să se dea în tot ce-i stă în cale, fără să țină cont de nimic. Astfel de oameni nu-mi pot oferi satisfacția unui spectacol, ci doar dezgust!